Ce m-ai învățat, 2018 – lecții dintr-un an care a trecut

Pasiuni și ritualuri

Cu greu am mai găsit un moment de liniște sau un moment cu mine la sfârșit de an! Puiul C. s-a hotărât că nu mai are nevoie de somnul de prânz, așa că mai adoarme în miezul zilei doar întâmplător, deci timpul “liber” din timpul zilei nu mai există. Seara a fost uneori mai lungă, atunci când puiul D. o lua pe urmele fratelui, însă am prioritizat cercetarea pentru următoarea călătorie, că așa puțin mai e!

Cred că în fiecare zi am mai scris vreo 10 articole noi, în capul meu, fără să ajung să le mai aștern pe ecran. Și mi-era atât de poftă să mai scriu niște gânduri, să mai privesc o dată în urmă, să mai împart cu voi o bucățică de inimă. A fost un an plin, frumos, un an care m-a bucurat în repetate rânduri, un an pe care l-aș trăi de la capăt încă o dată și încă o dată, așa de mult mi-a plăcut.

Și știi, măi 2018, cât de multe m-ai învățat? Multe, multe, anule ce-ai trecut, și vreau să îți mulțumesc. Așa că am să îți povestesc și de ce.

 

M-ai învățat să organizez o nuntă fabuloasă cu 2 pitici mici între brațele mele.

M-ai învățat că nu ai nevoie decât de 2 martori ca să ai parte de o cununie perfectă. Și, eventual, de un soț.

M-ai învățat că nașterile și travaliile nu seamănă între ele.

M-ai învățat că să fii vulnerabil, vindecă.

M-ai învățat că da, corpul își revine foarte bine și după a doua naștere, dacă îl respecți, îi dai să mănânce ce trebuie și îl pui să facă mișcare. Corpul este templul tău.

M-ai învățat că exercițiile fizice înseamnă putere. Fizică, mentală, emoțională. Timp să fie, să le facem.

M-ai învățat că lumea nu se termină dacă iei o pauză.

 

M-ai învățat că se simte bine să fii din nou începător.

M-ai (re)învățat că e fantastic să ratezi iarna.

M-ai învățat că fiecare minut de organizare, scutește ore bune de agonie.

M-ai învățat că prioritatea e numai una; așa că trebuie bine aleasă, în fiecare zi.

M-ai învățat că cea mai bună înghețată de casă se face în fix 60 de secunde, din numai 2 ingrediente (bine, câteodată 3).

 

M-ai învățat că alăptarea în tandem e grea, dar e a naibii de minunată.

M-ai învățat că mai merge și o vacanță all inclusive, mai ales cu 2 copii.

M-ai învățat că zborurile lungi de 10 ore cu avionul nu vor fi niciodată plictisitoare în 4.

M-ai învățat că cea-mai-piele-de-găină e atunci când îți vezi copiii zâmbindu-și unul altuia și luându-se de mână.

M-ai învățat că altă-cea-mai-piele-de-găină e atunci când copilul mare se apleacă ușor peste copilul mic și îl pupă pe frunte de 2 ori.

 

M-ai învățat să respir adânc, atunci când nu mai aveam resurse.

M-ai învățat să am mai multă răbdare, atunci când cred că nu mai am deloc.

M-ai învățat ce satisfăcător este să împart cu ceilalți ce învăț și descopăr zi de zi.

M-ai învățat, când mi-era atât de teamă, că iubirea nu se împarte între copii, ci se înmulțește infinit.

M-ai învățat că fiecare cuvânt contează. Și să faci să conteze fiecare zi.

M-ai învățat că mai am atât de multe de învățat.

Și m-ai mai învățat ceva: că indiferent de întrebare, iubirea este răspunsul.

La mulți ani, 2019!

 

 

*Sursă foto: pexels.com

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare