Unde vom putea călători după 23 iunie din România fără să stăm în autoizolare la intrare în țară sau la întoarcere

Călătorii și aventuri

Pentru că este un subiect care interesează pe foarte multă lume, am hotărât să țin pasul cu actualizările de pe INSP și să studiez în continuare reciprocitatea permisiunilor pentru țările care intră în zona verde.

După cum scriam săptămâna trecută aici, după primul val de relaxare pentru călătoriile în afara granițelor, pentru 17 țări s-a eliminat condiția de autoizolare la domiciliu la întoarcere în România: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croatia, Elveția, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia, și Ungaria. Săptămâna aceasta, de marți 23 iunie, ora 0:00, se adaugă încă 5 țări din care ne putem întoarce fără probleme: Italia, Franța, Irlanda, Finlanda și Estonia. Pentru Italia și Franța se va ridica inclusiv restricția de zbor.

Dar care este situația pentru cei care vor să plece înspre aceste țări? Restricții și condiții.

  • Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Elveția, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, primesc în continuare români, cu specificarea că Cipru solicită testare covid (detalii mai jos);
  • Dintre țările nou adăugate pe lista verde, Italia și Franța (metropolitană) primesc români fără condiții suplimentare;
  • Știu că mulți dintre voi erați îngrijorați de situația din Bulgaria, pentru că aveți deja planuri de călătorie în țara vecină sau vreți să o tranzitați pentru a ajunge în Grecia. Deși Bulgaria a depășit pragul de 5 cazuri pe zi la milionul de locuitori, ea rămâne, în continuare, pe lista verde și primește în continuare români fără condiții suplimentare.
  • Între timp, Ungaria și-a redeschis, de asemenea, granițele pentru români.
  • Croația a eliminat condiția de dovadă a rezervării unei unități de cazare croate;
  • Islanda primește toți cetățenii UE, deci inclusiv români, fără condiții suplimentare, nu mai este necesar testul COVID19.
  • Slovenia – primește români cu condiția de autoizolare timp de 14 zile și cu dovadă de rezervare a unei unități de cazare pe teritoriul Sloveniei;
  • Estonia – primește români cu condiția de carantinare la sosire timp de 14 zile.
  • Cipru în continuare include România în categoria B, adică este necesar un test covid – negativ în ultimele 72 de ore pentru a intra în țară.
  • Finlanda nu primește români;
  • Irlanda nu primește români;
  • Malta – menține restricția pentru români;
  • Norvegia – menține restricția pentru români;
  • Slovacia – menține restricția pentru români;

Rezumat

Drept urmare, de pe data de 23 iunie, ora 0:00, puteți călători fără condiția de autoizolare la dus sau la întors în oricare dintre țările: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Ungaria.

Țările care nu ne primesc sau care impun condiția de autoizolare: Estonia, Finlanda, Irlanda, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia.

Vă las aici și condițiile de călătorie în țările Uniunii Europene și acest site foarte fain unde puteți urmări situația la nivel global (nu este chiar mereu actualizat însă e o resursă de încredere). Aici găsiți încă o listă cu explicații pentru țările din Europa.

Deja avem liber la călătorit în 15 țări, așa că noi ne apucăm de planificat :). Voi pe unde plănuiți să fugiți vara asta?

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *