În visurile mele îndrăznețe, mă gândeam că voi reuși să postez în timp real tot ce ni se pare interesant în călătoria din Thailanda. În visurile mele mai în acord cu realitatea, mă gândeam că voi reuși totuși să postez măcar o dată pe săptămână, iar în rest să apuc să postez câteva highlight-uri pe pagina de facebook, pe care o găsiți aici. În realitate, este destul de greu să țin pasul. Treaba cu highlight-urile îmi iese din când în când, dar nici pe departe pe măsura așteptărilor. Thailanda este atât de densă, de minunată, de frumoasă, iar noi încercăm să fim și părinți, și nomazi digitali, și călători, și să ne infiltrăm în atmosfera locală, încât timpul trece și articolele pe care vreau să le scriu rămân undeva în sufletul meu, sau cel mult iau forma câtorva notițe repezite prin telefon sau pe vreo agendă pe care o port după mine. Dar promit, vor fi și scrise, nu doar gândite.

Mâine vom fi ajuns de o săptămână în Koh Lanta. Viața pe o insulă asiatică este mult mai asemănătoare cu așteptările noastre decât a fost viața în Chiang Mai (unde așteptările noastre au fost cu mult depășite, și sper să vă povestesc cât de curând cum ne-am distrat pe acolo), însă, chiar și aici, e ceva mai bine decât ne așteptam. Alimentația și transportul sunt principalele noastre griji, dar știam că acestea vor fi provocările încă de acasă.

Străzile sunt mult mai libere decât în Chiang Mai, aici nu îți trebuie cine știe ce curaj să traversezi. Mașinile au volanul pe stânga și se conduce pe partea stângă a drumului. Teoretic, că practic, conduci pe care parte vrei și nimeni nu se supără. Drumul e ticsit, bineînțeles, de tuk-tuk-uri, scutere și songthaew-uri – care gonesc fiecare pe traiectoria lor, ca și cum ar avea șine, și doar în caz extrem mai ocolesc ceva sau schimbă direcția – în care ne-am urcat mai des decât am plănuit la început. Tuk-tuk-urile sunt niște mașinării simpatice cu 3 roți (puiul C. le numește “tuk-tuk-uri cu roți mici) care funcționează în regim de taxi. Songthaew-urile, teoretic, au niște rute prestabilite, însă pentru prețul corect, te lasă chiar în fața casei. Noaptea, e foarte amuzant cum și tuk-tuk-urile și songthaew-urile se transformă în discoteci ambulante, cu jocuri de lumini și muzică de distracție, încât chiar ai putea da o petrecere acolo. Nici așa, nu ai supăra pe nimeni. Scuterele fac subiectul unui studiu de caz particular de-a dreptul interesant. Deși eram obișnuiți din Chiang Mai, unde vedeam chiar și 2 mame localnice cu câte un copil și eventual și un cărucior în mână pe un singur copil, aici povestea continuă și face parte din peisajul comun să vezi câte 4 europeni (părinți + copii) sau câte un nou-născut cu părinții pe un scuter.

Toaletele multor terase de pe Long Beach sunt așa cum le știm și noi, europenii, și chiar destul de curate. Pe alte plaje însă, multe wc-uri au un fel de oală într-un vas plin cu apă lângă, în loc de mecanismul clasic de tras apa.

Somnul ne este destul de întrerupt. În afară de cei 2 pui alăptați care au schimbat mediul, deci automat, își caută mama mai des prin pat noaptea, salteaua pare un bolovan imens, rașchetat bine, ce-i drept – e netedă, pe care mă întind cu teamă seara și mă trezesc întrebându-mă ce m-a lovit, dimineața. Fără aer condiționat, noaptea e prea cald. Cu aer condiționat, noaptea e prea frig. Și dacă ai reuși cumva să faci abstracție de toate astea, Koh Lanta este o insulă preponderent musulmană, ceea ce înseamnă că pe la 5:20 a.m. și pe la 6:00 și un pic, auzi vocea hotărâtă a muezinului care face chemarea la adhan răsunând în toată camera, ca și cum ar fi venit la tine, lângă pat. Dar ce să faci, te culci la loc. Și zâmbești, pentru că oricând poți să mergi la plajă.

Drumul de la căsuța noastră către plajă este o potecă îngustă între două garduri înalte, iar pe una dintre părți este o bucată mică de junglă. Seara cântăm în drum spre căsuță, nu de alta, dar poate speriem reptilele. În prima dimineață am avut norocul să vedem un exemplar superb de varan (șopârlă uriașă) chiar în grădină, însă de entuziasm l-am speriat înainte să apucăm să îl fotografiem. În rest găsești de toate, păsări, pești, miriapode, fluturi uriași și colorați, broscuțe și multe șopârle gecko. Curând, vom merge și în parcul național din sud, unde locuiesc maimuțele.

Oamenii trăiesc simplu. Mulți, ba chiar foarte mulți, profită de treaba cu turismul în continuă dezvoltare și își deschid unități de cazare sau restaurante sau prestează servicii de taximetrie sau fiecare ce poate. Au piețe săptămânale, de multe feluri, trebuie doar să afli în ce parte a insulei se ține cea din ziua respectivă. Am vizitat și noi o piață locală.

Imaginile cărnii din piețele locale nu sunt exact ce și-ar dori un european să vadă, însă eram deja avertizați de multele povești citite, așa că am trecut repede prin zonă, ca să nu devenim brusc vegetarieni. Fructele însă sunt grozave și de toate felurile, iar la festivalul în cinstea Anului Nou Chinezesc am găsit chiar și insecte prăjite 😀 (nu, nu le-am încercat încă).

Oamenii sunt calzi, ospitalieri și extraordinari cu copiii. Zâmbesc mereu și nu pentru că încearcă să îți vândă ceva, ci pentru că așa vor. În majoritatea locurilor, nimeni nu are o problemă în a ne ajuta cu mâncarea, imediat se pun pe treabă să ne gătească ce vrem noi sau ce pot ei, fără sare, prăjeală și zahăr, ba chiar fiert sau “la aburi” – noroc de orezul lor “steamed” că așa ne pot face repejor multe chestii delicioase. Despre mâncare sunt muuulte de zis, dar merită măcar o postare separată. Iar la cazare, gazdele sunt efectiv miraculoase, ar face orice să ne ajute și, pe deasupra, au și un pui de vârsta puiului C., numai bine să se joace împreună în diminețile lungi din grădină. Iar bunica puiului gătește minunat, acum 2 seri ne-am scurs încet de plăcere când am savurat minunile din poza de mai jos – Pad Thai, una dintre clasicele rețete thailandeze.

E plin de lampioane, la terasele cuminți cu prispe de bambus, ascunse printre copacii înalți și grași care nu deranjează atunci când privești linia plajei.

Miroase a sos de tamarind, și a legume bine trase în wok, din când în când a pește fript. Copiii se bucură mult, sunt liberi, în fiecare zi ne facem prieteni noi din toate continentele și de toate vârstele. Plajele sunt lungi și generoase, deloc aglomerate, cu pante line și cu peștișori obraznici de culoarea nisipului care se joacă în valuri. și cu copii care râd în nisip. Crabi mici înghesuiți în cochilii părăsite se rostogolesc la fiecare val înapoi în marea cea mare. Apa se retrage foarte mult spre apus, iar orizontul se colorează în toate nuanțele calde care ar putea să încapă pe cer.

Și abia aștept să vă spun mai multe, căci e plin de frumos aici! Dar timpul e scurt și mai trece și repede, așa că recuperăm printre joacă și apusuri, căci toate s-au scris deja în mine.