Brioșe fragede cu făină de cocos și mure – brioșe baby-friendly (fără zahăr)

Brioșe, Mic dejun, Rețete

Brioșele sunt ideale pentru micul dejun, pentru că nu durează mai mult de 30 de minute toată pregătirea lor. Când puii erau foarte mici, făceam des brioșe atunci când mâncam în oraș, pentru că sunt mici și consistente, ușor de luat la pachet. În acest fel, chiar dacă nu găseam nimic potrivit la restaurant pentru ei, bebelușii mei erau fericiți. Și credeți-mă, ni s-a întâmplat de multe ori, mai ales în țările europene, să nu găsim nimic nemarinat dinainte sau care să poată fi gătit fără sare/sosuri.

Eu prefer, în general, un mic dejun dulceag, pentru 4-5 zile pe săptămână. Iar foarte rar, când mă trezesc fără făină de grâu la îndemână, cotrobăi prin dulapul nostru să mai golesc vreo provizie de pe acolo :)). Așa mi-a venit ideea cu aceste bunătăți cu cocos, pe care abia aștept să le împart cu voi.

Aceste brioșe fără gluten ies foarte fragede și cu o super aromă de cocos. Ele sunt o variantă excelentă pentru cei care cu intoleranță la gluten sau chiar pentru cei cu intoleranță la lactoză – eu am folosit lapte de vacă pentru că nu am avut la dispoziție lapte de cocos – dar el merge de minune la această rețetă. Trebuie doar să îl mixați ușor până se omogenizează, dacă partea grasă s-a separat de partea lichidă.

Pentru a fi o masă potrivită și sățioasă până la următoarea, la prânz, aș zice că sunt necesare 4-5 brioșe pentru un adult și 3-4 pentru un copil, 2-3 pentru copiii până în 2 ani. Sigur, știm cu toții, cât de imprevizibile sunt poftele și apetitul copiilor, așa că vom adapta cantitățile la slăbiciunile culinare ale celor mici din prezent.

Tips & tricks pentru brioșe ca la carte

  • De multe ori, mai ales la început, făceam rețetele folosind ingrediente și cantități estimate sau din ochi. Însă, mai ales atunci când folosim ingrediente imprevizibile, așa cum este făina de cocos, un cântar de bucătărie este extrem de ajutor.
  • De obicei, folosesc ouă mari, cu prima cifră 0, la fel ca în această rețetă.
  • Folosesc doar lapte integral, cu minim 3,5% grăsime în cazul celui de vacă; valabil și pentru cel de cocos – foarte important să fie nedegresat.
  • Vanilie – folosiți vanilie adevărată (extract pur de vanilie Bourbon, păstăi sau pulbere de vanilie măcinată), nu esențe sau alte dubioșenii aromate artificial.
  • Făina de cocos e foarte faină și dă un rezultat destul de diferit față de brioșele cu făină clasică. Vă recomand să o cântăriți și să nu o măsurați volumetric, dat fiind gradul său mare de absorbție.
  • M-am mirat că brioșele sunt ușor lipicioase, mai greu de scos din formă decât alte brioșe care ies singurele. Vă recomand să ungeți formele de silicon cu unt sau ulei de cocos ca să le ajutați un pic.

Ce facem cu resturile/leftovers/ce rămâne

Odată răcite, se pot păstra la frigider într-o caserolă închisă până la 3-4 zile. Dacă doriți, se pot și congela, desigur. Se pot încălzi ușor în cuptor sau mânca direct reci.


Cum se prepară brioșele cu făină de cocos și mure

Ingrediente (pentru 12 brioșe)

  • 250ml lapte eu am folosit de vacă, dar puteți folosi cu succes lapte de cocos, dacă aveți la îndemână
  • 4 ouă
  • 90g făină de cocos
  • vanilie praf
  • aprox. 25 de mure (cam 2 pentru fiecare brioșă)

Ustensile

Mod de preparare

  • încălzim cuptorul la 180 de grade, modul sus-jos, fără ventilație;
  • mixăm ouăle cam 2 minute, până se face o spumă apetisantă, cu bulbuci mici;
  • adăugăm laptele și vanilia și mixăm 10 secunde;
  • adăugăm și făina de cocos și mixăm la viteză foaaaarte mică încă 10 secunde – atenție, făina de cocos are un grad mare de absorbție care diferă ușor în funcție de granulație și modul de măcinare, așa că dacă observați că aluatul se întărește prea tare, puteți adăuga încă o lingură – două de lapte;
  • punem murele în formele de brioșe;
  • lăsăm la cuptor pentru 23-25 de minute.

Nouă ne-au plăcut chiar mult și ne-au ținut și de foame 3-4 ore. Vă recomand să adăugați un bol de fructe proaspete lângă și să le ornați cu fulgi de cocos, arată grozav!

Dacă iubiți brioșele cu făină de cocos, vă recomand să încercați și brioșele cu făină de cocos și vișine, iar dacă vă simțiți creativi azi, puteți să vă lăsați propria amprentă folosind rețeta asta foarte versatilă și absolut delicioasă de aluat cu făină de grâu.

Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog dă like paginii de Facebook şi/abonează-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.


* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *