ROADTRIPS

Ce cărți luăm cu noi în road trip sau avion – sugestii pentru copiii mai mici de 6 ani

Nu există călătorie în care să nu luăm după noi o colecție întreagă de cărți. Niciodată nu mi se par suficiente, pentru că suntem fani compleți ai lecturii, dar trebuie să ne adaptăm la limitările spațiului. Pentru zilele în care vrem să citim și să facem activități după cărți, aleg titluri care mă inspiră și, […]

Idei de gustări și mese delicioase pentru călătoriile cu mașina – ce mâncăm în road trip

Am ajuns și la capitolul mâncare! Veți găsi aici tot felul de idei, pentru cei care au mai mult timp, pentru cei care nu îl au, pentru cei care iubesc gustările, pentru cei care vor ceva consistent, însă toate au în comun faptul că se pot lua la pachet și se pot consuma (relativ) ușor […]

40 de idei de activități la drum lung cu mașina – jocuri și jucării potrivite în road trips

Un proverb turcesc spune că nici un drum nu e lung în compania potrivită. Din experiența mea, aș reformula puțin și aș spune că nici un drum nu e lung când faci activitatea potrivită. Dacă și tu ești alături de familie aproape mereu, calitatea timpului petrecut împreună este, de fapt, cea care face diferența. “Drumul” […]

20 de sfaturi și șmecherii la drum lung cu copii mici – cum să te pregătești de un road trip

Pentru noi, vara a devenit prilej de road trip. Cât timp l-am avut doar pe puiul C., care acum are 4 ani, ne-am făcut încălzirea cu mașina prin țară și prin Bulgaria, în călătorii de 3-4 săptămâni, primul road trip făcându-l la 4 luni ale bebelușului, iar următorul la 1 an și 2 luni. După […]

În road trip cu copiii – cum facem față drumurilor lungi cu mașina alături de cei mici

Deseori răspund că iubesc drumurile cu avionul și mi se par atât de simple față de cele cu mașina. Să stai nemișcat și prins în centuri pentru ore bune nu pare cea mai bună distracție pentru nici unul dintre noi. Cu toate astea însă, ca să facem lucruri extraordinare, este nevoie să le facem loc […]