Când mă uit cum creșteți și cum se scurge timpul, încerc să-mi amintesc cine am fost ieri. Cine ați fost voi, cât de mici sau cât de mari, cât de veseli, cât de triști, ce ați spus prima oară dimineața și de câte ori am cântat cântecul nostru împreună. Și știu că nu vom mai trăi din nou nimic din ce a fost, așa că tot ce ne rămâne e să ținem minte.

Vreau să te țin minte ca în fiecare zi pe care o crești și o lași în spate. Să țin minte gurița asta moale, care miroase a lapte și a caramel; cum se rotunjește ca un cioc de rățușcă vrând să spună tot felul de lucruri serioase uriașilor care se apleacă peste el. Să țin minte fața mică ce se ghemuiește în mine când mă caută dimineața. Să țin minte zâmbetul ce mi se întoarce atunci când simt că nu mai pot. Să țin minte suspinul de teamă atunci când nu mă vezi. Să țin minte bucuria care îți ridică obrajii până la cer atunci când dansez cu tine pe brațele mele. Să țin minte mânuțele mici, care se covrigă strâns și mă apucă de față sau de păr, și nici măcar nu mă doare. Să țin minte chicotelile pe care le faci când te pup apăsat în spatele urechilor.

Vreau să țin minte oftatul îndelung de la fiecare țițileală, cu murmur de drag și de dor de mamă. Să țin minte îmbrățișările cu brațe foarte mici, brațe de emoție și căldură; respirația umedă, plăpândă, ce mai că se îndoaie la pieptul meu. Vreau să țin minte ochii care râd, scâncetul de foame, tălpile mai mici ca palma mea și fălcile care parcă ascund alune. Dar cel și cel mai mult, vreau să-ți țin minte mirosul. Aroma de creștet care adoarme, de pâine care se coace, de iubire pură; aroma care te trădează, că în vene îți curge lapte de mamă.

Și mai vreau un singur lucru. Să ții și tu minte. Să ții minte că acolo adânc în ureche, când stăteai la sânul meu, ți-am lăsat ceva: un ticăit de inimă fericită că ești parte din viața mea.

 

*Sursă foto: pexels.com