Azi ești la mine în brațe. La fel ca ieri, la fel ca mâine. Și, cu toate astea, gândul îmi zboară spre alte timpuri. Când sper să îmi fi rămas mirosul tău în nări și amprentele tale pe piele.

Când vei fi plecat, voi avea timp să meditez; voi avea loc în pat; mă voi trezi târziu. Voi avea timp să fac băi lungi și spumoase singură. Și rațele vor fi plecat demult.
Voi avea timp de întâlniri romantice cu soțul meu.
De ore de masaj.
De sărituri cu parașuta.
În mașină va fi atâta loc de bagaje, dar ce folos? Nu vom avea cu ce le umple.

Când vei fi plecat voi închide ochii, să îmi amintesc privirea ta care fuge până în suflet de fiecare dată când te îmbrățișez la sân.

Când vei fi plecat va fi prea liniște.
Voi învăța prea puține cuvinte noi și mă voi juca prea puțin cu plastilină.
Când vei fi plecat îmi va fi dor să mă trezesc lângă tine; să îți tai ardeii în bucățele mici. Să inventez poezii și cântecele la care să râzi.

Când vei fi plecat voi fi înțeleaptă și nu îți voi spune cât de mult îmi lipsești. Și voi fi rămas cu atâta dragoste de oferit încât să umple orice distanță fizică ar fi între noi.

Dar, oriunde te vei duce, când vei fi plecat, vom fi tot împreună.