30+ cele mai frumoase cărți despre iarnă și povești de Crăciun pentru copii

de Andra Cazacu | November 16, 2020

Azi vă întâmpin cu un nou articol din seria de recomandări de carte pentru copii. S-au făcut deja doi ani de când avem tradiția de a citi în fiecare seară din decembrie câte o carte nouă (sau care pare nouă pentru că nu am văzut-o demult), de care nu ne atingem în restul anului. Cărțile de Crăciun pentru copii stau relativ ascunse, sau, hai să zicem, nu chiar la îndemână pentru cei mici, astfel încât să fie o surpriză specială în această perioadă a anului. Deși m-am mai trezit și citind Expresul Polar în iunie (și ce dacă). Cărțile de decembrie sunt cărți speciale, pe care le iubim pentru atmosfera de iarnă, pentru poveștile în spiritul Crăciunului și pentru momentele de care ne amintesc sau pe care le trăim în jurul lor.

Îmi place super mult să fim una cu ritmul naturii și să ne adaptăm la sezon. Sincer, după ce se termină escapa noastră de vară-început de toamnă, abia aștept să ne cuibărim fericiți până la escapada din ianuarie. E ca un fel de hibernare pentru noi. Deși încercăm în continuare să stăm cât mai mult pe afară, avem multe zile în care intrăm la apusul soarelui în casă și citim, gătim, facem ceaiuri sau activități de iarnă.

Copiii mei au mai crescut de când am scris lista asta de povești – 7 povești minunate, iar la vârstele de 2 ani și 4 luni și 4 ani și jumătate chiar acoperim o gamă foarte largă de preferințe pentru cărți (cărți pentru copii de 1-3 ani, cărți pentru copii de 2-5 ani sau chiar cărți pentru copii 4-7 ani). Puiul mic are și el răbdare pentru povești din ce în ce mai lungi și are cărțile lui preferate, iar puiul mare efectiv ar putea sta o zi întreagă la citit, dacă cineva chiar ar putea să vorbească atât de mult :)).

Anul trecut am avut și un calendar de advent pentru copii pe cinste, făcut dintr-o placă uriașă și subțire de pal, pe care am păstrat-o după pat și pentru anul acesta. Activititatea cu cărțile noi o considerăm separată de activitățile din calendar, pentru că oricum cititul face parte din viața noastră de zi cu zi. Însă dacă nu aveți timp de mai multe activități, vă puteți inspira din această listă chiar pentru un calendar de advent cu cărți. Despre activitățile noastre pregătitoare pentru Crăciun, dar și despre alte activități de decembrie – idei pentru timpul petrecut în aer liber atunci când e frig, activități pentru ziua națională a României și cadouri handmade pentru cei dragi, veți putea citi aici.

Hai să vă arăt ce minunății am prezentat aici – lista noastră cu cele mai frumoase cărți de Crăciun pentru copii! Vă promit că veți găsi povești una și una, care să vă bucure inimile în această iarnă și să uitați cărui an dubios îi aparține. Colecția noastră se îmbogățește văzând cu ochii, așa că sigur vom avea și zile în care vom citi mai multe dintre ele. Încă suntem în căutare de povești minunate de Crăciun sau de iarnă așa că dacă știți și altele, cu drag așteptăm recomandările voastre.

Despre primele 7 cărți din lista noastră puteți citi în acest articol pe îndelete, nu are rost să mai repet aici.

Cuprins

Expresul Polar sau Polar Express

În continuare cartea mea preferată despre Crăciun, efectiv mi se zburlește părul atunci când ajung la ultima pagină. Nu m-am putut abține să nu scriu două cuvinte.

Cum a furat Grinch Crăciunul

Mănușa

Ziua în care a nins

Liniște, vreau să dorm

Hoinari prin anotimpuri – Iarna

O zi de iarnă cu familia Șoricel


Să povestim acum și despre cărțile din noua listă.

Poveste muzicală de Crăciun, de Cristina Andone

O carte scrisă și realizată autohton, ce face parte din colecția “Povești din Pădurea Muzicală”. Îmi place această poveste pentru că îi ajută pe cei mici să se împrietenească cu marii clasici ai muzicii și le face cunoscuți termeni muzicali, compozitori, simfonii și concerte, totul ca parte dintr-o poveste minunată de Crăciun.

Când vine Crăciunul, de Antonie Schneider și Maja Dusikova

Eh, dacă vreți să luați o singură carte din care să citiți seară de seară, aceasta este cea potrivită. Conține chiar și un mini-calendar advent și, bineînțeles, 24 de povești de citit împreună în așteptarea Crăciunului. Multe dintre ele fac cunoștință copiilor cu întâmplările biblice, prin intermediul personajelor animale.

Gon, puiul de vulpe, de Niimi Nankichi

O poveste cam tristă despre un pui de vulpe orfan, potrivită pentru copiii mai mari. Eu o evit ușor pentru că se ridică întrebări mari care mă răscolesc chiar și pe mine: cât de empatici suntem? De ce greșim? Putem să ne reparăm greșelile?

Crăciunul cu Bobiță și Buburuză, de Bartos Erika

Seria cu Bobiță și Buburuza are deja vechime la noi în casă. Încă de când era puiul C. mic și mergeam doar noi doi la librărie, își alegea câteva cărți cu Bobiță și Buburuză și nu puteam să plecăm până nu le citeam pe toate chiar acolo, amândoi înghesuiți într-un fotoliu. Personajele insecte sunt super îndrăgite de cei mici și fiecare poveste este o lecție despre prietenie. Cărțile din această serie conțin câte două povești.

Winter Wonderland – Usborne Sound Books

Iarăși o carte simplă, de care sunt îndrăgostită. Fragmentele muzicale și sunetele de iarnă sunt așa de bine alese, că mă teleportez undeva departe într-o căsuță înconjurată de troiene, unde se poartă câte un Crăciun în fiecare zi. De prisos să vă zic că cei mici sunt de acord cu mine, nu?

Carte cu sunete minunate de iarnă Winter wonderland Sound book

O dorință de Crăciun, de Lori Evert

O carte foarte diferită de toate celelalte din listă, pentru că, în loc de desene, are drept ilustrații fotografii. Este o poveste sensibilă despre legătura puternică dintre oameni și natură, pe care este atât de important să o păstrăm indiferent cât de mari ne facem.

Ninsoarea din Vis, de Eric Carle

O carte-jucărie despre Crăciun potrivită pentru cei mai mici cititori, dar și pentru cei curioși, care vor să vadă ce se ascunde în spatele fiecărei pagini decupate. O poveste firească și caldă, ca toate ale lui Eric Carle, despre bucuria de a dărui și de a fi împreună,

Omul de zăpadă, de Raymond Briggs

Ce îmi plac mie poveștile fără text! De fiecare dată o putem crea altfel, într-un șir infinit, în funcție de dispoziția noastră sau de cheful copiilor. Omul de zăpadă este o carte foarte îndrăgită de cei mici, despre prietenie și copilărie, despre vis și puterea lui împreună.

Povestea primelor daruri de Crăciun, de Axel Hambraeus

O poveste de inspirație biblică despre cei trei păstori și despre primele daruri oferite de Crăciun. Veți avea o surpriză când veți vedea cine a primit, de fapt, aceste cadouri.

Spărgătorul de nuci, de George Balanchine

O călătorie minunată în interpretarea unuia dintre cele mai populare spectacole de balet: Spărgătorul de nuci. Întâmplările încep să curgă chiar din timpul petrecerii de Crăciun, prezentând o față cu totul specială a sărbătorilor de iarnă.

Spargatorul de nuci - Valeria Docampo, George Balanchine

Brăduțul de Crăciun, de Loek Koopmans

Știi cum e când te compari cu cei din jur și niciodată nu ești mulțumit, așa-i? Brăduțul de Crăciun face și el asta în rânduri repetate, până își dă seama că pentru a fi cu adevărat fericit trebuie să își schimbe, de fapt, perspectiva și nu frunzele.

Mog și vulpile, de Judith Kerr

O altă serie îndrăgită de mulți copii. Noi nu suntem neapărat fani, dar cartea aceasta ne e simpatică. Mog, un motan de soi nu vrea să își mănânce cina și intră în bucluc. Însă pisicile cad mereu în picioare, așa că Mog va reuși să iasă cu bine din încurcătura creată.

Lupul cel Mare și Lupul cel Mic – Frunza care nu voia să cadă, de Nadine Brun-Cosme

O altă serie dragă nouă în mod special, mai ales pentru povestea Lupul cel Mare și Lupul cel Mic pe care o știm pe de rost. Învățăturile despre prietenie continuă și în această carte, în care Lupul cel Mare face tot ce îi stă în puteri pentru a-l ajuta pe Lupul cel Mic să ajungă la frunza dorită.

Moș Crăciun și lumea sa fermecată, de Rod Green

O carte plină de surprize, ca o enciclopedie a Crăciunului. Poți face cunoștință cu Moș Crăciun, cu casa lui, cu soția sa, cu armata de spiriduși, cu renii și cu sania moșului. Cei mici vor despacheta chiar scrisori din camera lui Moș Crăciun și vor găsi pasaje secrete ascunse printre paginile cărții.

Mos Craciun si lumea sa fermecata

Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, de Matei Vișniec

Prima carte de teatru pe care le-am citit-o celor mici. O poveste pe care o iubim și parcurgem cu emoție de fiecare dată drumul omului de zăpadă căruia nimeni nu i-a spus că odată cu venirea primăverii el se va topi.

Crăciun fericit, Matei!, de Brigitte Weninger

Copiii au mereu intenții bune, chiar și atunci când sunt gata să-și lase familia fără mâncare peste iarnă. O poveste despre o familie de iepurași care ne amintește cât de important este să dăruim fără să așteptăm ceva în schimb, și cum binele ni se întoarce înapoi.

Petrecerea de Crăciun a lui Pettson, de Sven Nordqvist, de Sven Nordqvist

Deși limbajul lui Pettson e uneori la limita politeții, copiii se distrează maxim cu pățaniile acestui bătrân fermier și ale motanului său care poate vorbi. Întotdeauna dau de belele și trebuie să fie foarte inventivi ca să reușească în timp util să le rezolve pe toate.

Caută și găsește – Cum sărbătorim Crăciunul

Dacă și voi iubiți cărțile de căutare, cele de la Editura Casa sunt numai bune să vă țină prinși minute bune. Fiecare pagină surprinde spiritul Crăciunului, iar cei mici sunt dornici să descopere fiecare obiect sau personaj în ilustrațiile ce spun singure o poveste. O găsiți la un super preț chiar pe site-ul editurii.

Olenka, de Gaya Wisniewski

O carte despre prietenie, despre firescul copilăriei. La final de iarnă, Olenka și prietenii ei se întâlnesc dornici să își povestească tot ce li s-a întâmplat.

Minunea de Crăciun a lui Jonathan Toomey, de Susan Wojciechowski

Încă o capodoperă de la editura Cartea Copiilor, o poveste intensă și captivantă, cu ilustrații foarte detaliate și realist realizate. Este recomandată copiilor un pic mai mari.

Moș Crăciun, de Mauri Kunnas

Pentru toți copiii curioși să afle unde trăiește Moș Crăciun și cum își petrece timpul, aflăm de aici toate secretele lor din îndepărtata Laponie. Cum călătoresc spiridușii prin toată lumea, munții de scrisori din atelierul Moșului, cum se pregătesc darurile și cum arată muntele lor fermecat, Korvatunturi – toate acestea sunt divulgate de autorul finlandez Mauri Kunnas, în fix atmosfera pe care ne-o dorim în serile de iarnă cu geamurile aburite, îmbrățișați pe sub pături de lână.

Un dar de Crăciun pentru Horațiu Chifteluță, de John Burningham

O poveste taaare dragă nouă despre acel moș care nu va lăsa niciun copil fără cadou, indiferent cât de obosit ar fi și câte obstacole îi apar în carte. E multă magie între aceste pagini și simt de fiecare îndemnul de a nu renunța la ceea ce cred, indiferent cât mi-ar fi de greu.


Avem și alte cărți cu acțiune care se întâmplă iarna pe care le ținem pe raft tot timpul anului în bibliotecă, pentru că iarna este doar un decor. Dintre ele, vreau neapărat să vi le spun pe acestea două, generatoare de hohote de râs.

Puiul lui Gruffalo, de Julia Donaldson

Puiul Lui Gruffalo - Julia Donaldson, Axel Scheffler

Un mieluț la cină, de Steve Smallman.

Ce plănuim să cumpărăm acușica


Ernest și Celestine l-au pierdut pe Simeon

Willie Fulg de Nea

Crăciunul – edit. Frontiera

Șiii o carte cu stickere de la editura Usborne

Carte cu stickere de Crăciun - Little first stickers Christmas

Sau două

…sau trei?

Plus una din colecția Wipe and Clean!

Ca să scriu acest articol, m-am ascuns în camera copiilor, am scos tiptil cărțile din raftul secret și m-am bucurat ca un copil răsfoindu-le, ca să îmi amintesc poveștile pe care nu le-am mai citit de un an. Abia aștept să vină decembrie și să le sorbim pe nerăsuflate, să le citim iar și iar și apoi să ne inventăm propriile povești de Crăciun.


*Featured photo: Unsplash, @jeshoots

* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Alătură-te comunității de cititori și primește gratuit ghidurile Momadica, află ultimele oferte și promoții, primește sfaturi de călătorie exclusive și înscrie-te primul la concursurile noastre!
Loading comments ...