Azi scriu ca să îmi iau la revedere de la insula despre care nu am avut cuvinte să povestesc în nicio dată din câte aș fi vrut. Zilele au trecut ușor și relaxat aici pe insulă, de parcă m-aș fi mutat pentru totdeauna, deși am știut de la început, că zilele aici ne sunt numărate și limitate.
Îmi va fi dor
Îmi va fi dor de zâmbetul oamenilor din San Sebastian, din care probabil că deja cunosc jumătate. Îmi vor lipsi pisicile care ajung pe balconul nostru noaptea, peștele pe care îl așteaptă conștiincioasă la coadă toată lumea la supermarket, cu bon de ordine, de trei ori pe săptămână, plaja cu nisip negru în care îl pot lăsa pe bebe C. fără scutec, piața cu ficuși centenari în care ne-am băut cafelele și aerul boem din barurile și restaurantele preferate.
Mi-au rămas vii în memorie multe locuri, a căror impresie puternică vreau să o amprentez acolo unde începe curiozitatea voastră și să vă invit să le vizitați. Despre insulă am multe de povestit și arătat, însă, în particular, Sen Sebastian de La Gomera ne-a încântat cu varietate, petreceri, surprize și oameni calzi.
Aș putea spune că nu noi am ales orașul și insula, ci el ne-a ales pe noi, întrucât aici a fost singura chirie acceptabilă pe care am găsit-o, pe durată așa de scurtă și în perioada dorită de noi. Începându-ne călătoria cu 2 săptămâni în Valle Gran Rey, despre care voi reveni cu o altă postare, când am ajuns în San Sebastian, am avut o ușoară reticență despre ce are de oferit. În 2-3 zile, însă, ne-am schimbat părerea, care, de altfel, persistă și astăzi într-o lumină bună.
Ce îți recomand dacă ajungi aici
- Bea o cafea sub ficușii din centrul vechi la Kiosko La Carabelas, unde istoria pare că s-a păstrat la umbra uriașilor cu frunze.
- Urcă la Parador Nacional de la Gomera, unde vei găsi o colecție impresionantă de plante vii, bine semnalizată, și multă liniște. Într-o zi norocoasă, cum am avut noi parte, poți vedea delfinii înotând în larg. Ai, de asemenea, o vedere superbă asupra vârfului Teide și a insulei Tenerife.
- Vizitează plajele ascunse după versanții abrupți. Ai nevoie de puțină determinare, dar într-o oră jumătate poți ajunge la plaje precum Playa de la Guancha, unde hipioții își montează corturile în forturi de pietre pentru a se proteja de vânt. Mai departe, găsești Plaja Cabritos, lângă o plantație de mango, de unde te poți întoarce cu barca. Noi nu am ajuns la cea de-a doua, pentru că am pornit abia la prânz pe traseu, dar abia așteptăm următoarea ocazie.
- Urmărește ploile. Aici am avut parte de mai multe curcubeie decât în 7 ani de București, pe care le poți admira de când sunt sus pe cer, până se fac una cu șoseaua.
- Playa de la Cueva. Ascunsă după o stâncă, este o plajă intimă, frumoasă, cu nisip negru și pietre mari, în care găsești deopotrivă copii, nudiști, câini și călători.
- O alergare pe plaja San Sebastian. Poți admira “din mers” portul, versanții și taximetriștii care stau la bârfă, exact ca la noi acasă.
- Yoga, lectură sau jocuri cu mingea în Parque de la Torre del Conde. Este un parc verde, liniștit, unde se află Torre del Conde, un turn de apărare din secolul XV. În februarie 2016, era în lucru și un spațiu de joacă pentru copii.
- Bucură-te de festivaluri, carnaval și tradiții autohtone. În piața centrală și în parc există numeroase manifestații de cultură și folclor, adânc înrădăcinate în stilul de viață al spaniolilor. Astfel, atunci când este petrecere, toată lumea se va distra, indiferent de vârstă. Se organizează atât petreceri dansante pentru pensionari în aer liber, cât și concursuri de coregrafie pentru copii, defilări cu autoturisme pictate și personaje deghizate în zona pietonală și târguri cu obiecte lucrate manual, în special în rocă vulcanică sau din fire colorate.
- Mănâncă pește proaspăt. La hipermarketul din oraș, Tu Trébol, se aduce pradă oceanică proaspătă de 3 ori pe săptămână, motiv pentru care am uitat gustul păsărilor. Marțea, joia și sâmbăta se stă la coadă cu zecile de minute pentru a prinde pește proaspăt, creveți, calamari și caracatiță, iar doamnele înarmate cu adevărate iatagane îți filetează și curăță animalul dorit după orice preferințe.
- Vizitează Caprichos, Forastera și La Venta Francesa pentru o experiență culinară deosebită, o atmosferă de oraș maritim încărcat de frumos și servicii ireproșabile ale unor oameni foarte binevoitori.
Acestea fiind scrise, sper să fi lăsat aici cel puțin cât iau cu mine.
La revedere.
0 Comentarii