Azi vreau să vă povestesc despre cea mai recentă drumeție a noastră și cred că și despre cel mai lung traseu de munte pe care puiul C. l-a făcut integral pe jos (de la mașină au fost aproape 2 ore de mers pe jos :D). Am petrecut două zile într-o zonă mult iubită pentru liniștea pe care o ascunde, pentru drumurile pietroase pe care urcăm de fiecare dată plini de curiozitate, pentru copacii groși și puternici, care își ascund rădăcinile lungi pe sub picioarele noastre.

Îmi era așa dor de munte! Sigur, e normal să îmi lipsească după o vară la mare, dar pentru mine toamna este anotimpul în care aș trăi permanent la munte. Miroase necontenit a fân și pajiștile sunt pline cu brândușe de toamnă, iar când vine seara se lasă o răcoare de poveste, se simte fumul de lemn ars, martor al copilăriilor noastre și îți vine să te bagi în pilotă până sub nas.

De ce îmi place așa de tare Culoarul Rucăr-Bran? Păi, aici am trei grupe întregi de munți (Bucegi, Leaota și Piatra Craiului) la îndemână, satele sunt încă autentice și netulburate de turismul de masă. Plus că îmi amintesc de pasiunile de acum 8-9 ani, când documentam de la distanță aceste sate pentru proiecte la facultate :).

Dar să revenim la prezent. Aventura noastră a pornit duminică un pic înainte de prânz, așa că după numeroase opriri pe Valea Dâmbovicioarei și în căutarea tranșeelor din Ciocanu (la care nu am insistat, dar nici nu le-am găsit), am ajuns în satul Șirnea, când soarele avea să fie pe cer pentru mai puțin de două ore. Timpul fiind scurt, nu am putut să parcurgem traseul cu omuleț – traseul ecoturistic de 8.7 km, care face o buclă prin satul Șirnea și pe care pariez că e super interesant, așa că mai mult ca sigur ne vom întoarce curând. În plus, există și multe trasee cicloturistice în zonă, de abia aștept să ne urcăm și bicicletele pe mașină și să avem parte de puțină distracție pe roți.

Hop-țop, de îndată ce am găsit un loc de parcare și ne-am echipat pentru traseu, ne-am făcut prieten un câine de-al locului, care ne-a fost alături până la începerea traseului. Copiii erau foarte încântați că avem companie, însă amicul curând ne-a trădat pentru o altă familie.

Am intrat direct în scena satului: căpițe, case urcate în vârf de deal, ca și cum ar fi sărit cu parașuta și abia acolo ar fi reușit să aterizeze, vaci încăpățânate care nu se lăsau ghidate de sătenii nemiloși, mirosul de fân proaspăt care îți inundă nările, o mare de brândușe de toamnă oriunde întorceai privirea. Cam de poveste, vă zic.

Despre satul Șirnea

Șirnea, primul sat turistic din România, unde a trăit profesorul Nicolae Frunteș, cel care a avut inițiativa de a-l transforma într-un astfel de sat. În vremea respectivă (pe la 1960), apa de aici a fost testată și a devenit un etalon al purității pentru întreaga Europă. Ce realizare, nu?

Ce înseamnă un sat turistic?

E un soi de inițiativă de turism cultural, așa cum orașele devin acum capitale culturale. Prof. Nicolae Frunteș, inițiase aici două sărbători “Măsura laptelui și întâlnirea fiilor satului” ce avea loc în iunie, și „Iarna la Șirnea”, pentru a introduce turiștii în lumea satului și în obiceiurile lui de iarnă și de vară. Sărbătoarea de iarnă presupunea un concurs pe schiuri cu făclii în mâini, plimbări cu sania și petreceri la Căminul Cultural. Sună super cool, dacă se reia tradiția, sigur am veni și noi să dăm o tură. Pe parcurs, s-au mai adăugat și alte sărbători renumite: “Ziua Olimpică”, “Noaptea de Sânziene”, “Nedeia Munților”, “Focul lui Sumedru”.

