De mult vreau să vă arăt această rețetă. Sunt foarte mândră de rețetele la cuptor care înlocuiesc cu succes rețetele cu prăjeli, la fel cum am găsit varianta optimă pentru șnițele “suculente” (wow, de când zic că scriu rețeta asta), pentru gogoși, pentru papanași și multe altele. Mult mai sănătoase decât cele prăjite în baie de ulei, chifteluțele la cuptor sunt o variantă perfectă pentru picnic, road trips (vezi aici și alte idei de gustări bune de luat în călătorii cu mașina), atât pentru prânz, cât și pentru cină.
Sunt foarte ușor de mâncat, chiar și pentru copiii aflați la începutul diversificării și sunt suuuper delicioase. Noi le mâncăm cu piure, orez, cartofi noi, salată, sosuri de iaurt sau pesto de rucola/pătrunjel, ardei copți sau chipsuri de legume. Sunt sigură că mai sunt multe alte combinații fericite, așa că dacă voi descoperiți sau știți vreo alta, nu ezitați să îmi dați de veste :D.
Nu le facem foarte des, pentru că atunci când avem carne tocată din sursă de încredere, alegem cu greu între chifteluțe, lasagna sau burgeri de casă, dar sunt cel mai puțin migăloase și, foarte important, aproape la fel de bune și după ce se răcesc. Ceea ce pot spune despre puține mâncăruri cu carne.
De data asta ne-au ieșit aproape două tăvi de chifteluțe fragede, așa că vă invit să adaptați după bunul plac, cantitățile de mai jos.
Ingrediente:
- 1 kg carne tocată de vită;
- o legătură grasă de ceapă verde;
- verdeața voastră preferată, 1 legătură întreagă și voluptoasă, fie ea de mărar, pătrunjel, leuștean, ba chiar busuioc sau oregano. Noi mergem pe principiul – ce avem în frigider;
- piper negru, proaspăt râșnit;
- usturoi; când nu am usturoi proaspăt în casă, apelez cu încredere la fulgii aceștia, absolut salvatori în caz de urgență;
- boia de ardei dulce;
- cimbru uscat;
- câțiva fulgi de parmezan (aproximativ 80g), de preferință parmezan ras – puteți da skip pentru copiii mai mici de 1 an;
- 2 felii de pâine înmuiate în iaurt de băut/sana/chefir;
- 2 ouă;
- 1-2 linguri de ulei extravirgin de măsline.
Ustensile:
- hârtie de copt
- tavă de cuptor
- bol
- cuțit
- tocător
Mod de preparare:
Buuun. Să trecem la treabă. Rețeta este una simplă și chiar ușor de făcut împreună cu copiii, cu condiția să se spele riguros pe mâini atât înainte cât și după, pentru că umblăm cu carne și ouă crude.
- Se preîncălzește cuptorul, la 200 de grade Celsius, modul sus-jos.
- Se pune carnea tocată de vită într-un bol și se adaugă ouăle.
- Se adaugă cele două felii de pâine înmuiate în iaurt de băut, mărunțite temeinic.
- Se toacă ceapa și verdeața, cât de mici aveți răbdare;
- Se adaugă condimentele și usturoiul tocat mărunt/fulgii de usturoi;
- Se presară parmezanul ras;
- Se umezește compoziția cu cele două linguri de ulei de măsline;
- Se omogenizează totul cu o lingură de lemn și apoi cu mâna, sau direct cu mâna.
- Se formează chifteluțe micuțe, cam cât “gura” unei linguri. Se aplatizează ușor, ca să le pătrundă bine căldura.
- Se lasă la cuptor aproximativ 30 de minute (în funcție de dimensiunea chifteluțelor).
Cam asta a fost. Astăzi noi am pus lângă un piure de cartofi simplu, cu o linguriță de dulceață de măsline, pentru că nu am mâncat de mult și chiar ne era poftă.
Ce îmi place cel mai mult la ele este că rămân atât de fragede și suculente, nu se usucă și păstrează perfect toate aromele. Sigur, dacă vă rămân, nu trebuie să le consumați neapărat reci, ci le puteți recicla în sos de roșii sau de smântână și astfel să aveți încă un prânz super diferit, cu minim de efort.
Sper să vă placă și vouă și să uitați de chiftelele prăjite :D.
0 Comentarii