Cum îmbrăcăm copiii mici iarna sau când e frig afară – layering și beneficiile lânei

Cadouri pentru cei mici, Joaca în natură, Momadica recomandă, Parenting, Urban Lifestyle

La joacă, la trântă, la dat în leagăn sau pe tobogan, la groapa de nisip, în pământ mocirlos, printre grămezi de frunze, prin zăpezi troienite, când plouă trist și mărunt, prin pădure, printre clădiri uriașe, indiferent de cum arată cerul, nouă ne place afară. Însă, nu ne place deloc frigul. Cred că nu e greu să vă dați seama, tot fugim de ceva ierni de el. Suportăm cu brio luna decembrie, pentru că ne place atmosfera de sărbătoare șiiiii iubim cadourile, dar și pentru că, cu hainele potrivite, păstrăm mereu o mică vară împrejurul nostru.

Prima revelație în legătură cu lâna, am avut-o când am descoperit paltoanele de lână pentru mine – era un strat de material așa de subțire și flexibil, iar eu mă puteam mișca oricum și oricât fără să sufăr de frig, toate astea fără să mă simt ca o morsă care a mâncat prea mult la prânz.

Apoi, când puiul mic era foarte mic am avut o toamnă plină de încercări, până să dau din nou peste ea și să mă îndrăgostesc de-a binelea: lâna merinos și lâna combinată cu mătase. Era moale, catifelată, subțire sau groasă, densă sau fină, tricotată, fleece sau fiartă, Doamne, ce de variante, nici vorbă de vreo asemănare cu lâna copilăriei mele, aspră și “scărpinăcioasă”, nesuferită chiar când te apărai cu alte bluze pe dedesubt.

Așa a început o nouă aventură textilă, care presimt că nu se va mai sfârși vreodată. Am început să citesc mai mult despre, să văd cum se obține, să aleg surse sustenabile și să mă bucur de modele vesele, ce pot fi combinate cu ușurință între ele. Este, mai mult sau mai puțin, un membru al familiei, de care ne leagă multe și căreia îi datorăm tot confortul de a sta cu orele afară, în loc să privim melancolici pe fereastră, hibernând.

Le țin aproape pe toate, în amintire: primul overall de lână, care se potrivea perfect și ca pijama și care a venit cu noi în Canare, cagula cu țepi de dinozaur pe care am băgat-o cu un teanc de haine la 60 de grade și a ieșit de acolo cât o mănușă, păturicile copiilor, despre care copiii șușotesc fericiți o poezie în pat “vreau păturica de lână, care nu ține nici cald, nici frig, ci ține doar bine”.

Ce îmi mai place foarte mult la lână și la alte materiale naturale este cât de ușor de întreținut sunt! Lâna, în mod special, se spală mai rar ca celelalte materiale, pentru că se curăță singură (how cool is that), nu prea se udă, nu prea se murdărește, ține cald chiar și când se umezește. Se poate îmbiba cu apă până la o treime din greutatea sa fără să se ude – absoarbe transpirația, ținând cald și simțindu-ți pielea uscată. Ba chiar e potrivită și când e cald afară, producând un efect de răcorire echivalent cu o temperatură cu 4 grade Celsius mai mică.

Noi o purtăm în straturi, ca să ținem captiv aerul cald care se creează între ele, o punem în ghete și pe cap, ca să nu pierdem căldura prețioasă, iar acolo sub jachetă, ai putea crede că ești la plajă. Cel mai supărător când ieși la joacă este să nu te poți juca în voie, să nu te poți decât rostogoli. Ați crede că asta are legătură doar cu nivelul de energie a copilului, dar, vă promit, cu hainele potrivite, ei nici nu vor mai fi ușor de băgat în casă (mda, ăsta poate că nu e chiar un avantaj) și nici nu se vor mai da în lături de la tot felul de activități dinamice: vor alerga, sări, face tumbe, chiar dacă afară nu mai sunt grade.

Produse în România – Stellar Atelier

Încântarea mea cea mare vine din faptul că și în România, au început să se producă haine de o calitate deosebită, din materiale alese cu grijă – am găsit niște modele super faine, hăinuțe moi și fine la Stellar Atelier, un atelier care s-a născut odată cu cel de-al doilea copil al Denisei. Hainele create la Stellar Atelier sunt potrivite și pentru bebeluși pufoși, și pentru toddleri cu bâzdâc, dar și pentru preșcolari pretențioși. Unde mai pui că nici mămicile nu sunt neglijate, nici măcar cele care caută haine speciale pentru alăptare.

Ce materiale găsiți la Stellar Atelier?

Lână merinos, lână cu mătase, muselină de bumbac, bambus, in tricotat, in țesut, de proveniență europeană și toate materialele sunt testate întâi de copiii Denisei. Pentru zile foarte friguroase, găsiți la Stellar Atelier și pantaloni din softshell, un material tehnic și respirabil, impermeabil, perfect pentru zilele ploioase sau cu multă zăpadă.

Majoritatea articolelor de lână sunt croite generos, astfel că ele pot fi folosite, în general pentru două sezoane.

De ce lucrează cu aceste materiale cei de la Stellar Atelier?

  • sunt biodegradabile, lăsându-și cât mai puțin amprenta asupra mediului;
  • sunt aliniate cu conceptul de slow fashion, deoarece se comportă foarte bine în timp și își păstrează calitățile, putând fi transferate de la un copil la altul;
  • au numeroase beneficii pentru piele și asigură confortul persoanei care le poartă;
  • vor să ofere clienților produse speciale care nu sunt ușor de găsit la momentul de față în România.

Sau, ca să o citez direct pe Denisa, “Ai un strop de natură mereu cu tine, de care te poți bucura zi de zi și care îți dă o anumită senzație de bine”.

Așa că vă propun câteva elemente de nelipsit din garderoba celor mici, atunci când este frig afară.

Stratul de bază

Este stratul care reglează temperatura corpului, trebuie ales într-o dimensiune confortabilă și dintr-o lână moale, merinos, alpaca sau lână cu mătase.

Pentru copiii până într-un 1 an și jumătate – 2, foarte potrivite sunt body-urile, care rămân acolo unde le pui.

Apoi, pe măsură ce cei mici sunt interesați de folosirea toaletei în loc de scutec, puteți face trecerea la bluze de corp, mult mai eficiente. Noi avem chiar acest model, pe verde și galben, iar copiii le alintă “ursulete”, pentru că sunt foarte moi și fine.

Stratul de mijloc

Acest strat trebuie să izoleze și să fie aproape de corp, dar fără să restricționeze mișcarea.

Bebelușii și copiii mici, pot fi ușor cuibăriți într-un overall de lână sau fleece din lână.

Pentru copiii activi, preferăm hanoracele (cum estecel cu cașmir, dublat, din fotografie), hoodie-urile din fleece sau puloverele tricotate și colanții tricotați și călduroși de lână, care se curăță ușor după purtare. Copiii mei iubesc pantalonii de lână, pentru că nu sunt deloc rigizi, așa că se pot cățăra și alerga în voie.

Stratul exterior

Copiilor care încă nu merg singuri cel mai bine le va prinde o cuibăreală la pieptul vostru, acoperiți de o protecție căptușită cu lână sau cu polar.

În ceea ce îi privește pe copiii mai mari, pentru vremea nu prea fioroasă, noi apelăm la veste, pe care le-am descoperit datorită celor mici și ai căror fani ne declarăm.

Pentru vremea foarte rece, jachetele de lână fiartă sunt excelente și elegante.

Pentru că stratul de exterior are ca prim interes să protejeze de factori externi, atunci când este frig și umed afară sau când vântul bate puternic putem adăuga, desigur, și o geacă tehnică sau cu puf și pene de gâscă în combinație cu o pereche de pantaloni softshell, impermeabili, peste dresuri/colanți, ținută completată de o pereche de șosete mega călduroase.

Accesorii care fac diferența

Mănuși (mittens) – cele cu un singur deget, ușor de pus și mult mai călduroase, pentru că țin degetele și căldura pe care o creează împreună, precum aceste mănuși de angora potrivite pentru bebeluși.

Cagula – unul dintre cele mai apreciate accesorii din garderoba de toamnă-iarnă. Îmi plac tare, tare mult, cagulele Stellar Kids cu lână și cașmir.

Și să nu uităm de picioare, unde adăugăm șosete groase, moi ca cele din lână și angora.


Straturile sunt super de ajutor și atunci când plecăm cu mașina, de exemplu, iar copilului nu îi va fi frig până se încălzește mașina cu un strat în minus, în plus poate purta în continuare mănușile și cagula.

Ofertă specială de Crăciun de la Stellar Kids

Cei de la Stellar Atelier au niște chestii grozave și pentru Crăciun, dacă doriți să vă îmbrăcați festiv copiii, cum sunt aceste rochițe de in cusute cu dragoste, care mă pun pe gânduri dacă nu cumva mi-ar prinde bine și o fetiță :)).

Iar pentru mine, mă gândesc serios să adaug în coș aceste șosete lungi superbe, cu lână și angora.

În plus, până de Crăciun, puteți folosi codul de reducere CRACIUN cu 10% reducere la toată colecția de iarnă. Pe Stellar Kids îi găsești și pe Facebook – Stellar Atelier.

E simplu, hainele de iarnă trebuie să permită mișcarea și să fie călduroase. Copiii care se pot deplasa sau sunt pe punctul de a învăța, au nevoie de spațiu și mobilitate, nu ar trebui să arate ca niște mingi împachetate de cadou. Eu vă las acum că mergem la o tură de distracție la 4 grade, fără pic de teamă de frig.

Voi cum vă echipați iarna afară?


Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.

* Acest articol este sponsorizat de Stellar Kids. Toate review-urile și recenziile Momadica sunt bazate pe experiența proprie.

*Featured photo: Pexels.com

2 Comentarii

  1. Laura

    Copiii mei detesta cagulele :)) Am una pastrata de la cea mare, din lana, am dat atunci o caruta de bani pe care nu mi-i permiteam. Si cred ca a fost purtata de maxim 5 ori de ambii copii. Eliza a mai luat-o la ski o data, parca, dar a inlocuit-o repede cu una din fleece. Pentru Vladut am luat laneturi basics, are colanti, maieu, bluza de corp, tricou cu maneca scurta, pantaloni scurti, le folosim la mersul indelungat cu masina pentru ca nu mai transpira ingrozitor la spate, in scaun. Si i le mai dau si ca straturi de baza cand iesim la frig. Prea multe nu cumpar pentru ca sunt scumpe si nu prea-ti scoti investitia pe ele, mai ales daca iti creste repede copilul. Daca hainele obisnuite nu mi-e mila sa le dau mai departe, de laneturi mi se cam rupe sufletul cand stiu cati bani sunt acolo :)) I-am luat fiica-mii o bustiera de lana anul trecut, pt ski, vreo 70 lei, si deja ii e mica :))

    Răspuns
  2. Andra

    Vai, înseamnă că eu sunt o norocoasă :)), ei cer singuri cagulele și eu stau liniștită că le stă pe cap și nu trebuie să le-o tot așez. În rest, da, prețurile sunt pe măsură, dar croieile sunt mai generoase, nouă ne ajung cam două sezoane (merg și transferate apoi la frați/surori mai mici) și după ce nu le mai sunt potrivite, hainele de lână merg foarte bine în piața second hand :D. Eu sunt tare bucuroasă că încep să se afirme și producători români care lucrează cu lână și fac lucruri așa de frumoase.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *