Co-sleeping: cum să elimini riscurile când dormi lângă puiul tău

Parenting

Îmi place la nebunie să simt persoanele cele mai dragi mie aproape, în timpul nopții. Să adorm în miros de bebeluș proaspăt (care s-a transformat în miros de toddler drăgăstos) și de soț epuizat este cel mai frumos ritual de seară pe care mi-l pot imagina. Toți strânși în patul nostru ce ne-a rămas mic, fiecare pe bucățica lui pe care și-o păzește neglijent, așteptăm dimineața pentru a ne trezi împreună. Mai multe despre de ce am ales să împărțim același pat cu cel mic, poți citi aici.

Împărțirea aceluiași pat este una dintre cele mai frecvente practici de co-sleeping adoptate de familiile în care mamele alăptează. De fapt, până acum vreo 300 de ani, co-sleepingul era singura variantă posibilă atunci când pruncii apăreau în viața părinților, fie că împărțeau același pat, că bebelușul dormea într-un hamac lângă patul părinților sau că bebelușul era așezat într-un coș pe pat, între părinți.

Astăzi co-sleepingul este, în continuare, cea mai răspândită variantă de somn cu cel mic, fiind bine cunoscut (sau poate nu) faptul că perechile de mamă-bebeluș care sunt împreună zi și noapte vor dezvolta un stil de atașament securizant (Bowlby, 1953). Într-un studiu despre co-sleepingul din copilăria timpurie făcut de Hayes, Roberts și Stowe în 1996, s-a concluzionat că bebelușii și copiii care au fost lăsați să doarmă singuri au dezvoltat atașamente mult mai puternice față de obiecte de securitate și au fost mult mai deranjați de absența acestor obiecte decât co-sleeperii.

Cum a început totul? Ce am luat în considerare atunci când am decis că locul celui mic este în patul nostru? Cel mai important atunci când te hotărăști că locul bebelușului pe timpul nopții este lângă tine, este să te asiguri că ai făcut din spațiul de dormit un loc cât mai sigur. Astfel, trebuie să ținem cont de câteva reguli de bază:

  • bebelușul trebuie să fie întotdeauna pe spate pentru somn, bineînțeles până la vârsta la care se poate rostogoli singur;
  • suprafața de dormit trebuie să fie fermă, fără adâncituri, perne etc.;
  • așternuturile trebuie să fie bine întinse și potrivite saltelei;
  • salteaua trebuie să fie bine lipită de tăblia patului și de lateralele acestuia, astfel încât bebelușul să nu alunece cu capul într-un astfel de spațiu;
  • în preajma capului copilului nu trebuie să fie nici un fel de pufoșenie, pernă, păturică etc.;
  • temperatura trebuie să fie confortabilă (nu prea ridicată) și pijamalele lejere, suficient de călduroase încât să nu aibă nevoie de pătură (cel puțin în primele luni de viață);
  • patul trebuie să fie bine lipit de orice perete unde bebelușul s-ar putea rostogoli și rămâne blocat;
  • bebelușii nu trebuie culcați niciodată pe canapele și alte suprafețe unde bebelușul poate aluneca între cute de material;
  • nu aștepta să fii prea obosit ca să te culci, cel mai bine simți bebelușul noaptea atunci când respecți un program de somn

Alte lucruri de care să ții cont atunci când vreți să practicați co-sleeping:

  • bebelușii cu greutate foarte mică sau prematuri sunt expuși unui risc mai mare atunci când împart același pat cu părinții, însă beneficiază, bineînțeles, de pe urma altor forme de co-sleeping, de exemplu dormind într-un pătuț lipit de patul adulților; informații despre aceste cazuri găsiți aici;
  • bebelușii nu trebuie să doarmă cu persoane fumătoare – crește riscul de SIDS;
  • bebelușii nu trebuie să doarmă cu persoane extrem de obosite/sedate/care au consumat alcool sau alte substanțe care scad nivelul de conștiență;
  • bebelușii dorm cel mai în siguranță alături de mama care alăptează – info despre mamele care nu alăptează aici;
  • alti copii nu ar trebui să doarmă imediat lângă bebeluși mai mici de 1 an;
  • bebelușii nu trebuie înfășați în timpul somnului deoarece se pot supra-încălzi fără să poată să anunțe adultul care este prea aproape;
  • părul foarte lung al adulților trebuie să fie prins; părinții foarte obezi sau care dorm foarte profund ar trebui să doarmă pe o suprafață separată;

Una dintre cele mai mari bucurii în creșterea copiilor este să decizi conștient care este metoda potrivită familiei voastre, să îți asumi alegerile și să te asiguri că indiferent de decizia ta, cu toții sunteți liniștiți și în siguranță. Tu ce sfaturi folositoare viitoarelor mămici ai putea adăuga listei?

Co-sleeping; Sursă: pexels.com

Co-sleeping; Sursă: pexels.com

 

 

 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *