Una dintre cele mai memorabile zile pe care am petrecut-o în Thailanda a fost cea petrecută alături de acești giganți blânzi, care ne-au primit în casa lor așa cum ne primim noi prietenii, deși nu aveau nici cea mai mică idee despre cine suntem. Cu un corp mare, și un suflet și mai mare, acești uriași cu trompe inteligente au rămas puțini de tot. Dacă la începutul anilor 1900, se găseau cam 100 000 de exemplare în Thailanda, astăzi ei abia numără 3000-4000 – elefantul asiatic este pe cale de dispariție.

Nu vreau să îmi imaginez o lume în care animalele nu mai există. Și nu vreau să îmi imaginez nici o lume în care animalele suferă pentru ignoranța omului. Vreau ca lumea asta să mă lase să văd cum se naște sclipirea în ochii copiilor mei când descoperă viața sălbatică, dar și sclipirea din ochii animalelor când sunt tratate cu iubire și respect. Se poate?

Să vă povestesc un secret. Au trecut mulți ani de când eram eu mică, mică și mergeam la circ. Știți cu toții cât de bucuroși eram să vedem animalele atât de aproape de noi. Departe de mine gândul că animalele dresate nu sunt fericite, că sunt supuse unor tratamente crude și alte nebunii din ciclul – unde ești copilărie, cu inocența ta cu tot. Ani în șir am fost tristă că nu m-am urcat pe elefant, că mi-a fost frică și eram tare curioasă să simt ce au simțit cei 10 – 12 copilași care îmi făceau cu mâna de sus, de pe marele elefant. Până am ajuns în postura în care aș fi putut să o fac.

Și ce fericită sunt că nu am făcut-o, nici acum și nici atunci.

Elefanții nu sunt făcuți pentru a fi călăriți. Așa că ei trebuie dresați, ca să fie de acord; vă întreb, când poți dresa un animal mai bine? Atunci când este pui, bineînțeles. Puii de elefant sunt furați de la mamele lor și vânduți pe mulți bani; apoi sunt supuși unui ritual de “distrugere a spiritului” (Phajaan) – sunt ținuți cu picioarele legate strâns, pentru a nu se putea mișca și răniți grav cu obiecte ascuțite, de multe ori țipându-se la ei și fiind lăsați înfometați pentru zile sau chiar săptămâni întregi. Impactul psihologic pe care îl are acest tratament care apelează la frica de durere îi asigură pe “stăpâni” că elefantul se va comporta bine pe lângă turiști. Pe lângă toate aceste traume, scaunele și fotoliile de sute de kilograme le deformează coloana, punând presiune pe curbura lor naturală timp de zeci de ani.

Poveștile sunt multe și triste, însă conștientizarea amploarei problemei este un pas important pentru a răspândi informația mai departe și pentru a ajuta la distrugerea formelelor de turism care le fac rău elefanților și altor animale. Chiar dacă mulți dintre elefanți își petrec viața în captivitate, din ce în ce mai mulți trec sub aripa organizațiilor care le permit să își trăiască viața în spații largi, deschise, în natură, împreună cu alți elefanți, cu hrană adecvată și cu îngrijiri veterinare.

Cum a devenit omul un pericol pentru elefant? Printr-o mulțime de variante, de fapt:

Direct:

• braconaj pentru fildeș (deși foarte puțini elefanți asiatici au) și pui de elefant
• exploatări forestiere ilegale;
• cerșetorie pe străzile orașelor;
• turism agresiv cu animale (circ, diverse acrobații, călărie);

Indirect:

• defrișări pentru agricultură, plantații industriale; de la 70% zone împădurite, Thailanda a rămas doar cu 30% în prezent; deși exploatarea forestieră a fost banată în 1989, defrișările ilegale continuă;
• construirea drumurilor;
• comercializarea rezervațiilor naturale.

Regiunea Chiang Mai din Thailanda este casa sanctuarelor, rezervațiilor și a orfelinatelor de elefanți. După un drum de aproximativ o oră și jumătate, gonind spre nordul orașului Chiang Mai, am găsit un loc minunat, plin de dragoste pentru elefanți și de oameni fascinați de ceea ce fac înființat de
Lek Chailert – pionieră a acestei mișcări. Gazda noastră, Tea – care face glume pe seama numelui său (My name is tea, coffee or me), un fost voluntar în sanctuar, s-a întors la Elephant Nature Park ca angajat deoarece îi era dor de elefanți și bine a făcut, căci este un ghid desăvârșit.

Atenție! Multe companii care nu sunt etice în felul în care tratează animalele, s-au prins că e o tehnică foarte bună de marketing, curentul care atrage în prezent din ce în ce mai mulți turiști – așa că ei se proclamă “sanctuare” și fac reclamă “ne-călăritului” – însă, ca să fiți siguri că ați ales un loc bun – verificați ca mahoots (cei care au în grijă elefanții) să nu aibă cârlige prin care controlează elefanții, aceștia să nu fie înlănțuiți peste zi sau peste noapte, să aibă acces la apă, și elefanții să nu fie forțați să se reproducă.

Rezervarea am făcut-o direct pe site-ul lor, de unde poți alege dintre diferite programe, pe cel care ți se potrivește – poți face o vizită de o zi, poți rămâne o noapte, poți fi voluntar pentru o săptămână. De obicei, datele sunt ocupate cu mult timp înainte, așa că dacă îți dorești să vizitezi Elephant Nature Park, cel mai bine ar fi să rezervi data din timp. Costul pentru un tur scurt și un tur lung este identic, de 2500 THB, adică aproximativ 330 de lei (pentru copii mai mari de 2 ani reducerea este de 50%), diferența dintre ele fiind de 2 ore – în turul scurt te întorci la 15:30, iar în cel lung la 17:30.

Cum nu mai erau locuri la turul lung pentru data pe care am ales-o noi, am optat pentru turul scurt și ni s-a părut extra suficient ca să ne bucurăm de toată experiența:

• La sosire, am avut parte de un mic instructaj. Elefanții sunt liberi, drept urmare trebuie să păstrezi o oarecare distanță față de ei, pentru a nu-i speria și pentru a nu le invada spațiul personal. Nu trebuie să stai niciodată în spatele unui elefant, ca să nu te trezești cu o coadă peste ochi sau cu un picior în gură. Nu trebuie să atingi elefanții.

• Apoi am vizitat bucătăria lor, adică un fel de cămară uriașă plină de fructe și frunze. Un elefant asiatic sălbatic Elephas maximus – petrece aproximativ 16-18 ore pe zi mâncând – ce viață, nu? În sălbăticie ei consumă rădăcini, copăcei, bambus, ierburi și multe alte plante. Elefanții mănâncă aproximativ 10% din greutatea corpului în fiecare zi, adică un elefant de 3500 kg are nevoie de aproximativ 350 kg de hrană – în captivitate primesc ierburi, banane, pepeni, castraveți, dovleci, cartofi dulci, porumb, ananas, papaya și alte frunze, plante, copăcei mici, bambus – care însumează aproximativ 100$ pe zi. La ENP sunt 83 de elefanți – faceți voi calculul, ca să înțelegeți de ce e nevoie de banii noștri. Vă dați seama ce eforturi uriașe se fac pentru ca hrana să fie mereu la dispoziție.

• După vizita la bucătărie, am avut parte de o experiență super drăguță, în care am pus la dispoziție hrană pentru elefanți. Toți oamenii stau în spatele unei linii roșii, elefanții se apropie și le poți oferi mănunchiuri de banane, dovleac, pepene roșu. Câțiva dintre elefanți vor veni să își ia ce le place cu trompele umede și noroioase din mâinile tale, dar nu prea mult, pentru că au mereu hrană la dispoziție. Apucă puternic câte 3-4 banane deodată, le bagă în gură și le crănțăne puternic.

• A urmat apoi o plimbare pentru a afla mai multe despre ei și pentru a-i vedea mai îndeaproape, timp în care gazda noastră ne-a povestit despre multe cazuri ajunse în ENP. Elefanții de la ENP sunt cumpărați unul câte unul, cu acomodare treptată, pentru ca elefantul nou să înceapă să se simtă în siguranță. Ei primesc rapoarte periodice cu elefanții care sunt abuzați și evaluează situația fiecărui elefant pentru a vedea care are nevoie cel mai mult de ajutor.

Unii elefanții petreceau vremea în grup, alții erau solitari. Exact ca oamenii. Nici un elefant nu dădea semne că i-ar fi teamă să stea în preajma noastră. Însă știm că multora le-a luat ceva timp să își recapete încrederea în oameni. Am văzut, de asemenea, unde primesc îngrjiri medicale și ni s-a povestit și despre celelalte animale pe care ENP încearcă să le ajute – câini, pisici, bivoli de apă – toate salvate din medii nesănătoase.

• Pauza de prânz este un prilej bun de socializare cu ceilalți vizitatori. Camp-ul este vegan, iar preparatele foarte gustoase și diverse – salate, fructe, stir-fried, curry. Cafeaua este foarte bună și locul foarte curat.

• După pauza de prânz am privit elefanții cum se răsfață, se întind pe spate, și fac baie în râu. Pielea lor groasă și plină de cute reține apa, astfel ei se pot răcori în continuare după ce și-au terminat băița. Tea ne-a povestit despre cele 5 tipuri de sunete pe care le scot elefanții pentru a comunica între ei și am urmărit în continuare elefanții, tăvălindu-se prin noroi și punând noroi cu trompele pe ei. Acesta îi protejează de soare și îi reconfortează.

• În ultima parte a vizitei ne-am infiltrat printre familiile de elefanți, i-am văzut ce frumos interacționează, cum se joacă, cum comunică între ei prin sunete și cum se plimbă și se dezmiardă unii pe alții. Trei pui s-au născut chiar de curând în centru, motiv de mare bucurie având în vedere starea speciei. Puii sunt năzdrăvani, se pot așeza pe tine când au poftă de joacă, pentru că nu realizează câtă forță au; ei sunt protejați de toată turma.

• La plecare, Tea ne-a împletit un peștișor din frunze de palmier care ne-a plăcut tare și vom încerca să facem și noi.

Elefanții sunt tratați aici precum ar trebui să fie tratați copiii noștri – cu iubire și respect, fără pedepse, apreciați pentru ceea ce sunt. Nu le putem schimba trecutul, nu îi putem face să uite chinurile prin care au trecut, însă îi putem sprijini pentru o viață mai bună în prezent:

• susțind rezervațiile care se ocupă de salvarea lor

• informându-ne corect despre tratamentul pe care îl primesc

• răspândind vorba mai departe.

Țineți minte, elefanții nu pictează și nici nu joacă șah!

Tot ce le rămâne acestor elefanți este turismul responsabil – cea mai eficientă metodă descoperită de a îi putea susține. Ei nu pot fi eliberați în pădure din cauza lipsei de spațiu și deoarece fiind chinuiți și dresați în trecut, nu s-ar putea descurca prea bine. Mulți dintre ei sunt orbi, au fost răniți, au tumori și altele asemenea.

Fără sanctuare, mulți proprietari de elefanți i-ar duce în junglă și i-ar lăsa să sfârșească acolo odată ce nu le-ar mai fi folositori (prea bolnavi, bătrâni, și-ar termina contractul cu compania de trekking). Munca pe care o depun sanctuarele de elefanți este absolut vitală pentru a le oferi elefanților o viață mai bună. Important este că abuzurile sunt conștientizate, însă lucrurile nu se vor schimba peste noapte. Procesul a început și este nevoie de banii noștri și de educarea turiștilor pentru a continua această mișcare. O parte din bani se duc la cumpărarea animalelor, o parte se duc pentru mâncare, infrastructură și sprijină satele din jur pentru educație.

Alte proiecte interesante care respectă elefanții: The Surin Project, Boon Lot’s Elephant Sanctuary, Golden Triangle Asian Elephant Foundation.

Pentru mai multe informații, vizitați The Elephant Asia Rescue and Survival Foundation – unde puteți găsi o listă cu sanctuarele unde vizitatorii pot interacționa respectuos cu animalele, în mediul lor natural.

Alege întotdeauna interacțiunile și experiențele care onorează mediul, animalele și comunitatea locală. Fă-ți bine tema și găsește organizațiile  cărora chiar le pasă de animale. Și bucură-te de uriașii planetei, cât timp îi mai avem printre noi.