Aceste demersuri au făcut din satul Șirnea un loc de interes pentru cel puțin 3000 de turiști anual – oameni din peste douăzeci și două de țări au fost aici. Muzeul Satului Șirnea surprinde aceste mărturii în Jurnalul de Impresii. Proiectul a luat sfârșit, din păcate, în jurul anilor ’90.

Cum a fost traseul sat Șirnea – Curmătura Groapelor (triunghi roșu)

Am profitat de apropierea de Munții Piatra Craiului, niște munți pe care îi avem la inimă, ca să alegem un traseu simplu în zonă. Ne-am aventurat pe triunghiul roșu, un traseu care în teorie este de 1h la urcat și o jumătate de oră la coborât. Nici nu speram să îl facem cap-coadă, pentru că se făcuse deja ora 6 până să cotim stânga dinspre sat și să începem urcușul propriu-zis. Soarele apune acum la 7 fără 7 minute, ceea ce înseamnă că pe la 7 și 20, noaptea deja pune stăpânire pe ținutul Branului. Spre bucuria și uimirea noastră, am văzut că merge mult mai repede de atât, chiar și cu puiul C. mergând pe jos, în ritmul lui.

Pe traseu am întâlnit mulți fagi, carpeni, mesteceni, frasini, pe alocuri ulmi de munte și arțari. Pădurea este de amestec, așa că bucăți întregi de deal sunt acoperite de molizi, brazi și larice. Fagii splendizi au început să se rumenească și stau ca paznici de o parte și de alta a drumului. La un moment dat, pe traseu, se observă o muchie golașă, spre care eram foarte tentați să o tăiem pe scurtătură. Bine că nu am făcut-o, căci de fapt drumul ne-a dus spre nord, în altă parte. Apoi am dat de la distanță de o altă vale întreagă cu case răsfirate printre căpițele de fân, un peisaj cam “apusean”, doar că mai abrupt.

Ce animale găsiți în zonă? Noi nu am văzut de data asta decât cai, vaci, oi, capre și câini :D. Dar, dacă voi sunteți mai norocoși, puteți zări lupi, urși, râși, jderi de pădure, veverițe, capre negre în Piatra Craiului. Drumul a fost înțesat de ciripituri vesele și imprevizibile, de multe ori nu știam dacă se aude o pasăre sau de fapt copiii noștri fac așa din gură, în zonă trăind păsări precum pițigoi, muscăr mic, pitulicea sfârâitoare, ciocănitoarea cu spatele alb.

Curmătura Groapelor este o șa largă, la 1389m altitudine, punct de întâlnire a mai multor cărări marcate. Diferența de nivel este destul de mică, satul Șirnea fiind cocoțat la 1244m. Din păcate, drumul nostru a mers doar până aici, deoarece deja mai aveam doar 10 minute până la apusul soarelui, deci undeva la jumătate de oră de lumină. Tot aici există variante de traseu circular, spre satul Ciocanu și iarăși spre Șirnea, sau, pur și simplu prelungirea traseului pe care l-am făcut noi, până spre La Table, prin Poiana Grind. (există două variante de traseu, ambele mai scurte de o oră și jumătate). În maxim 40 de minute am fost sus. Am stat un pic și cu gândul la urși, ca de fiecare dată când ne trezim singuri pe un traseu într-o zonă populată de blănoși, dar am cântat pe drum, am fost cu ochii în 4 și nu ne-am abătut de la traseu.

Cei mici au cules măceșe și și le-au îndesat în buzunare, am țopăit și am sărit pe drum. Puiul D. era destul de obosit așa că a profitat de cârca generoasă a lui Alex. Aș zice că ar fi putut parcurge și el cam jumătate de traseu în condiții normale. Puiul C. însă a fost în super formă, și a făcut TOT traseul pe jos, dus-întors, în ritmul pe care vi l-am povestit mai sus. E promițător, ce să zic, se pare că vom face din ce în ce mai multe trasee fără copii în sistem :D.

Drumul înapoi a curs repede, pentru că soarele deja apunea la scurt timp după ce am ajuns la Curmătura Groapele. Să vă povestesc ce culori superbe avea cerul, peste pădurea verde închis, picată cu portocaliu? Mai bine vă las această fotografie, că suficiente cuvinte pentru acest tablou sigur nu găsesc.

Traseul nu e greu deloc iar priveliștea asupra întregii văi este absolut senzațională. Satele răsfirate stau cuminți să le privești tu, se mai aude o vacă, o găină, mai vezi un fag prea bătrân la umbra căruia ai fi lenevit astă-vară.

Atenție, sunt și ceva mașini 4×4 care urcă până la Curmătura Groapele, pe vechiul drum de căruță. Seara, când am fost noi, nu am mai văzut decât două în coborâre. Abia sus este intrarea în Parcul Național Piatra Craiului, unde este interzis accesul cu vehicule motorizate.

Ce poți face în zonă

Sunt atât de multe posibilități, că nici nu îmi propun să le epuizez aici. Zilele următoare sper să pun cap la cap și un articol despre toate satele noastre preferate din Culoarul Rucăr-Bran și încă unul în care să vă povestesc cum a fost toată excursia noastră și să vă las și câteva recomandări, desigur :).

Până atunci însă, iată câteva sugestii. În satul Șirnea, puteți vizita Biserica Ortodoxă veche din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Muzeul etnografic „Nicolae Frunteș” și Monumentul locotenent-colonelului Ghe. Poenaru-Bordea, primul ofițer al armatei române căzut la datorie în Primul Război Mondial.

În împrejurimi se află Parcul Național „Piatra Craiului”, Cheile Moieciului, Prăpăstiile Zărneștiului, Cheile Grădiștei, Peștera cu lilieci din satul Peștera, vestigii arheologice tot în satul Peștera la Peștera Mare și Peștera Mică (unelte din silex, oase, și alte unelte – unelte specifice epipaleoliticului şi ceramică neolitică).

Câte ceva despre satele brănene

Sunt sate risipite, hodăi sau grupuri de gospodării sau crânguri (departe de drumuri).

Cel mai vechi tip de casă din zonă cuprinde camera de locuit și tinda, clădite din bârne și molift. Gospodăria cu ocol întărit, specifică zonei, seamănă o cu cetate în miniatură, închisă de o poartă înaltă. Curtea interioară devine adăpost pentru oi în timpul iernii.

Oamenii de aici, în afară de creșterea animalelor, au încă o grămadă de tradiții și meșteșuguri, iar mulți dintre ei au și deschiderea să împartă cu ceilalți o parte dintre secretele lor. Ajunși aici, puteți căuta ateliere de broderie, țesut, meșteșuguri cu lemn, făcut și gustat brânză, viața la fermă. Găsiți în sat și o pensiune, numită Pensiunea Valea cu Struți, unde se poate mânca omletă din ouă de struț.

Alte trasee din zonă pe care am pus ochii pentru viitorul apropiat, la pas cu cei mici:

• Drumul Granicerilor. La Pajura – Mormantul Florichii – Coltul Sparturilor – Curmatura Groapelor – Sirnea
• Sirnea – Ciocanu – Cabana Brusturet
• Sirnea – Valea Ulmului – Valea Coacazei – Sbarcioara – Moeciu de Jos

Și, sigur, ne vom întoarce și cu bicicletele, cât de curând ne va permite vremea să ne delectăm cu o minunăție de aici.

Până la următorul traseu, vom rămâne cu o amintire super frumoasă despre această fugă improvizată la munte, prima întâlnire din această toamnă.

Dar voi, pe unde umblați la munte toamna?