Ultima actualizare – 11 martie 2021.
Uf, de abia am început să ne acordăm la diferența de fus orar și ce credeți că ne-am apucat să facem? Să vedem pe unde am mai putea pleca în următoarele călătorii, în perioada asta atipică, firește.
Până acum am reușit să călătorim prin 10 țări în 2020, în stilul nostru curios și deloc grăbit, iar 2021 a început cu o super aventură la care tânjim de mult timp, o iarnă întreagă în Costa Rica. În toate aceste țări, am fost fără să facem vreun test sau să stăm în carantină, nici la dus, nici la întors.
Mi-am propus o sarcină tare grea, aproape imposibilă, de a găsi acele destinații care ne primesc fără test (și, bineînțeles, fără carantină sau alte condiții mai dure). Nu am fost prea încântată lucrând la această listă, dar să sperăm că odată cu primăvara lucrurile se vor schimba în bine. Deși este infinit mai bine decât anul trecut pe vremea asta, când în câteva zile vom fi avut voie să mergem doar la pâine și la farmacie, sunt încă extrem de puține țări care ne primesc fără restricții. Iar situația este ușor paradoxală, pentru că atunci când scade numărul de covid19 în România, crește numărul de potențiale destinații, însă crește și numărul de țări din care ni se solicită carantina la întoarcere acasă.
Atenție, verificați și cu compania aeriană dacă este nevoie de test, înainte de a rezerva zborul. În unele cazuri (precum Tanzania), chiar dacă țara respectivă nu cere test, este nevoie de un test covid19 cu rezultat negativ la îmbarcare. Vă recomand să vă informați temeinic despre destinația aleasă, să respectați riguros regulile de intrare în țară și restricțiile de la fața locului.
De asemenea, consultați lista galbenă, înainte de plecare, pentru a vă asigura că nu trebuie să stați în carantină la întoarcere în țară. Sigur, aici e cu surprize, nici nu se știe când se va publica următoarea listă și nici ce se va întâmpla cu numărul de cazuri la noi în țară.
lista-galbenaCuprins
Europa
Albania
În Albania se poate intra fără test sau carantină, însă, din păcate, acum este pe lista galbenă a României. Dacă totuși vă tentează, puteți ajunge acolo tranzitând Macedonia de Nord, Serbia și Bulgaria (granița dinspre Grecia este deschisă într-un singur punct de frontieră și este nevoie să respectați condițiile în vigoare stabilite de autoritățile elene).
Elveția & Liechtenstein (cu mașina personală)
M-am bucurat tare să aflu că și Elveția face parte încă dintre țările care ne primesc fără condiționări, în cazul în care intrăm pe teritoriul ei cu transportul individual. Sigur, și sora ei Liechtenstein ne aplică același tratament. Vestea bună este că niciuna dintre aceste țări nu se află pe lista galbenă în prezent, vestea proastă este că de pe 22 martie, România va fi inclusă pe lista țărilor cu risc crescut și aceste condiții nu vor mai fi valabile.
Macedonia de Nord
Granițele Macedoniei de Nord sunt deschise fără nicio condiție de intrare. Nu este nevoie de test PCR și nici de carantină. Granițele terestre sunt aproape în totalitate deschise, cele cu Grecia menținându-se închise până la data de 22 martie 2021. Astfel, este recomandat să vă planificați tranzitul prin Bulgaria sau Serbia.
Muntenegru
Altă țară din apropiere care nu are condiții speciale de intrare pentru români. Nu este nevoie de test PCR și nici de carantină pentru a intra în Muntenegru. În caz de simptome de infecție respiratorie, contactați Institutul de Sănătate Publică, iar la întoarcere, este necesară carantina conform ultimei liste galbene publicate.
Polonia – cu mașina personală
În Polonia, teoretic, putem intra fără test sau carantină, dacă ne deplasăm cu autoturismul personal (până la 7 locuri) din state membre UE, mai puțin Cehia sau Slovacia (inclusiv tranzit). Un pic dificil, dar măcar știți ce aveți de făcut, dacă doriți neapărat. Din păcate, Polonia se află încă pe lista galbenă a României.
Ucraina
Ucraina permite și ea intrarea pe teritoriul său fără carantină sau test covid19. Aici este însă obligatorie închierea unei polițe de asigurare medicală specială, care să acopere cheltuielile de carantină și tratament covid19.
America
Costa Rica
Pentru a intra în minunata Costa Rica, am povestit pe larg despre condițiile ce trebuie îndeplinite. Esențiale sunt două dintre ele:
- asigurare medicală de călătorie specială, care să acopere eventualele cheltuieli de izolarea în și alte costuri generate de boli precum COVID-19. În România nu există o astfel de asigurare, în schimb puteți opta pentru una direct din Costa Rica (noi am ales-o pe cea de la INS).
- completarea formularului de sănătate.
Mexic
Pentru a intra în Mexic aveți nevoie de un pic de noroc (având în vedere nebunia recentă) și să completați o declarație de sănătate înainte de intrarea în țară, în urma căreia veți primi un cod QR. Este recomandat să printați sau să fotografiați declarația.
Republica Dominicană
Republica Dominicană se numără și ea printre țările de pe minuscula listă a destinațiilor care nu cer test sau carantină. Însă, există posibilitatea de a fi testat la sosire pentru afecțiuni respiratorii (aleatoriu). De asemenea, înainte de trecerea prin zona de control a pasagerilor, sunteți obligați să prezentați acest formular completat.
Africa
Tanzania
Tanzania a rămas singura țară din Africa ce nu cere rezultatul unui test covid19 la intrare, dar majoritatea companiilor aeriene care intermediază zborurile spre această destinație solicită neapărat test la îmbarcare. În plus, aveți în vedere că Tanzania nu face publice datele despre covid19 din luna aprilie 2020, așa că situația reală de la fața locului este dificil de aflat.
Dacă luăm și România în calcul, avem cam 10 variante în care putem să ne planificăm următoarea vacanță. Sigur, ne interesează și destinațiile care cer test dar nu solicită carantină, despre care vă voi povesti cât de curând aici pe blog. Până atunci, aștept cu maaare interes noutăți despre alte țări care se deschid călătorilor. Nu ezitați să îmi dați de știre dacă mai cunoașteți și altele, pentru a face mai prietenoasă această listă :).
Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.
*Featured image: pexels.com
0 Comentarii