20 de idei de activități afară pe timp de ploaie – cu copiii la joacă

Activități pentru cei mici, Joaca în natură, Parenting

Toți iubitorii de ploaie, mâinile sus! Doar să închid ochii și imediat îmi vin în minte toate ploile mele preferate: furtuna dinainte să se nască puiul C., când eram în travaliu fără să știu și mâncam cireșe, furtuna de 2 ore care ne-a prins în Bali, de care ne-am adăpostit cu vedere la terasele de orez , ploaia de vara trecută care a înfundat canalizarea și a făcut un super lac în care s-au stropit absolut toți copiii din fața blocului și lista poate continua nestingherită.

De ce ne place ploaia?

Cred că cea mai dulce terapie pentru mine în afară de a-mi privi copiii dormind ținându-se în brațe este să ascult sunetul ploii. Sunetul ca un cântec, mirosul …mmmm mirosul de pământ ud mai dulce ca orice parfum, răcoarea care vine o dată cu apa, norii întunecați care se grăbesc doar până ajung la tine. Senzația de libertate și de comuniune cu natura. Toate astea înseamnă bucuria ploii pentru mine. Și bucuria copiilor atunci când plouă. Uitați-vă la ei! Ei știu că nu se topesc. Ei știu că joaca cu apa este unul dintre cele mai distractive moduri de a experimenta. Că s-ar putea bălăci în ploaie și în bălți ore în șir.

Mi-a părut mereu rău de cei care nu sar în baltă. De cei care îi privesc pe ceilalți de la geam cum se joacă cu apa. De cei care își doresc și ei să alerge prin ploaie, însă sunt certați că răcesc. Lăsați-i să alerge, să se bucure, să se simtă uzi, să se simtă vii.

În plus, știm bine că nu există vreme rea, doar haine proaste. Unde mai pui că vara nici nu prea ai nevoie de ele, te poți juca în ploaie și doar în tricou și desculț. Însă pentru o explorare mai serioasă, vă recomand o pereche de cizme de cauciuc înalte și un costum impermeabil de ploaie dintr-o bucată sau din salopetă plus geacă, evenual cu glugă.

Acum un an, tot în “sezonul ploios” al României, cum îmi place mie să îi zic duetului umed mai-iunie, am avut parte de o mega baltă la noi în fața blocului, unde absolut toți copiii care erau afară, au făcut baie. Dar baie, pe bune, așa ca în iaz. Cu sărituri, cu chițăituri, cu roți, cu cizme, desculți, în 4 labe sau direct în fund. Și ce s-au mai distrat!

Ce să mai povestim atâta, ploaia are gust de copilărie. Așa că ar fi frumos ca și copilăria copiilor noștri să aibă gust de ploaie. Deși activitățile de interior pentru zile ploioase sunt super, copiii au nevoie să își miște corpurile în aer liber zilnic. Recunosc, atunci când văd prognoza și încerc să fac un plan pentru următorul weekend, mă înspăimânt. Pare că furtunile nu se mai termină niciodată, iar noi vom fi blocați la nesfârșit în orașe.

Însă apoi îmi amintesc că unul dintre cele mai bune lucruri pe care să le faci cu copiii atunci când plouă, este să ieși afară! Să te distrezi, să cânți, să stropești, să râzi tare și să nu cumva să scape vreo baltă necălcată. Drept urmare, v-am pregătit activități atât pentru jungla urbană cât și pentru explorările din natură, afară, pe timp de ploaie sau imediat după.

Lista noastră de activități în aer liber, de pus în practică în zile ploioase:

1. Alergatul și stropitul în bălți; nu cred că mai este nevoie de instrucțiuni. Scopul nostru este să facem picăturile de apă să sară cât mai sus și cât mai tare. Puteți face și tot felul de figuri amuzante, să stați într-un picior sau să vă învârtiți, știți voi, toate lucrurile care îi fac pe copii să râdă și să capete încredere în forțele proprii.

2. Întrecerile cu vehicule cu roți prin bălți (motociclete, trotinete, triciclete, biciclete).

3. Călătorii prin bălți cu bărcuțe făcute din hârtie sau din materiale naturale.

Sursă: pexels.com

4. Să găsim melcii. După ploaie toți melcii ies la plimbare, iar pentru copii sunt încă un motiv de fascinație. Lăsați copiii să îi atingă, să le cânte, porniți discuții despre moluște și cochiliile lor, așezați-i într-un loc protejat unde să nu fie călcați de oameni sau mașini, cântați-le “Melc, melc, codobelc”.

5. Faceți plăcinte de noroi. Aici puteți citi și despre “Mud Kitchen” sau bucătăria de grădină și care sunt beneficiile unui astfel de joc.

6. Jocuri de rol cu figurine gen animale, dinozauri, omuleți, adică cu ce jucării vă îndurați să scoateți afară, la băltoacă. Le puteți face baie, pot pleca în croaziere, pot să danseze în ploaie, se pot tăvăli prin noroi și tot ce vă mai îndrumă imaginația.

Sursă: pexels.com

7. Cântați și dansați în ploaie – despre beneficiile cântatului împreună cu familia aș putea cânta vorbi ore în șir; însă de data asta vă las doar să experimentați.

8. Operațiunea: salvează râma! Găsiți râmele de pe trotuare și așezați-le înapoi pe pământ.

9. Măsoară ploaia – puneți recipiente de dimensiuni diferite afară, pe balcon, în curte sau în fața blocului și vedeți cât de mult s-au umplut într-un interval de timp.

11

10. Fotografii în ploaie – scoateți aparatul foto la joacă, dacă este rezistent la apă cu atât mai bine și imortalizați câteva picături și câteva momente împreună.

11. Plimbare prin natură – adorabilă pe orice vreme, o experiență specială pe timp de ploaie. Urmăriți schimbările naturii pe timp de ploaie, pânzele de păianjen încărcate cu picături sau păsările care fac baie în bălți.

12. Mergeți desculți pe pământul moale, dacă nu e frig. Simțiți temperatura pământului, observați urmele pașilor voștri, priviți cum se scufundă tălpile în noroi.

13. Una pentru cei și mai curajoși – îngerași de noroi. Puiul C. a încercat să facă îngerași pe gazon, în zăpadă și nisip, dar curând va învăța să citească, așa că dacă vede blogpostul ăsta, nu mai am scăpare.

14. Căutați curcubeie, mai ales după furtunile venite “din senin” sau după ploile cu soare.

Sursă: pexels.com

15. Duș la copac – sigur vă amintiți de când eram mici cum dacă trecea cineva fix în spatele nostru, trăgeam de crengile încărcate cu apă ale copacilor ca să îi facem o baie pe cinste. Noi ne distrăm zeci de minute așa.

16. Dacă este cald, foarte fain este să fii într-o piscină, iar când ești copil ai avantajul că pentru tine s-au inventat piscinele gonflabile, așa că chiar nu e dificil să faci asta aproape oriunde ai 1m².

17. Faceți muzică din ploaie, scoateți la bătaie oalele și castroanele. Ascultați cum se izbește apa diferit de fiecare suprafață, compunând melodii la minut.

18. Ieșiți la cules de ciuperci sau, dacă nu le cunoașteți, doar la admirat și fotografiat ciuperci, pe care le puteți studia mai apoi acasă în enciclopedii.

Sursă: pexels.com

19. Aruncați pietricele mici în baltă și observați formele pe care le creează obiectele la contact cu apa.

20. Colorați cu cretă udă sau cu cretă uscată pe asfaltul ud. Creta se dizolvă ușor și capătă o textură cremoasă, culorile devenind foarte intense. Copiii mei se distrează mereu cu această activitate, în plus, observă și cum se combină culorile dând naștere unora noi.

Să concluzionăm…

Sper să vă distrați cu activitățile propuse de noi pentru zilele ploioase. Data viitoare când plouă (adică probabil peste vreo oră) echipați-vă cum se cuvine, și mergeți să făuriți niște amintiri trainice. Frumoșii ăștia cu corp mic au încă darul de pur-și-simplu-a-fi. Haideți să nu li-l luăm. Să îi lăsăm să se bucure de prezență și conștiență în fiecare clipă, așa cum noi, din corpurile mari, am cam uitat să o facem. Să naștem amintiri și să scriem ceva acolo, în sufletele lor, o instrucțiune pe care să o dea mai departe copiilor lor, atunci când ei vor locui în corpuri mari și nu își vor mai aminti prea bine cum se face joaca în ploaie. Sau poate că da.

Și un mic secret, niciodată nu ești prea mare să te joci în ploaie :).

Sursă: pexels.com

2 Comentarii

  1. Cristina

    Frumoase idei! Multumesc!
    As mai adauga:
    *Dusul sub streasina :)) dar asta la orase nu se prea intampla sa gaditi. Vreo streasina nepusa la loc sau lipsa si de.acolo cum curge apa.. e numai bun de intrat sub dus:))
    *Cu umbrelutele colorate la plimbare. Le rotim…le ridicam cat de sus putem. Le inchidem .le deschidem. Le ascundem in spatele nostru. Sau le punem pe jos deschise si inventam un joc de dans in jurul lor…
    Si inca nult mai multe idei avrti voi daca va ganditi si sunteti creativi:)

    Răspuns
    • andra

      Ce idei drăguțe! Da, adevărul e că sub multe streșini din oraș ne-ar fi teamă să ne așezăm :))

      Răspuns

Confirmări/Notificări

  1. 60+ activități de toamnă în aer liber pentru copii - Momadica - […] vârstă să sari în bălți. Echipat cum trebuie sau măcar foarte aproape de casă. Găsiți aici o întreagă listă…
  2. Activități de familie în București sau în apropiere - Momadica - […] Dacă plouă, dar e cald și vreți să stați afară, nu disperați, avem o mulțime de idei de joacă.…

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *