Week-end la munte cu copiii în zona Râșnov – Bran: Dino Parc, Peștera Valea Cetății și Castelul Bran

Europa, România

După roadtripul nostru de 10 săptămâni din vară, în care am planificat ceva aproape zilnic, prima lună acasă a fost de relaxare, de neplanificare și de organizare a ritmului săptămânal, că uitasem un pic cum este aici. Însă, călătorului îi șade bine cu drumul, nouă ne șade bine cu natura, și muntelui îi șade bine cu toamna, așa că, dacă tot e vreme bună, am zis să și profităm de ea.

Că tot spuneam de toamnă, ce poveste! Culorile calde care se scurg pe versanți, copacii care se dezbracă de hainele prea galbene și șifonate să mai fie purtate, zilele care se întunecă repede, plictisite de-atâta vară, dealurile cu case rătăcite unde m-aș pierde câte o săptămână, vacile mulse pe marginea drumului, cam așa îmi aminteam că este muntele în octombrie și cam așa l-am găsit și acum.

Cum ne-a fost drumul

În naivitatea noastră, am sperat că dacă plecăm în zori, adică sâmbăta în jur de 8:30, vom face pe drumul București – Râșnov, de aproximativ 175km, undeva la 2 ore 45, adică așa cum permite infrastructura modestă în momentul de față. Nicidecum nu am visat la 1 oră și jumătate, așa cum ne-am obișnuit să ne segmentăm drumurile în roadtripul nostru european de astă-vară, unde 130km însemnau aproximativ 1 oră de mers cu mașina. De trenuri nici să nu vorbim, că vorbim degeaba. Copiii i-am luat din somn direct în mașină, și după ce s-au dezmeticit, am făcut o pauză de mic dejun luat de acasă – budincă de brânză cu vișine, având ca gustare pentru mașină biscuiții 100, mere și banane. Cu o pauză de cumpărături de vreo 40 de minute în care ne-am adăugat 2-3 piese la echipament, am ajuns în jur de ora 2 să luăm prânzul la Sergiana Sub Cetate – și am găsit ușor loc de parcare. Mâncarea este destul de românească, dar am găsit câte ceva și pentru cei mici, iar serviciile și peisajul au fost ce trebuie. Vizavi există și un loc de joacă ce aparține restaurantului. Iar după masă, am făcut o plimbare de câteva minute până în faimosul Dino Parc.

Despre Dino Parc

Dino Parc ne-a surprins super plăcut. Este un parc mare, care se întinde pe aproximativ 3 ha, cufundat în pădure și plin de dinozauri (100 spun ei, noi nu i-am numărat, însă ni s-au părut ceva mai puțini), în mărime naturală. Costul este super decent – 28 de lei pentru adulți și 22 de lei pentru copiii peste 3 ani. Biletele se pot lua și online, însă cum noi am ajuns în jur de ora 3, nu a fost deloc coadă la casa de la intrare.

În parc sunt multe locuri de joacă, zone interactive, ba chiar și ateliere pentru copii – cum ar fi cel de pictură în salină, trasee de aventură etc. Există și o cinema 9D în care însă nu am mai avut timp să intrăm, un labirint cu lasere, o tiroliană, expoziții. Cel mai mult ne-au plăcut vulcanul care erupe, Seismosaurus – cel mai lung dinozaur descoperit până în prezent, de 45m lungime și Tyrannosaurus Rex și Triceratops – dinozauri animați, care încep să se miște atunci când te apropii de ei, foarte bine realizați.

Tot traseul este în pădure, pe delușoare, cu multe amenajări de lemn, căsuțe în copaci și tot felul de detalii bune de fotografiat, cum sunt ouăle în care se pot băga cei mici. Panourile informative punctează multe lucruri interesante, cronologia, localizarea. De asemenea, veți găsi și informații despre câteva specii de copaci, pentru a-i face mai ușor de recunoscut.

Fumatul este interzis, toaletele nu le-am încercat, parcul este curat și potrivit de aglomerat în octombrie, nu ne-am simțit nici o secundă sufocați. Ce nu mi-a plăcut este tractorașul care urcă panta spre Cetatea Râșnov, cu oprire la Dino Park, care din păcate, poluează îngrozitor, de trebuie să îți ții respirația o vreme. Plimbarea prin Dino Parc ne-a luat aproximativ 3 ore, în care am inclus și un pic de timp la locul de joacă, însă este cu siguranță un loc potrivit pentru a petrece o zi întreagă. Am mai fi stat și noi o vreme, însă pe la ora 6 s-a făcut suficient de frig încât să vrem să ne cuibărim mai repede în mașină.

Unde ne-am cazat, ce am mai mâncat

Cazarea – Casa Bergwald – a fost perfectă pentru nevoile noastre – o căsuță aproape de centrul Râșnovului, pe o stradă liniștită cu trotuar lat, fără mașini parcate, de unde luna și cetatea ne-au vrăjit în egală măsură. Am avut locuri de parcare în curte, multă căldură în camere, amabilitate și curățenie de excepție. Iar salteaua cred că a fost confortabilă, am adormit atât de repede că nici nu mi-am putut da seama. Prețul pe noapte este de 180 de lei pentru camera dublă.

Cina am luat-o la Hotel Radsor din împrejurimi, până la care a fost numai bună o plimbare de seară. Porțiile au fost foarte generoase și am găsit și o porție de paste cu roșii potrivită pentru cei mici, personalul respectând cerințele de “fără-sare”. Noi ne-am delectat cu supă cremă de legume, care a fost chiar peste așteptări, bruschete cu roșii și parmezan și o salată Caprese, din care am ciugulit cu toții.

Peștera Valea Cetății

A doua zi de dimineață ne-am trezit fără traseu planificat, că deh, adormisem cu toții pe nesimțite înainte de ora 10, odată cu cei mici. Așa că am găsit repejor o peșteră – Peștera Râșnoavei, până la care ne puteam plimba și am pornit la drum.

Însă, când tocmai ne pregăteam de traseu, un cuplu de-al locului ne-a recomandat să mergem în altă parte, deoarece traseul este deopotrivă plăcut și urșilor, care frecventează cu precădere zona respectivă. Nefiind chiar în starea potrivită pentru o astfel de întâlnire sofisticată, ne-am redirecționat repede spre o peșteră mai populară – Peștera Valea Cetății, unde ne-am bucurat liniștiți de un urcuș cu multe scări pe o cărare șerpuită prin pădure, alături de un drum lat, peisajul fiind foarte frumos, cu o deschidere largă. Am urcat cam aproximativ 20 de minute, prin pădurea deasă și înaltă.

Tururile în peșteră sunt ghidate, și durează aproximativ 20 de minute. Cum până la turul nostru mai aveam de așteptat aproximativ jumătate de oră, ne-am bucurat din plin de tiroliana de la intrare, că nu ne mai dădusem deloc de când îi avem pe mici. După ce ne-a văzut, puiul C. și-a dorit și el tare să testeze “tiloiana de adulți”, așa că s-a dat pentru prima oară pe o tiroliană adevărată, cu domnul tirolianist în spate, dublu asigurându-l. Costul biletului de tiroliană este de 10 lei.

Costul biletului de vizitare a peșterii este de 15 lei pentru adulți și de 10 lei pentru copiii mai mari de 5 ani. Peștera este foarte drăguță, o peșteră mică, descoperită întâmplător când s-a produs o explozie hidraulică ce a îndepărtat umplutura care o astupa. În trecut vandalizată de localnici, peștera este sub administrație din 2009 și amenajată pentru turiști. Înăuntru a fost construit un perete care face ca temperatura din peșteră să rămână între 9 și 12 grade pe tot timpul anului. Există aici și trasee speologice, însă ele se pot parcurge doar alături de ghid specializat și asistență medicală, cu programare anterioară, și, bineînțeles, fără copilași așa mici. Am petrecut și câteva secunde în întuneric complet, parte din experiență și am văzut scena pe care din 2011 au loc concerte de muzică clasică, la care ne dorim tare mult să ajungem.

Și am mai mâncat o dată…

Următoarea oprire a fost la Tohanu Nou, pentru a lua prânzul la DOR – delicios.organic.românesc, unde ne-am bucurat de o experiență culinară faină și am savurat un concept inedit. Decorul este, de asemenea, foarte fain, prin geamurile largi se văd căsuțele satului Tohanu Nou. Ne-a plăcut servirea, ne-a plăcut mâncarea, am mai veni aici.

Castelul Bran

După ce am luat și prânzul, ne-am grăbit spre Castelul Bran, căci știam că ultima intrare este la ora 4 și nu am fi vrut să ratăm. La coadă nu am stat prea mult, la casa de bilete de la intrare chiar deloc. Costul biletelor este de 40 de lei, copiii mai mici de 7 ani având gratuitate. Experiența nu a fost chiar grozavă, pentru că a fost foarte aglomerat, însă având norocul să fim printre ultimii vizitatori, măcar ne-am bucurat apoi de o plimbare liniștită în jurul iazului și de câte fotografii tihnite. Copiii au dormit aproape pe toată durata vizitei, deși puiul C. era foarte entuziasmat că mergem la castel. Probabil tiroliana l-a obosit cam tare. În orice caz, dacă vreți să vă bucurați de o vizită, mai ales cu copii așa de mici, cel mai bine ar fi să mergeți în timpul săptămânii, când fluxul de turiști poate fi mai scăzut. De asemenea, aici se află un lift cu adevărat special, recondiționat recent, pe care îl vom testa și noi cu prima ocazie. Liftul coboară 30m, direct într-un tunal cu spectacole multimedia. Intrarea în lift este 20 de lei pentru adulți și gratuită pentru copiii sub 7 ani.

Întoarcerea acasă

Drumul spre casă, l-am continuat spre Moeciu – Târgoviște – București alternativă la Valea Prahovei. Deși traficul a fost un pic nasol doar în zona Bran, până la intrare în județul Dâmbovița am avut parte de un asfalt de inspirație litorală – a se citi în valuri – și de mulți șoferi grăbiți. Cina am luat-o la pachet din Târgoviște, de la Tower’s Pub, unde serviciile și prețurile au fost foarte bune, însă mâncarea nu ne-a dat pe spate. Apoi am ajuns acasă și, bineînțeles, am dormit duși.

În concluzie, weekend-ul în zona Râșnov a fost potrivit și pentru mici și pentru mari. Toamna și muntele sunt două iubiri vechi, pe care mă bucur că le-am putut aduce împreună și anul acesta. Vouă unde vă place să mai fugiți în weekend?

0 Comentarii

Confirmări/Notificări

  1. Activități de familie în București sau în apropiere - Momadica - […] Un traseu pe drumuri de munte, că nu e chiaaar așa departe, precum cele din culoarul Rucăr-Bran, cu peisaje…

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare