Cum se prepară iaurtul de casă – rețetă simplă de iaurt natural, cremos și baby-friendly

Mic dejun, Rețete

Heheee, articolul ăsta a fost scris prima oară pe când ne petreceam iernile în insulele Canare. Mai exact, în San Sebastian de la Gomera, capitala insulei Gomera, o insulă mică-mică, verde și plină de viață. Pe vremea aceea, blogul abia se născuse, iar eu scriam articolele pur și simplu ca file de jurnal, în mare parte ținându-le doar pentru mine.

Îmi aduc aminte cu drag de toată perioada din La Gomera. A fost prima iarnă petrecută la cald, cea care a dat tonul acestei tradiții și cea în care am fost cel mai mult timp continuu, departe de casă – aproape 4 luni. Viața pe insulă presupune mici concesii. Cum iaurtul simplu este în general mai greu de găsit pe tot teritoriul Spaniei (majoritatea au adaos de zahăr și fructe), pe această insuliță nu reușeam să găsim iaurt natural decât în localitatea din celălalt capăt al insulei sau, mai târziu, doar joia la Herbolario din San Sebastian. Un borcănel de 250ml ne costa cam 2 euro.Nu ni se părea prea sustenabil, iar uneori nici nu îl mai prindeam, așa că am hotărât să îmi exersez calitățile de bucătar, încurajând procesul de fermentare cu bacterii lactice lângă caloriferul electric, pe care ni-l cumpărasem chiar noi și pe care mai apoi l-am luat pe ferry până în Tenerife. În multe din țările cu climă blândă, nu există încălzire centrală și nu se pune nici mare accent pe izolarea termică. Vă dați seama disconfortul nostru, obișnuiți cu 23-24 de grade în casă, atunci când noaptea temperatura din casă cobora ușor spre 19-20 de grade.

Dar să revenim la iaurt. Care au fost pașii?

1. Ce ingrediente am folosit

  • un iaurt de calitate, singurul pe care îl găsisem, în Valle Gran Rey, un produs bio importat din Germania pentru a-l folosi ca maia în înmulțirea iaurtului; ulterior, am cunoscut și Herbolario de care vă spuneam din San Sebastian, care ne era mai la îndemână;
  • o cutie de lapte integral (3,5% grăsime).

2. Metodă de preparare

  • Am pus 250ml de lapte la fiert. După atingerea temperaturii de fierbere, l-am lăsat să se răcească până la aproximativ 37 de grade Celsius. Asta înseamnă să fie foarte puțin călduț, dacă nu aveți termometru trebuie să fie ușor mai cald decât pielea – ca să nu se brânzească atunci când adăugați iaurtul;
  • Am adăugat 1 lingură de iaurt și am amestecat bine cu o lingură până la omogenizare;
  • Am mutat amestecul într-un recipient cu capac, pe care l-am pus lângă caloriferul electric din cameră. L-am lăsat la prins peste noapte;
  • Dimineața, am gustat iaurtul. Cremos, puțin acrișor, numai bun de mâncat. L-am pus la frigider și așteaptă să fie devorat.

Un iaurt de casă are, mai ales, avantajul de a fi lipsit de conservanți, proteine din lapte adăugate sau corectori de aciditate. Pentru următoarele iaurturi de casă l-am folosit pe acesta drept maia, adică am păstrat o porție mică în frigider pentru a-l adăuga la următorul iaurt. Procesul este simplu și salvator pentru viața pe insulă, pentru viața cu bebe mic sau, pur și simplu, viața în care vrei să îți prepari singurul iaurtul.

Nu trebuie să fii un expert în ale bucătăriei ca să îți prepari singur lactatele. Aici puteți citi și despre cum am preparat singură prima brânzică de casă, care este absolut delicioasă și deloc uscată. Puteți folosi acest iaurt simplu, cu fructe proaspete, în overnight oats, ca bază pentru înghețată de casă sau în orice altă rețetă. Aici găsiți o rețetă grozavă de papanași la cuptor și aici una de scones (atenție, versiunea fragedă, nu de pâinici), ambele pe bază de iaurt.

Se păstrează la frigider până la 10 zile, în borcănele.

Poftă bună! 🙂

Foto: unsplash.com (@tiard)

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *