Hai cu noi în Indonezia în vacanța de vară 2025 – o călătorie pentru familii cu copii

Călătorii și aventuri, Excursii de grup, Momadica recomandă, Worldschooling

Yoohoo, dacă ne urmăriți în social media sau dacă sunteți abonați la newsletter, probabil ați citit deja că zilele trecute am lansat Momadica Travel, o nebunie de agenție de călătorii pentru familii cu copii. Ne propunem să organizăm și pentru voi călătorii cu sens, cu aceeași bucurie și entuziasm cu care ne organizăm propriile călătorii.

Este un loc creat special pentru familiile care vor să trăiască experiențe autentice, să descopere lumea și să învețe împreună. Pentru că noi știm prea bine: nu există bucurie mai mare decât atunci când călătorești alături de cei dragi; când vezi lumea prin ochii copiilor, cu același entuziasm care îți amintește de versiuni mai vechi de-ale tale.

Iar bucuria crește și mai mult atunci când le împarți cu o comunitate frumoasă. Când propriul sat crește și caută răspunsuri împreună, în jurul lumii.

Îmi amintesc ca și când nici nu ar fi trecut timpul prima seară în Bali. Vizita de 10 zile în Bali a făcut parte dintr-un circuit mai amplu, care a început cu o a doua vizită în Thailanda, a continuat cu Malaysia, Bali și Singapore.

Am ajuns pe o burniță mică și caldă, iar șoferul nostru, un domn extrem de calm, cald și răbdător a greșit ușor drumul. Casa Bunicii, cazarea în care am locuit pe parcursul călătoriei, era bine ascunsă de GPS, așa că ne-am trezit în mijlocul unui lan de orez, plin de LICURICI. Mi-au dat lacrimile instant și mi s-a făcut pielea de găină. Eram noi 4 și șoferul, în întuneric, într-o mașină mică, în jurul nostru doar liniște și licurici.

Tot ce am trăit atunci mi-a rămas adânc impregnat în minte și în inimă și mi-am promis că o să retrăiesc momentele pure, momentele sălbatice, momentele unice. Cultura balineză are ceva, o fascinație greu de tradus până nu o trăiești pe propria piele.

Acum a venit momentul în care să trăim împreună momente care să ne ajungă pentru o viață. Sunt super entuziasmată să vă prezint programul nostru de 14 zile (11 nopți la destinație) într-o tură imersivă prin Indonezia: Bali, Gili și Lombok.

Această aventură este în totalitate organizată de Momadica Travel, cel mai nou “pui” al Momadica și este gândită exact așa cum am fi gândit-o pentru noi: cu scopul de a simți cu adevărat destinația, de a afla lucruri interesante, de a avea ocazii de conectare, de a ne relaxa dar și de a ne provoca, de a ieși din zona de confort, plus un strop de magie. Vom călători alături de un grup mic cu valori și stil de călătorie similare.

De ce să vii cu noi în Indonezia în vacanța de vară?

1. Timp pentru toate

În Indonezia, timpul curge altfel. Aici, nimeni nu se grăbește, iar conceptul de Jam Karet („elastic time”) te face să încetinești și să te bucuri cu adevărat de moment. Ne concentrăm pe a petrece timp de calitate în familie, în locuri care inspiră și te fac să vezi lumea cu alți ochi.

2. Copiii descoperă culturi și moduri diferite de a trăi

Indonezia nu e doar despre peisaje frumoase – e o lecție vie despre diversitate. Peste 600 de grupuri etnice, sute de dialecte și tradiții unice fac din această țară un loc fascinant pentru copii. Fie că vizităm temple, participăm la ceremonii balineze sau învățăm să gătim mâncăruri tradiționale, fiecare zi este o aventură educativă.

3. Aventuri pe care nu le vei uita niciodată

Poți urca pe un vulcan activ la răsărit și să simți că ai ajuns pe altă planetă, poți să te plimbi prin pădurea tropicală, poți face surfing, snorkeling, caiac, călărie sau rafting prin junglă, iar acestea sunt doar câteva idei care merită explorate în Indonezia.

4. Țestoase, maimuțe și creaturi marine incredibile

Indonezia este unul dintre locurile de pe planetă cu o biodiversitate incredibilă. Aici, copiii pot înota alături de țestoase, pot observa maimuțele negre din Lombok sau pot observa mii de specii de pești tropicali.

5. Libertate și siguranță pentru cei mici

În multe locuri din Indonezia, traficul e aproape inexistent (mai ales pe insule ca Gili, unde nu sunt mașini deloc). Copiii pot alerga în voie pe plajă, se pot plimba cu bicicleta și pot explora în siguranță, fără agitația orașelor mari.

6. Cazările sunt family-friendly, dar fără vibe-ul de all-inclusive

Dacă ideea de resort cu kids-club și tobogane nu te încântă, Indonezia îți oferă altceva: vile private în mijlocul naturii, eco-resorturi în junglă și bungalow-uri pe plajă, unde copiii pot explora în voie, iar părinții se pot relaxa. Locurile ca Kuno Villas din Gili, Alena Resort din Ubud sau Sudamala din Lombok sunt perfecte pentru familii care vor liniște, autenticitate și confort.

7. Plaje cu nisip fin și ape perfecte pentru copii

Indonezia are unele dintre cele mai spectaculoase plaje din lume, dar ce o face specială pentru familii este diversitatea lor. Dacă pe Gili Trawangan ai ape calme, ideale pentru snorkeling cy copii, în Lombok găsești plaje lungi și pustii unde vă puteți juca sau face lecții de surf.

8. Fără stres, fără planificare excesivă

Indonezia e genul de loc unde planurile pot fi flexibile. Dacă într-o zi copiii sunt obosiți, nimic nu ne oprește să ne relaxăm la piscină sau să stăm sub un palmier cu o nucă de cocos. Dacă avem chef de explorare, întotdeauna e ceva nou de descoperit – un sat tradițional, o cascadă ascunsă sau o plimbare cu barca spre o insulă nelocuită.

9. Mâncare bună pentru toate gusturile

Copiii pot încerca preparate noi (și surprinzător de gustoase), dar dacă nu sunt fani orez sau fructe exotice, în Bali și Gili găsești oricând pizza, paste, smoothie bowls și deserturi delicioase.

10. E genul de călătorie care îți schimbă felul în care vezi lumea

Poate cel mai important motiv: călătoria asta va rămâne cu voi mult timp după ce vă întoarceți acasă. E o experiență care le deschide copiilor orizonturile, le cultivă curiozitatea și îi învață să privească lumea cu mai multă deschidere. Și odată cu ei, reînvățăm și noi.


Perioada: 21 iunie – 4 iulie 2025

Ziua 1: Spre cealaltă parte a planetei

Ne vedem la aeroport la 19:15 pentru check-in, cu bagajele făcute și cu entuziasmul la cote maxime, iar la ora 21:45 ne îmbarcăm. Urmează un zbor lung, cu o escală în Istanbul, la capătul căruia ne așteaptă o super aventură!

Ziua 2: Hello, Bali!

După o escală și un zbor întins cât o noapte albă, la ora 19:15 a doua zi, aterizăm la Denpasar. Ne cazăm la Alena Resort, o oază de liniște în mijlocul junglei. Restul serii este dedicat odihnei și acomodării.

Ziua 3: Facem cunoștință cu Bali – sate, temple și licurici

Astăzi descoperim Bali autentic, începând cu o plimbare prin satele tradiționale și terasele de orez, alături de un ghid spiritual local, care ne introduce în tradițiile și ritualurile balineze. Facem un scurt jungle trekking, vizităm un templu și ne bucurăm de un prânz tradițional. Seara ne așteaptă o experiență magică: un safari cu licurici, într-o rezervație dedicată conservării acestora. Cina este inclusă și se servește sub cerul liber.

Ziua 4: Cafea, temple și un strop de aventură

Dimineața începe într-un ritm liniștit, fie cu yoga la hotel, fie cu un mic dejun prelungit. Apoi vizităm o plantație de cafea Luwak, unde descoperim procesul de producție și degustăm celebrul sortiment. Următorul stop este la două temple spectaculoase, renumite pentru ritualurile de purificare. După prânz, pornim într-o scurtă drumeție către cascade ascunse, perfecte pentru o baie răcoritoare. Seara, cină și timp liber în Ubud, iar cine vrea, se poate culca devreme pentru a prinde răsăritul pe Mount Batur.

Ziua 5: Sate tradiționale și ritualuri străvechi

Dimineața, opțional, cei mai aventuroși pot urca pe Mount Batur, pentru un răsărit spectaculos deasupra norilor. Restul zilei poate fi petrecut relaxându-ne la piscină sau explorând Ubud. După prânz, ne reunim și vizităm satul tradițional Penglipuran, unde descoperim arhitectura și stilul de viață balinez autentic. Continuăm cu o oprire la o altă cascadă, un loc ascuns printre stânci, unde lumina creează un spectacol impresionant. Seara ne așteaptă un spectacol de Kecak Fire Dance, o experiență culturală fascinantă.

Ziua 6: Schimbăm peisajul – insulele Gili ne așteaptă

Ne luăm rămas-bun de la Bali și ne îndreptăm spre portul Padang Bai. De aici, ne îmbarcăm pe un speedboat care ne duce spre Gili Trawangan. Pe insulă nu există mașini, doar biciclete și trăsuri tradiționale. Ne cazăm la Kuno Villas, un loc intim, cu vile tradiționale și piscină privată. Restul zilei este pentru relaxare pe plajă.

Ziua 7: Cine vrea explorare, cine vrea relaxare

Astăzi, cine vrea poate explora Gili Air, o insulă mai liniștită și pitorească, perfectă pentru snorkeling și relaxare. Cei care rămân pe Gili Trawangan pot profita de o zi de plajă, plimbări sau explorări în ritmul propriu.

Ziua 8: Țestoase, corali și biciclete

Dimineața plecăm la Turtle Point, un loc excelent pentru snorkeling alături de țestoase uriașe. După prânz, facem turul insulei pe bicicletă, oprindu-ne la plaje izolate și puncte de belvedere. Seara, cină pe plajă, la apus.

Ziua 9: O insulă și mai pustie – Gili Meno

Cei care vor și mai multă liniște pot face o excursie pe Gili Meno, o insulă și mai mică și mai liniștită, renumită pentru plajele sale pustii. Ceilalți pot rămâne pe Gili Trawangan să își petreacă ziua în propriul ritm.

Ziua 10: Bun găsit, Lombok!

Ne îmbarcăm pe o barcă rapidă spre Lombok și ajungem în portul Bangsal Harbour. De aici, avem transfer către Sudamala Resort, unde ne cazăm și avem timp liber pentru plajă. După-amiaza explorăm plajele din sudul Lombokului, iar apusul îl vedem dintr-un loc special, pentru o panoramă spectaculoasă.

Ziua 11: Satul Sasak și plaje care par că nu se mai termină

Dimineața vizităm satele Sasak, unde descoperim meșteșugurile locale. După prânz, ne relaxăm pe plajele perfecte pentru înot și joacă, de unde vom vedea și apusul.

Ziua 12: Cascade și junglă

Astăzi explorăm partea nordică a insulei și vizităm cascadele Sendang Gile și Tiu Kelep, aflate la poalele muntelui Rinjani. Pe drum, traversăm păduri tropicale unde putem observa macaci negri și macaci cu coadă lungă. După prânz, ne întoarcem la resort pentru o seară liniștită.

Ziua 13: Ultima zi pe insulă

O zi fără planuri fixe, în care ne bucurăm de mare și soare. Seara avem o cină specială, unde învățăm să gătim preparate tradiționale.

Ziua 14: Înapoi acasă

Ne îmbarcăm spre Bali pentru zborul spre București, cu amintiri care vor rămâne mult timp după ce ne întoarcem.

Unde ne cazăm?

După cum v-ați dat seama din programul povestit pe îndelete mai sus, vom avea trei cazări pe durata acestei excursii:

Pe parcursul călătoriei, am ales cazări care oferă confort, autenticitate și spațiu pentru relaxare, dar și acces ușor la natură și explorare. Fiecare loc în care stăm este atent selectat pentru a se potrivi ritmului familiei și pentru a ne oferi o experiență cât mai autentică.

🏡 Alena Resort, Ubud – Oază de liniște în mijlocul naturii, cu vile tradiționale, piscină și o atmosferă intimă, perfectă pentru a ne relaxa după zilele de explorare prin Bali.

🏝️ Kuno Villas, Gili Trawangan – Căsuțe din lemn, inspirate din arhitectura tradițională indoneziană, fiecare cu propria piscină, ascunse printre grădini tropicale, la câțiva pași de plajă.

🌊 Sudamala Resort, Lombok – Un resort elegant, cu o plajă liniștită și priveliști spectaculoase la apus. Locul ideal pentru a încheia călătoria într-o atmosferă relaxantă, între mare și natură.

Costuri

Preț Early Booking până pe 1.03.2024 – în limita disponibilității

âCât costă această aventură în Indonezia?

Am gândit această călătorie astfel încât să includă tot ce ai nevoie pentru o experiență autentică și relaxată – zboruri, transferuri, cazare, activități și asistență pe toată durata excursiei.

📌 Tarife Early Booking (valabile până la 1 martie 2024):
🔹 2 adulți sau 1 adult + 1 copil7.700 €
🔹 2 adulți + 1 copil10.800 €
🔹 2 adulți + 2 copii13.800 €

📌 Preț Standard (după 1 martie 2024):
🔹 2 adulți sau 1 adult + 1 copil8.200 €
🔹 2 adulți + 1 copil11.300 €
🔹 2 adulți + 2 copii14.400 €

Ce este inclus în preț?

Am gândit această călătorie astfel încât să ai totul organizat, fără surprize – de la zboruri și transferuri, la cazare, activități și ghidaj pe toată durata excursiei.

Zboruri internaționale & interne

  • Zbor dus-întors cu Turkish Airlines: București – Bali – București (cu escală în Istanbul)
  • Bagaj inclus: 8 kg bagaj de cabină + 23 kg bagaj de cală
  • Zbor intern Lombok – Bali, pentru un transfer rapid și confortabil
  • Taxe de aeroport incluse

Transferuri & transport

  • Toate transferurile private între aeroporturi, hoteluri și atracții
  • Transport cu barca rapidă între insule: Bali – Gili Trawangan | Gili Trawangan – Lombok

Cazare & mese

  • 11 nopți de cazare cu mic dejun inclus:
    • 4 nopți în Bali – Alena Resort (Ubud)
    • 4 nopți în Gili – Kuno Villas (Gili Trawangan)
    • 3 nopți în Lombok – Sudamala Resort (Lombok)
  • Mese incluse: 11 mic dejunuri, 4 cine

Experiențe & atracții

  • Toate activitățile menționate în itinerariu
  • Tururi ghidate private, cu ghid vorbitor de limba engleză
  • Însoțitor de grup specializat pentru familii cu copii, pe toată durata excursiei

Siguranță & confort

  • Asistență locală 24/7 – suntem mereu la dispoziția ta

Ce nu este inclus în preț?

Taxe & formalități

  • Taxa de viză: 500.000 IDR (aprox. 35 EUR) – se poate obține online, la Ambasada Indoneziei sau la sosire
  • Taxă turistică Bali: 150.000 IDR (aprox. 10 EUR) per persoană – se plătește online înainte de călătorie
  • Asigurare medicală & storno (opțională, dar recomandată)

Intrări la obiective turistice & taxe locale

  • Taxe pentru fotografii la anumite atracții
  • Bacșișuri & cheltuieli personale
  • Mese și băuturi care nu sunt incluse în program
  • Suveniruri și alte cumpărături

Tururi opționale (contra cost)

  • Drumeție la răsărit pe Mount Batur
  • Excursie pe Gili Air
  • Excursie pe Gili Meno
  • Lecții de surf în Lombok

Tot ce trebuie să faci este să îți pregătești bagajul și să te bucuri de aventura indoneziană, alături de alte familii cu copii.

Alte detalii referitoare la costuri:

  • Pentru a-ți asigura locul în această călătorie, plata se face în trei tranșe flexibile, astfel încât să îți fie cât mai ușor să planifici:
  • 30% avans la înscriere – pentru blocarea locului și garantarea prețului
  • 30% plată intermediară până pe 1 aprilie
  • 40% plată finală până pe 7 mai
  • Rezervarea este confirmată doar după achitarea avansului.

Cum vă înscrieți?

Tot ce trebuie să faci este să ne trimiți un email la contact@momadica.ro sau să completezi formularul de înscriere. Pentru rezervare, avem nevoie de numele complet al tuturor participanților (așa cum apare în pașaport) și o copie a paginii principale din pașaport.

Haideți cu noi în Indonezia într-o aventură de ținut minte! Și dacă vă place ideea unei călătorii în grup, dați de veste prietenilor. Locurile sunt limitate, iar confirmarea se face pe principiul primul venit, primul servit, așa că, dacă simți că această aventură este pentru voi, nu aștepta prea mult! See you!

Dacă vrei să afli primul noutățile Momadica Travel, abonează-te la newsletter.

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Instagram.

Iar dacă ești pasionat de comunități, te aștept în grupul meu de educație prin călătorii și călătorii long-term– Worldschoolers România sau în grupul Călătorii în Familie – Cu copiii la Bord!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *