Împreună în bucătărie – cum să transformi bucătăria în locul preferat al celor mici

Parenting, Pasiuni și ritualuri

“Acasă este acolo unde avem butulie” (a se citi bucătărie), îmi spune puiul C. atunci când suntem plecați în călătorii. Nouă ne place mult să gătim, să încercăm să inventăm tot felul de rețete și culmea că de cele mai multe ori experimentele sunt chiar reușite și sfârșesc prin a fi mâncate de toată familia. Dar, în același timp, ne place mult de tot să călătorim, să stăm cât se poate de mult afară, să facem tot felul de activități, să ne întâlnim cu prietenii noștri și, știți voi, încă alte 1000 de plăceri și dorințe. Așa că a trebuit să găsim niște soluții ca să putem să ne facem singuri mâncarea așa cum ne-o dorim, dar să avem și timp de joacă și să ne descurcăm și atunci când suntem pe drum în stilul cu care ne-am obișnuit acasă.

Așa că ne-am formulat niște reguli, obiceiuri și ne-am procurat niște ajutoare care ne fac viața mai simplă zi de zi. Să începem cu…. tobele, vă rog:

  1. Turnul de învățare, cunoscut și ca Learning Tower sau varianta lui pentru copii mai mici – Funpod. Turnul de învățare este o invenție extrem de simplă, dar nemaipomenită: o construcție de lemn care permite copilului să ajungă la înălțimea blatului de bucătărie, urcându-se singur și fiind în siguranță acolo. Noi avem o variantă de la Leea Toys care se transformă dintr-un soi de funpod în turn de învățare, pe măsură ce bebele crește. Folosim acest turn de când puiul C. a depășit cu puțin vârsta de 1 an. De acolo spală vasele, decupează biscuiți, taie mere pentru brioșe, apasă butonul de la mixer și face experimente cu bicarbonat de sodiu și oțet. Adică, cu alte cuvinte, se distrează pe cinste, în timp ce facem și treburi reale și vreau să vă spun că guacamole ca al puiului C. nu am mâncat niciunde :D. Acum, pentru 2 copii mici, există turn de învățare XL sau înlocuirea turnului pentru copilul cel mare cu o scăriță (nu garantez că se poate face această trecere fără gelozie). Vă recomand din plin să profitați de această invenție minunată și să o aduceți la voi în bucătărie.
  2. Dă o șansă apartamentelor Open Space. Atunci când ne-am ales apartamentul, puiul C. avea cam 3 luni, deci eram destul de departe și de diversificare și de cooperare în bucătărie. Nici nu ne imaginam cât de util poate fi un spațiu deschis între living și bucătărie, dar împrejurările au făcut ca apartamentul în care ne-am mutat să fie astfel organizat. Este super util și comod să faci o cafea sau să pui niște legume la aburi sau să faci orice vrei tu să faci în bucătărie atunci când îți poți privi în ochi copilul din sufragerie, îl poți vedea cum se joacă, îi poți vorbi și puteți cânta împreună.
  3. Keep it simple. Cu cât rețetele sunt mai simplu de făcut, cu atât copiii pot fi mai adânc implicați în activitățile de bucătăreală. Important este să ai ingrediente proaspete, iubite de toată familia și să tratați rețetele cu un pic de lejeritate, doar așa puteți să inventați rețeta perfectă pentru familia voastră. Nu se știe cum scapi niște avocado într-un bol cu busuioc mărunțit și descoperi dressingul perfect pentru salată. Iar înghețata cea mai bună se face din doar 3 ingrediente, în mai puțin de 2 minute.
  4. Organizați-vă. Nu cred că am suficiente cuvinte să punctez cât de mult contează organizarea atunci când ai copii mici, cu atât mai mult în bucătărie. Eu folosesc Google Calendar pentru a plănui mesele din următoarea săptămână, astfel în momentul în care domnul face cumpărăturile va ști lista exactă de ingrediente necesare, pe care o păstrăm în Google Keep. Folosim Bringo pentru cumpărăturile grosiere, producători locali pentru produsele de sezon, magazine specializate pentru chestiile de finețe. Studiem rețete noi periodic și le perfecționăm pe cele care ni se potrivesc.
  5. Urmează criterii de siguranță. Ca să te poți bucura în voie de experiența “cu familia în bucătărie”, trebuie să fii convins că spațiul este sigur pentru toată lumea. Nu am crezut niciodată în limitarea prin forță a libertății copiilor, drept urmare nu am cumpărat încuietori și protecții pentru sertare. Pur și simplu, am mutat lucrurile foarte periculoase, cum ar fi cuțitele foarte ascuțite, din arealul lor de accesibilitate, atunci când erau foarte mici și le-am dat mână liberă să controleze, supravegheați, toate sertarele și dulapurile care îi atrag. Le-am explicat și le explic, de fiecare dată, cum se folosesc instrumentele pe care le folosim, de ce nu atingem prizele, la ce distanță stăm de un vas fierbinte și de ce ar fi bine să închidem apa după ce am spălat același vas 10 minute întregi (la asta încă lucrăm :D). De asemenea, este util un cuptor al cărui geam rămâne rece atunci când gătești, mai ales pentru piticii care merg de-a bușilea și se sprijină în mobilă ca să se ridice în picioare (sau de un cuptor montat la nivelul adultului).
  6. Implică-i cât mai mult pe cei mici. De la spălat vase la folosit cuțite, cred că este foarte important ca cei mici să se poată simți în largul lor alături de voi, în bucătărie și să capete încredere în abilitățile lor. Ba chiar pentru bebeluși purtați în sisteme, gătitul poate fi o experiență senzorială minunată: auzind și simțind mirosurile atunci când familia gătește, povestindu-le despre ceea ce faceți, lăsându-i să atingă ingredientele. Petrecerea timpului gătind împreună pune bazele multor lecții utile în viață: le îmbogățește vocabularul, îi ajută să înțeleagă procesul de urmărire a instrucțiunilor, învață despre rolul improvizației atunci când greșești (o rețetă), câte ceva despre numere și cantități, le stârnește interesul de a testa lucruri noi, le întărește abilitățile motorii fine, îi ajută să fie responsabili și să învețe despre știință (când fierbe apa, de ce crește pâinea, cum se transformă albușul în spumă) și la listă sunt sigură că puteți adăuga zeci de beneficii.
  7. Găsește ajutor. Nu poți găti cu drag atunci când doar asta faci. De aceea, uneori este nevoie de mic dejunuri pe care doar le așezi pe masă, cum ar fi o felie de toast cu avocado și roșie, lângă un pahar de chefir; de prânzuri pe care le arunci în 2 minute în slow cooker (pentru care voi scrie un elogiu) și pe care le găsești aburinde când vii de afară; de o plită cu inducție, care înjumătățește timpii de fierbere; de o listă cu restaurante bune care folosesc ingrediente de calitate și care fac livrări; de soți implicați, bucătăreala se învață experimentând și nici nu știi când începe el să gătească mai bine decât tine; de doamne sau mame care să te ajute cu gătitul când și când.
  8. Creează ritualuri. Adaugă un pic de sare (nu sub un an :P) și piper momentelor în bucătărie. Fiecare copil se va bucura de o seară petrecută în familie făcând pizza de casă, sau felul vostru preferat, în care fiecare să aibă rolul său bine determinat. E foarte fun să aveți niște ritualuri ale voastre, înainte de masă, în timpul, sau după masă, la fel cum periodic, puteți inaugura o seară “internațională”, în care să aflați mai multe despre bucătăria unei anumite țări.
  9. Când călătoriți departe sau în comunitatea locală – încearcă preparatele locului și, mai mult decât atât, lasă un curs de gătit să te inspire, și tu și copiii vă veți distra de minune. Noi am urmat un astfel de curs la o fermă lângă Chiang Mai și ne-a plăcut atât de mult, încât am decis să repetăm experiența în toate țările de un anumit exotism culinar. Puiul C. a fost cel mai încântat de pisarea condimentelor în mojar cu pistil, pentru pasta de curry, puiului D. i-a plăcut hamacul din curte, iar noi am rămas cu multă mâncare delicioasă și amintiri suculente. În ultima vreme, au răsărit multe inițiative cel puțin simpatice, în care este încurajată gastronomia locală, cu ingrediente curate și rețete din străbuni. Urmează să vă povestesc despre descoperirile noastre din domeniu.


De când ne îngrămădim cu toții în bucătăria mică, am avut parte de muzică spontană (la oală și lingură), am rămas fără o parte dintre tacâmuri pentru că îi trebuiau puiului C. la măsuța lui de jucărie (atunci când ne invită la masa gătită în bucătăria de jucărie), am avut ajutor de nădejde atunci când trebuia să punem lucrurile la locul lor – distracția este garantată. Sper că v-am convins că bucătăria poate fi unul dintre cele mai vesele locuri din casă pentru întreaga familie. Rămâne doar să îi supravegheați și să vă distrați alături de micuți.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *