Deseori răspund că iubesc drumurile cu avionul și mi se par atât de simple față de cele cu mașina. Să stai nemișcat și prins în centuri pentru ore bune nu pare cea mai bună distracție pentru nici unul dintre noi. Cu toate astea însă, ca să facem lucruri extraordinare, este nevoie să le facem loc și celor banale. Partea cu statul în mașină face parte din poveste și nu se știe cât timp mai e până descoperim teleportarea, iar drumurile cu mașina vor fi în sine un tip de experiență.

De când plecăm în road trips și în ce formulă?

Copiii mei au aproape 2 ani și 4 ani. Deși plecăm în road trips încă de când primul pui avea 3 luni, în marea parte a timpului, călătoriile cu mașina le fragmentăm fără doar și poate în secțiuni de maxim 4-5 ore pe zi, și asta cât mai rar în decursul călătoriei . Făceam pauze la fiecare oră – o oră și jumătate atunci când copiii erau micuți de nu stăteau în fund (să îi spunem regula de scoică), cu pauze ceva mai rare, la 2-3 ore de când au mai crescut un pic și plecăm în mare parte atunci când previziunile de somn depășesc 80%. Drumul de duminică (București – Kerkini Lake) însă a fost cel mai lung din istoria noastră de părinți cu copii mici – a durat cam 8 ore și jumătate pe GPS, adică vreo 10 cu tot cu opriri (nesperat de puține, două la vamă și una de brunch).

Cum a fost cel mai recent drum lung al nostru

Acum două-trei secole, dacă voiai să călătorești ceva mii de kilometri, trebuia să ai o barcă faină, un cal puternic sau să îți placă mult să mergi pe jos. Eh, acum că statul cu orele în mașină pare un privilegiu, hai să vă povestesc întâi cum a fost drumul nostru. Mi s-a părut cel mai ușor drum lung de până acum, pe de o parte pentru că am acumulat ceva experiență, pe de o parte pentru că ne-am pregătit din timp arsenalul de gustări și activități și pe de altă parte pentru că am avut un pic de voie bună și noroc – ceea ce influențează maxim vibe-ul în călătorie.

Când am pornit la drum?

Am plecat din nou în road trip la final de iunie, spre Grecia, cu mașina noastră cu portbagaj încăpător, dar niciodată suficient, desigur. Mie îmi place să mă trezesc foarte de dimineață atunci când urmează să plecăm departe, mai ales dacă este un loc nou. Luăm copiii cu speranță în brațe, cu speranța că nu se vor trezi până la mașină. De data asta nu ne-a ieșit, poate și pentru că am plecat la 6 jumate în loc de 5 jumate, poate și pentru că erau dornici de plecare, cine știe. Însă chiar dacă se trezesc, copiii sunt proaspeți, ușor amețiți de somnul dulce și de trezirea bine cântărită. Le povestim mereu dinainte că urmează să plecăm în timpul somnului, astfel că nu sunt surprinși atunci când se văd așezați cu migală în scaunele de mașină. Am avut haine de schimb pregătite, mai ales că puiul D. – puiul cel mic, nu acceptă pijamaua decât în perimetrul așternuturilor. Centurile fac clic, mai inspirăm o dată adânc aerul dimineții și ne așezăm cât putem de confortabil în scaunele țepene.

În față sau în spate?

Noi, adulții, stăm amândoi în față acum, însă au existat multe drumuri cu mine în spate, mai ales anul trecut când puiul mic avea nevoie să mă vadă și să mă țină de mână ca să adoarmă liniștit. Mă îngrămădeam ca o sardină prigonită între cele două scaune cu isofix din spate, o, Doamne, ce bine că a trecut perioada asta. Copiii stau pe bancheta din spate, împreună, în scaune rear-facing, și comunică din ce în ce mai mult, cântă, râd, povestesc, se joacă. Uneori plâng, uneori dorm, uneori se satură de mers, însă întotdeauna stau la locul lor, bine asigurați.

Gustări în mașină

Plecăm cu poftă de cafea și cu “stomacul călătorului”. Pe bune acum, vouă nu vi se întâmplă la fel când plecați la drum? Intervalele de foame par că vin unul peste altul, am ronțăi mereu câte ceva, doar-doar o trece timpul mai repede. Până părăsim Bucureștiul, drumul e cunoscut. Copiii privesc mașinile pe geam și se dezmeticesc ușor, ușor sau adorm la loc în primele 20 de minute. Ce e drept, uneori prefer să rămână treji, asta înseamnă că vor adormi în a doua parte a drumului, când există șanse mai mari să nu mai aibă răbdare și să fie mai agitați. În plus, dacă nu dorm, ne este ușor să oprim pentru cafele, gustări, fotografii sau ce mai apare la început de roadtrip.

Pentru că avem în mașină pregătite multe gustări, nu trebuie să oprim îndată pentru micul dejun. Dacă am timp, în ziua dinainte le fac brioșe și biscuiți. Dacă e o plecare mai pe fugă, cum a fost aceasta cu pregătire în 5 zile (atenție, comenzi și cumpărături incluse în interval), atunci cumpăr din Bebe Tei soiuri de biscuiți fără îndulcitori. Există niște felii crocante de quinoa/năut pe care le iubim (conțin doar făina respectivă, apă, un pic de sare, legume deshidratate), iar când plecăm la drum le ofer și rotițe din porumb/orez expandat. În rest, fructe cât cuprinde, din cele care se mănâncă ușor, eventual nu prea zemoase (mere, pere, caise, prune, banane – toate fac parte din această categorie). Un alt aspect foarte important este ca apa să fie în recipiente din care să poată bea singuri.

Pauze la drum

Am ieșit ușor din țară, despre drumul România – Grecia voi scrie curând, deși între timp s-a adăugat și condiția formularului completat online. La taxa de pod de la Giurgiu am stat aproximativ 5 minute, numai bine că am prins coada exact în dreptul toaletei, iar la vama cu Bulgaria am mai așteptat încă vreo 10 minute. Nu ne-a cerut nimeni nici o declarație, așa cum se zvonea în România, totul a mers uns, pașapoartele la control și drum bun, cale bătută!

Pentru că nu am avut răgaz să mai facem cafea dimineață, am oprit la OMV Beala – adică după 2 ore și 15 minute pe GPS și aproximativ 2 ore și 30 pe ceas, prima și singura oprire adevărată – o surpriză total neașteptată pentru noi. Înainte de oprire a trebuie să apelăm la “soluții de urgență” pentru puiul mic care cerea sârguincios o pauză, așa că am scos artileria grea, că ne doream mult cafeina, fie ea și non-specialty. Cu tăblița de desenat nouă și cu o carte de colorat cu apă, am reușit să mai rezistăm încă 20 de minute. Acolo am avut un brunch pe cinste. Ne-am răsfățat cu cafele, chefiruri și fructe, ba chiar copiii au avut la dispoziție și un tobogan. Am rămas acolo mai bine de o oră și ne-am luat energie să plecăm mai departe. Popasurile la drum lung nu sunt deloc grăbite și chiar vă recomand pauzele cât mai lungi și “obositoare” fizic. Apoi scaunele de mașine vor părea adevărate oaze de relaxare, unde mai pui că dacă e și cald afară, aerul condiționat vă va da impresia că ați ajuns direct la 4 stele.

Planificasem o oprire mai lungă pentru prânz, însă la vreo 40 de minute după plecare, pe care le-am parcurs cu alte jocuri și activități, copiii, AMÂNDOI, au adormit pentru aproximativ 3 ore. Ce noroc a dat peste noi, adică s-au trezit cam cu 50 de minute înainte de sosirea finală, care a fost în jur de 4 după-amiaza. Așa că am mai ajutat cu o gustare și am rezistat până la final, ca să avem după-amiaza întreagă pentru mâncare și plimbare. Ultima parte de drum nu a fost deloc grea, pentru că am avut de numărat vreo 40 de cuiburi de barză care se zăreau perfect și prin lunetă, unde puii măricei deja își așteptau mamele cu hrană și, de asemenea, câteva eoliene, care fac senzație printre cei mici.

Călătoriile cu mașina, o soluție potrivită pentru această vară

Pentru că este o perioadă aparte și mulți dintre noi dorim să evităm aglomerația, drumurile cu mașina personală/rulota/autorulota/campervanul sunt soluția potrivită pentru călătoriile din această vară. Sper să vă ajute experiența mea în a vă face cât mai ușoară propria poveste. Aici voi împărți cu voi și câteva dintre “sfaturile și șmecheriile” pentru drumuri lungi și line alături de cei mici și promit că urmează multe alte articole interesante din seria “road trips cu copiii”.

Drum bun și o vară cât mai normală (:.