Impresii la cald din Costa Rica – cum a fost zborul și cum se simte America Centrală

America, Călătorii și aventuri, Continente, Costa Rica, Costa Rica, Iarna la cald

Întotdeauna, atunci când faci cunoștință cu un loc, între voi se creează o poveste. O poveste care e foarte posibil să nu mai aibă nimic în comun cu cea de la final, când vei privi amuzat de ce și cum ți se părea în prima zi, sau din contră, care îți va confirma cât de bine ai simțit locul încă de la început.

Mi-a luat ceva zile să aștern câteva cuvinte pentru că lipsa somnului m-a cam dat peste cap. Credeam că va fi una dintre cele mai ușoare tranziții, calculată dinainte și cu atenție la detalii, în schimb, pare că a fost una dintre cele mai lungi acomodări la fus. Poate și pentru că înainte de plecare a trebuit să ne acomodăm fix invers, pentru a putea să ne trezim la 4 în ziua zborului, fără să fim chiar rupți de somn.

După 3 zile de bambilici cu somnul, mă declarasem resemnată să ne trezim pentru totdeauna la 2 noaptea. Deși după a doua noapte credeam că deja ne-am dat pe brazdă, a mai durat, în fapt, vreo două nopți până să ajungem în punctul dorit. Acum, după a cincea noapte, răsuflu liniștită, avem programul pe care ni-l dorim.

Cum a fost zborul

Am zburat cu Lufthansa – prin Frankfurt. Mi-a plăcut foarte tare că au implementat din motive de covid ieșitul din avion pe numere. După mine, așa ar trebui să fie la toate companiile, în toate sezoanele, fie ele pandemice sau nu, pentru a evita haosul acela în care parcă se dau plăcinte gratis la ieșire din avion. M-a surprins plăcut și faptul că ne-au oferit un mic joc pentru copii, ceea ce nu s-a întâmplat și la zborul cel lung.

Aeroportul din Frankfurt nu avea restaurantele deschise, ci doar o brutărie-patiserie – Heberer’s, de unde am ronțăit câte ceva. Exact ce ne doream în singurul zbor când nu am luat nimic consistent de acasă :D. Mâncarea din avion nu a excelat, însă ne-am hrănit cu entuziasm, cu somn și ceva gustări luate de acasă , și a ieșit relativ ok. Ne-a fost tare de ajutor că cei mici au cooperat excelent, au dormit mult și au fost foarte responsabili, iar în rest ne-am distrat cu diverse activități.

Poate și pentru că a fost prima călătorie în care am luat cu noi Trunki-urile – ne-am bazat pe ele, ne simțeam de parcă am ieșit cu sania. Cred că a fost și tura în care am avut cele mai puține și inteligent făcute bagaje, deși acum am simțit lipsa unor haine groase, pe care le luam de fiecare dată cu noi și ne întorceam cu ele neatinse.

La îmbarcare în zborul Frankfurt – San Jose, cei din aeroport se gândiseră să verifice toate codurile QR, însă când au observat că în 45 de minute au verificat mai puțin de o zecime din pasageri, au renunțat la idee. Astfel, am avut doar o ușoară întârziere.

Impresii de la aeroportul din San Jose – Juan Santamaria

De când am ajuns în Juan Santamaria, aeroportul din San Jose, ne-a surprins curățenia singaporeză, așa cum ni s-a întâmplat și în Bali. Ba chiar au avut și bunăvoința de a ne încadra în linia prioritară pentru că eram cu copii mici, dar partea asta nu le-a ieșit prea bine, întrucât cu un singur ghișeu deschis, am ajuns să ieșim după ce toți ceilalți pasageri, care erau de vreo 20 ori mai mulți ca cei de pe linia prioritară. Well played, Costa Rica. Nu e ca și cum plecaserăm de 24 de ore de acasă.

Cum a decurs închirierea mașinii

Mașina am luat-o de la Sixt, la un preț super bun și procesul a decurs rapid. Un shuttle vine periodic în aeroport și, pentru că anunțasem la biroul lor cu ce zbor vom ateriza, nu am așteptat nici un minut după ce am ajuns la locul întâlnirii. Biroul se află la câteva minute distanță cu mașina de aeroport. Acolo am semnat, am discutat condițiile și am verificat să aveme inclus toate asigurările obligatorii, am ales scaunele pentru copii și am preluat mașina. Apoi ne-am îndreptat spre cazarea noastră cu privire spre junglă, la doar 20 de minute de aeroport.

Cum a fost la prima cazare

Grădina din junglă de la Pibi Boreal

Am luat-o spre Alajuela. Afară era ușor răcăros, adică bluza cu mânecă lungă aproape că nu mă deranja. Oamenii de la cazare s-au prezentat zâmbitori, mă rog, adică atât cât poți vedea de mască. Ne-au arătat camera pe care am preluat-o dornici de duș și somn. Camerele de la Pibi Boreal sunt simple, spațioase, foarte aproape de aeroport și cu un view fantastic. Micul dejun a fost sărăcuț, dar oricum ne-am făcut plinul cu fructe de la market. Ce m-a încântat foarte tare a fost ospitalitatea gazdelor și grădina uriașă din spatele casei, pe unde te poți plimba efectiv prin junglă, ba chiar se aude și susurul pârâului.

Dimineața, am văzut-o! Verde, vie, înaltă și cuceritoare, așa ar arăta Costa Rica dacă ar fi o femeie. I-am cunoscut iarba plină de ploaie care ne umezea hotărât tălpile, găinile domnilor și tot felul de păsări colorate care fugeau rapid de colo colo. Am început ziua cu pădurea tropicală chiar în fața noastră, cu tot felul de sunete de păsări pe care nu le cunoaștem încă, mâncând papaya pe terasa noastră mică mărginită de pereți de bambus și simțind răcoarea umedă a dimineții, care ne-a fost de ajutor să ne trezim lin.

Impresii de pe stradă

Din prima clipă am observat gardurile până la cer, fie din tulpini uriașe, fie din ciment, fie din piatră sau metal, cu linii electrice sau sârmă ghimpată frumos aranjată pe deasupra. Hm. Un peisaj nou pentru noi, pe cât de interesant, pe atât de curios, mai ales când ești pe cont propriu într-o țară din America Centrală, noaptea, obosit și cu copii mici în spate. Ziua le-a așezat într-o lumină mult mai prietenoasă.

Tot ziua, ne-au atras atenția și oamenii. Cei care stau așezați pe borduri și pe marginea drumului la șuete. Sau, uneori, se opresc cu mașina pe marginea șanțurilor uriașe, scot păturica și șed acolo. Asta mi s-a părut ceva foarte cool, mai ceva ca febra picnicului din Europa de Vest.

Cum pare traficul

Traficul mi s-a părut destul de relaxat, mai ales că există restricții pentru mașinile locale. Semafoarele sunt agățate bizar în mijlocul intersecțiilor, clătinându-se în bătaia vântului deloc timid. Oamenii par respectuoși în trafic, mai ales când vii din București.

Străzile sunt…cum sunt. Destul de est-europene, cel puțin la prima vedere și în zona din jurul capitalei, după ce ieși de pe autostradă. Pare o țară plină de cratere (nu doar vulcanice) iar pe marginea drumului sunt șanțuri uriașe (necesare totuși, la ce ploi sunt în zonă). Semnalizarea este slabuță pe străzi, se observă o îmbunătățire în zona montană, o caracteristică pe care am observat-o în multe țări vizitate.

Cum este mâncarea

Caracatiță grozavă cu legume sotate și ridiche albastră

Mâncarea ne-a surprins foarte plăcut. În afară de fructele tropicale în care am dat iama, la care visez în fiecare an când se apropie iarna, mâncărurile lor tradiționale sunt destul de simple și consistente, se mănâncă mult pește și fructe de mare, ouă, orez și, desigur, preparate din porumb.

Am încercat deja multe variante de Gallo Pinto și Casado Tipico, am gustat și prăjiturile cu dulce de leche și agua dulce (o apă cu miros și gust de turtă dulce). Pane-urile lor sunt foarte bune și deloc uleioase, la fel și pancakes-urile. Ne place mult fileul de păstrăv somonat și de biban care se regăsește în cam toate meniurile și am avut ocazia să regăsesc o caracatiță gătită perfect, crocantă în exterior și exagerat de moale sub crustă. Voi reveni cu detalii într-un articol separat, căci am destul de multe de zis despre mâncare, după cum mă știți.

Pentru copii este simplu să găsim de mâncare, majoritatea felurilor sunt customizabile, pot să nu ne adauge sare/zahăr, iar bunăvoința este la ea acasă.

Restricții Covid19

Despre Covid19, nu am remarcat decât că toată lumea poartă mască, în interior, dar și în spațiile publice aglomerate. Restaurantele sunt deschise și la interior, fiind necesar portul măștii atunci când nu ești la masă. Peste tot se dezinfectează des și ți se cere să te dezinfectezi și să te speli pe mâini la intrare în obiective și restaurante, de multe ori se ia temperatura la intrare. Unii au și covoraș de dezinfectare. Pentru localnici există și unele restricții de circulație, însă acestea nu se aplică turiștilor.

Atracțiile sunt, în general, deschise. Până acum, am avut o singură surpriză cu o fermă închisă din motive de Covid19, unde speram să facem o degustare de brânzeturi de vacă costaricane și să lăsăm copiii aproape de animale.

Limba

Majoritatea oamenilor vorbesc engleză, dar, vă spun sincer, să știi spaniola face diferența. Oamenii sunt foarte deschiși și bucuroși să îți povestească lucruri în limba proprie și îți dau mult mai multe ponturi. Ca să nu mai zic de deschiderea pe care o ai la orice restaurant, magazin, supermarket și în tot felul de situații. Eu mă așteptam să întâmpin greutăți că sunt mai bine de doi ani de când nu am mai avut ocazia să vorbesc în spaniolă, dar pare că limbile străine nu se uită niciodată.

Cash/card

După experiența primelor zile, pare că în multe locuri poți folosi cardul, dar este de preferat să aveți la voi și ceva dolari, și ceva colones (moneda națională). Uneori, plata cu telefonul nu funcționează, iar unii nu acceptă card.

Internet și SIM

Cartelele SIM sunt bizare, se încarcă în farmacii și supermarket și pot fi reîncărcate abia după 3-4 ore de la activare, când se face actualizarea în sistem.

Wifi-ul oscilează mult în funcție de zonă și loc, în general, calitatea internetului aș trece-o la mediu spre slab.

Facilități pentru copii

Pășunea noastră de joacă

Copiii plătesc în unele locuri de la 2 ani, iar în altele au intrarea gratuită, dar cu informații despre voi reveni pe parcurs. Există locuri de joacă, în condiții decente și multe câmpuri cu iarbă tunsă scurt, unde cei mici își pot face de lucru.

La multe dintre cazări, copiii mici nu plătesc taxe suplimentare, decât dacă solicitați paturi în plus.


Deși călătoria noastră a început doar de câteva zile, Costa Rica tare ne e pe plac. Ne plac oamenii, ne place mâncarea, ne place verdele și varietatea excelentă de peisaje. Serviciile fac cinste prețului, găsești opțiuni pentru tot felul de preferințe și bugete și putem varia multe activitățile de-a lungul țării și chiar de-a lungul aceleiași zone.


Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.

* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.

13 Comentarii

  1. Dorina

    Buna . Costa rica pare a fi foarte aproape de a intra pe lista galbena. Ție, de la fata locului cât de aproape îți pare ? Ai mai multe informații? Ma interesează și pe mine aceasta destinație, dar sunt un pic îngrijorată la ideea carantinei la întoarcere . Mulțumesc și zile frumoase

    Răspuns
    • Andra

      Bună, Dorina. Costa Rica este la platou de foarte mult timp, ba chiar în ușoară scădere. Motivul pentru care ar putea să intre pe lista galbenă este scăderea masivă a numărului de teste în România. Noi ne întoarcem peste ceva timp, deci situația se poate schimba de multe ori până atunci, dar e greu de evaluat corect chiar și pe termen scurt :).

      Răspuns
      • Paulina Irimia

        Buna ziua!
        Am citit cu atenție tot ce ati postat. In iarna asta vreu si eu sa merg în Costa Rica.
        Va rog sa îmi spuneți, dumneavoastră cum ati procedat cu cazarea. Ati rezervat din tara? Sau acolo la fața locului?
        Itinerarul l-ati facut din tara, sau acolo?
        Va mulțumesc anticipat!

      • andra

        Bună! Pentru că am stat o perioadă îndelungată, am avut cazările și itinerariul făcute destul de detaliat pentru primele 3 săptămâni, însă am ales în mare parte cazări cu anulare flexibilă. Unele dintre ele au suferit mici modificări la fața locului. Pentru următoarele săptămâni, am luat atât cazările și am făcut itinerariul din mers.
        Cu drag!

  2. Elly

    Buna! Ce asigurare de calatorie ati facut? Am citit ca este necesara o asigurare care sa acopere si cazarea pe durata carantinei in caz de Covid si nu gasesc in Romania detalii despre asta. Multumesc anticipat! 🙂

    Răspuns
  3. Elly

    Dupa primul comentariu pe care l-am postat, am gasit raspunsul la intrebarea mea intr-un alt articol de pe blog. :))
    Insa acum as mai avea o intrebare: cat a costat asigurarea respectiva?

    Răspuns
    • andra

      Bună! Mă bucur că ai găsit deja răspunsul :)). Poți face o estimare direct pe site-ul INS, pentru că diferă costul și în funcție de durată – cu cât stai mai mult, cu atât media pe zi e mai mică. De exemplu, noi pentru 54 de zile, am plătit undeva la 700 de dolari.

      Răspuns
      • Elly

        Hello! Mersi tare mult! Am facut o estimare pe site-ul INS, insa am o nelamurire: pe pagina MAE (https://www.mae.ro/travel-conditions/3687) spune ca valoarea lodging-ului trebuie sa fie de cel putin $4,000, pe cand il alte surse este mentionat $2,000. INS imi da ambele variante: o asigurare mai ieftina ce cuprinde lodging covid de $2,000 si una pentru $4,000. Voi pe care ati ales-o? 🙂

      • andra

        Cu mare drag! Dacă este o asigurare din afara Costa Ricăi, atunci trebuie să acopere valoare de lodging de cel puțin $4,000, dacă iei una de-a lor (INS sau Sagicor) este suficient să acopere $2,000 :). Deci o poți alege liniștită pe aceea mai ieftină, la fel ca noi.

  4. Elly

    Multumesc din suflet pentru informatii, imi sunt de mare ajutor! 🙂

    Răspuns
    • andra

      Cu plăcere, să vă iasă planurile așa cum le vreți :).

      Răspuns
  5. Irina

    Buna,

    Urmeaza sa plecam in Costa Rica, pentru 16 zile, in februarie 2024. Poti sa-mi spui, te rog, cum ai procedat cu vaccinurile si/sau masurile luate pentru minimizarea riscurilor bolilor tropicale (malaria, febra galbena, tifoida, etc). Este obligatoriu sa iei tratament preventiv impotriva malariei? Precizez ca mergem 3 zile in Puerto Viejo ( zona Caraibe).

    Multumesc frumos,

    Răspuns
    • andra

      Bună!

      Noi nu am făcut niciun fel de vaccin pentru vizita în Costa Rica și nu este obligatoriu tratamentul preventiv împotriva malariei, risc de malarie existând doar în zone izolate din provinciile Limon și Alajuela. Din ce îmi amintesc, nu prea am văzut nici țânțari, dar un repelent puternic e binevenit întotdeauna.

      Răspuns

Confirmări/Notificări

  1. 12 lucruri pe care nu credeam că le vom face în Costa Rica - Momadica - […] multe lucruri pe care mi le imaginez diferit înainte să plec într-o călătorie sau când de abia am ajuns…

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *