Pancakes cu dovleac plăcintar

Clătite, Rețete

Azi vreau să împart cu voi o rețetă care îmi amintește de diminețile din Tenerife, când în bucătăria noastră foarte ciudată, cu formă de hol, îmi găseam timp pentru jumătate de oră de creativitate dimineața.

Mai departe de atât, este o rețetă de toamnă. Dovleacul merge bine cu ploaia, cu zilele scurte, cu nopțile reci. Încă e început de septembrie, așa că nu s-a instalat melancolia, dar timpul trece zburând și acuș ne găsește ascunși lângă cuptor.

Totul a început cu un dovleac plăcintar, care părea că nu se mai termină după două feluri de mâncare. Așa că, pentru a ne bucura de tot dovleacul, am profitat de ce ne-a rămas, l-am făcut piure și l-am făcut parte din niște pancakes de-a dreptul delicioase.

Ingrediente:

Ustensile:

Mod de preparare:

  • Punem dovleacul tăiat în cuburi mari la cuptor, la 200 de grade Celsius, într-un vas de Jena, timp de 40 de minute. Îl puteți stropi cu un pic de ulei de sâmburi de struguri. După ce îl scoateți, transferați-l în blender și mixați până devine piure.
  • Într-un bol se mixează laptele cu piureul de dovleac copt, ouăle și până ce compoziția devine omogenă.
  • Într-un alt bol, se amestecă făina cu condimentele.
  • Presărați în ploaie amestecul de făină peste amestecul de lapte și mixați ușor timp de 1 minut, până dispar cocoloașele. Compoziția trebuie să fie mai groasă decât la clătitele franțuzești (adică cele “tradiționale românești”) dar mai subțire decât un aluat de gogoși. Să se simtă dens la plimbarea polonicului, însă să aibă aspect ușor lichid.
  • Încingeți tigaia (de preferat o tigaie specială pentru clătite, care să nu necesite folosirea de grăsimi). Dacă doriți puteți pune un cubuleț mic de unt sau un strop de ulei vegetal pentru gătit înainte de primul pancake. Eu nu folosesc și ies grozave, dar alegerea vă aparține.
  • După ce tigaia s-a încins, (adică dacă picurăm un strop de apa sfărâie) se toarnă un polonic plin cam pe jumătate în mijlocul tigăii, până obținem forma de pancake.
  • Se lasă câte 1-2 minute la foc mic, pe fiecare parte, până se îngălbenește ușor și se formează mici bule; repetăm până se termină compoziția. Posibil să fie nevoie să ajustați mărimea focului, în funcție de cât de tare se încinge tigaia pe parcurs.
  • Se mănâncă așa călduțe și fragede, dar sunt gustoase și după ce se răcesc. Ba chiar le puteți păstra până la 3 zile în frigider și până la câteva luni în congelator.

Nouă ne plac la nebunie și abia aștept să mă înfrupt din nou din aceste pancakes de sezon. Merg tare bine cu iaurt și puteți chiar păstra două linguri de piure de dovleac, ca să îl puneți lângă. De asemenea, pentru copiii mari și adulți, puteți adăuga o linguriță de miere, va avea darul să scoată în evidența aroma de toamnă a dovleacului.

Dacă și voi iubiți dovlecii plăcintari, vă invit să citiți și rețeta de plăcintă, este absolut divină.

Să aveți poftă!

Foto: Unsplash.com

* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *