Idei de meniu săptămânal pentru o alimentație echilibrată (pentru toată familia) – săptămâna 2

Idei de meniu, Rețete

Wow, ce mă bucur că meniul săptămânal a fost așa de bine primit. Sper să vă fi ajutat să vă structurați mai bine cumpărăturile, să aruncați mai puțină mâncare și să fiți mai entuziasmați când vine momentul să intrați în bucătărie. Aștept feedback de la voi, ce ați gătit, cum a fost, ce v-a plăcut, unde v-ar fi fost necesară și rețeta detaliată?

Pentru că săptămâna este pe sfârșite, iată-mă cu o nouă variantă de meniu săptămânal. Săptămâna aceasta am ales pentru seara internațională rețete libaneze, care ne sunt familiare, pentru că am aruncat o privire în congelator și mai avem un pachet de vinete coapte, perfecte pentru un Baba Ganoush fin și delicios. Vă încurajez și pe voi să priviți mereu în congelator și frigider pentru a putea planul pe săptămâna viitoare la nevoile voastre, de exemplu inversând zilele din meniu.

Tips & tricks în pregătirea preparatelor

Poți citi aici cum concepi un meniu săptămânal și care sunt principiile de bază în conceperea meniului.

  • În meniul de săptămâna asta am introdus și elemente precum chipsuri din frunze de kale și mangold la cuptor, foarte faine pentru o cină crunchy. Nu aveți nevoie decât de un strop de ulei de măsline și un pic de piper și nu uitați să le coaceți la temperatură mică (175 de grade Celsius) sau pe treapta 1 pe modul grill, timp de 10 – 15 minute.
  • Pentru un griș cu lapte foarte cremos, vă sfătuiesc, ca și la terci, să adăugați un pic mai mult lapte, pentru că el va absorbi în continuare și se va umfla chiar și când îl lăsați să se răcească. Pentru a nu obține cocoloașe, puneți grișul în ploaie în momentul în care laptele dă în clocot.
  • Topiți ușor mozzarella/cheddar-ul pentru quesadilla.
  • Ciupercile pe grill sunt una dintre cele mai grozave invenții care există. Gustul ușor cărnos și aroma specifică ne-au făcut să încercăm mai multe tipuri de ciuperci, din păcate momentan doar din supermarket și piețe. Ciupercile Portobello sunt excelente pe grill, fie la cuptor sau pe plită, sau chiar în loc de carnea din burger. Ca să nu se îmbibe cu apă, vă recomand doar să le ștergeți atent cu un șervețel. Unii bucătari recomandă să scoateți și filamentele cu o linguriță pentru că ele nu se comportă foarte mai bine la gătit, mai ales din punct de vedere estetic. Dacă nu vă deranjează, lăsați-le acolo.

Ca întotdeauna vă încurajez să gătiți simplu și proaspăt, cu un pic de varietate. Și așa e iarnă, frig, ploios și întunecat, măcar în bucătărie să fie lumină și veselie.

Dacă încă nu v-ați abonat la newsletter-ul Momadica, nu mai stați pe gânduri. Așa, veți fi primii care află când apare o rețetă nouă pe blog, un plan săptămânal sau articole pe alte teme pe care le abordez.

Meniu săptămânal pentru toată familia

Luni

Mic dejun – Brioșe cu morcov și nucă – sunt demențiale, cu toții le iubim și super potrivite pentru iarnă, deoarece au scorțișoară și ghimbiiir

Prânz – Quesadilla vegetariană (tortilla, fasole neagră, porumb, mozzarella/cheddar, ardei, ceapă verde, chimen, frunze de pătrunjel și neapărat un sos de guacamole)

Cină – Salată de paste cu ton (recomand să folosiți fussili sau penne mici, ton, capere <<opțional>> roșii cherry, busuioc și parmezan și bineînțeles un sos de iaurt cu ulei de măsline)

Gustare – Fructe proaspete

Marți

Mic dejun – Budincă cremoasă de mei cu mere și pere rase

Prânz – Burgeri de casă din carne de vită (ok, puteți cumpăra chiflele)

Cină – Baba Ganoush cu lipii proaspete – seară libaneză (vinete coapte, tahini, ulei de măsline, lămâie, usturoi)

Gustare Biscuiți cu afine; fructe proaspete

Miercuri

Mic dejun – Bruschete cu cremă de brânză și somon afumat (somon grill pentru cei mici)

Prânz – Supă cremă de linte cu crutoane

Cină – Salată de sfeclă cu mere, inspirată din cartea “Cum crește grădina mea?” de Gerda Muller

Gustare – Sărățele; sticks-uri de ardei și castravete

Joi

Mic dejun – Griș cu lapte ca pe vremuri, cu vișine decongelate și un praf de vanilie

Prânz – Mușchiuleț de porc la slow-cooker și morcovi caramelizați la cuptor

Cină – Chipsuri de kale și mangold la cuptor, cu sos de iaurt

Gustare – Sticksuri de morcov și castravete

Vineri

Mic dejun – Terci de ovăz cu lapte

Prânz – Quiche cu spanac, praz și brânză

Cină – Tartine cu humus și muguri de pin

Gustare – fructe proaspete

Sâmbătă

Mic dejun – Omletă cu roșii cherry și ardei

Prânz – Chifteluțe de vită la cuptor, piure de cartofi, sos de merișoare

Cină – Steak de conopidă cu dressing de lămâie și ulei de măsline

Gustare – Tartină cu unt de migdale, fructe

Duminică

Mic dejun – Pancakes cu afine

Prânz – Pizza de casă

Cină – Ciuperci Portobello la grătar și salată verde

Gustare – Smoothie cu banane și mango, sana

Scopul acestor meniuri este să facem viața acasă mai colorată, să economisim niște bani și să aruncăm mai puțină mâncare, să mâncăm mai sănătos, alegând cu atenție ingredientele și gătind mai mult de la 0 și de a scuti ceva timp, folosind în principiu rețete simple și împărțind cu voi ideile noastre de rețete, pentru inspirație. Săptămâna viitoare vă aștept cu un meniu special, în loc de cel săptămânal – meniul cu idei sănătoase și deloc monotone pentru Crăciun, după care urmează câteva sugestii festive pentru cel de Revelion. Și sper că din a doua săptămână a lui ianuarie voi pune din nou la punct meniurile săptămânale, ceva mai exotice :D.

Pentru meniu în format pdf, numai bun de printat, la rezoluție mare, vă invit să vă abonați la newsletter, unde vă așteaptă multe alte surprize.

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.

*Foto: pexels.com

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *