Nouă ne place muuult să sărbătorim. Astfel că, până când primul meu pui a făcut 1 an, la fiecare “luniversare” a avut parte de câte un tort. Acum păstrăm același ritual și pentru puiul nou-nouț, și numai bine, deoarece sunt născuți în aceeași zi (dar luni diferite), apucăm să continuăm tradiția și pentru cel “mare”.
Tradiția asta are niște condiții de bază, și anume, tortul să fie delicios, simplu de făcut, să nu conțină îndulcitori și să fie bun și pentru noi, adulții :D. Tortul pe care vi-l propun azi este unul foarte foarte simplu de făcut și l-am încercat în diverse variante pe care le voi posta pe parcurs. De asemenea, el poate fi servit și drept mic dejun. Înainte, îl îmbrăcam generos în caramel, însă de când gătim fără îndulcitori, ne bucurăm de el așa, simplu, sau cu frișcă naturală. Mi se pare o prăjitură minunată pentru o toamnă lungă și colorată ca aceasta, dar, de fapt, poate fi făcut absolut oricând, deoarece rețeta de bază are merele ca personaje principale.
Varianta sa originală, pe care am încercat-o prima oară, a fost de tort răsturnat cu mere și frișcă. Hai să vedem de ce aveți nevoie, ca să vă bucurați și voi de deliciul ăsta.
Ingrediente:
Pentru stratul de mere
- 8-9 mere tăiate felii (noi folosim Granny Smith)
- 1 strop de pulbere de vanilie sau jumătate de păstaie de vanilie
- 50g de unt 80% grăsime
Pentru blat
- 150g de făină albă
- 5 ouă mari
- 1 strop de pulbere de vanilie sau jumătate de păstaie de vanilie
Pentru un plus de moft
- 500ml smântână foarte grasă (noi folosim Artesana cu 35% grăsime)
Ustensile:
- o tavă rotundă cu fund detașabil (a mea are diametrul de 28cm)
- veșnica hârtie de copt
- 2 boluri
- un mixer/tel
- o spatulă
- un platou mare
Mod de preparare:
Încingeți cuptorul la 180 de grade Celsius. Feliile de mere se așază în tava tapetată cu hârtie de copt, în cercuri concentrice. Deasupra, presărați câțiva fulgi de unt și puțină vanilie. Tava se lasă la cuptor 20-30 de minute – merele trebuie doar să fie un pic coapte, ca să nu se înmoaie prea tare la final.
În ultimele 7-8 minute de cuptor, separați ouăle și bateți spumă tare albușurile cu mixerul. Adăugați gălbenușurile și mai mixați un pic, după care încorporați ușor făina, cu o spatulă, fără să amestecați prea tare.
Scoateți merele din cuptor și adăugați repede aluatul de pandișpan. Nivelați-l cu spatula și băgați-l înapoi încă vreo 35 de minute, tot la 180 de grade.
Când tortul de mere este gata, răsturnați-l pe un platou și lăsați-l să se răcească. După ce s-a răcit bine, îi puteți adăuga câte un ghemotoc pufos de frișcă naturală, pe care o faceți mixând bine smântâna foarte rece, într-un bol curat, dacă se poate tot rece. Atenție! Nu bateți frișca prea tare, ca să nu devină unt :). Trick pentru adulți: puteți adăuga 1 linguriță de miere în smântână, însă numai pentru copilașii peste 1 an.
Vă încurajez să faceți acest tort minunat micuților voștri. Pentru noi, e o bucurie de fiecare dată! Poftă bună!
Foto: arhivă personală
0 Comentarii