Budincă de tapioca cu lapte – mic dejun baby-friendly

Budinci, Mic dejun, Rețete

Doamne, nu pot să cred că mâncăm budinca asta delicioasă de aproape 4 ani și nici acum nu am făcut publică rețeta. Sincer vă spun, nu am ținut-o secret cu vreo intenție, însă pentru că m-am obișnuit atât de tare cu ea, niciodată nu țineam minte să măsor ingredientele înainte să ajungă în oală, așa că mă alegeam cu o budincă minunată, cu câteva poze faine, cu copiii fericiți, dar fără script pentru rețetă.

Și am zis că nu se mai poate. A venit momentul să scot tapioca în lume, ea merită să ajungă și în farfuriile voastre.

Asta e încă una din rețetele cele simple, alea de par că se prepară singure. Tu doar trebuie să te prefaci atent pe acolo și să mai învârți un pic în oală.

Ingrediente:

  • 1l lapte – pentru 4 porții semi-generoase; dacă vă e foame tare, mai plusați; o puteți prepara cu orice băutură vegetală care vă place, dacă nu folosiți lactate;
  • 150g perle de tapioca, adică rația e undeva la 1 la 8 (1 parte perle, 8 părți apă). Poate vă sună cam puțintel, dar nu vă lăsați înșelați de aparențe – perlele se umflă foarte tare;
  • un praf de vanilie – preferata noastră o găsiți aici;

Ustensile:

  • o oală
  • o lingură de lemn

Mod de preparare:

  • Laptele se pune la fiert într-o oală încăpătoare.
  • Boabele se presară în ploaie imediat ce laptele a dat în clocot, în timp ce amestecați cu lingura de lemn în lapte. Printre bolboroselile budincii în devenire, dați focul mai încet (sau inducția, după caz) și lăsați-o la foc foarte mic, cât să mormăie tăcut, pentru încă vreo 10-12 minute.
  • La început, budinca va fi destul de zemoasă, însă pe măsură ce fierbe, ea se încheagă și devine ușor gelatinoasă. Perlele de tapioca absorb foarte mult lichid și devin din ce în ce mai cristaline și mai gumate, îmbrățișându-se strâns una cu cealaltă.
  • Cel mai greu la rețeta asta, vă spun, e să lăsați budinca să se răcească. Pentru că e așa de bine închegată, durează ceva minute, timp în care aroma de lapte se va împânzi nerușinată prin fiecare nară din apropiere.
  • Eu o fac aproape fără excepție cu pudră de vanilie, dar puteți fi foarte inventivi cu cardamom, scorțișoară sau ce vă place.
  • Despre textură, ce să vă spun, e ca o mângâiere într-o zi ploioasă, ușor lipicioasă și ușor alunecoasă. Iar gustul este atât de plin și de lăptos, că nu puteți da greș cu o astfel de rețetă.

Boabele de tapioca provin din manioc – o rădăcinoasă originară din America de Sud. Eu am aflat de ea odată cu începerea diversificării puiului C. O puteți achiziționa la un preț foarte bun de aici .Este o sursă excelentă de carbohidrați, drept urmare o gustare super energizantă, partea grozavă fiind că poate fi folosită și de cei cu intoleranță la gluten. Dar, nutrițional vorbind, este mai puțin hrănitoare decât alte grâne și făinuri – așa că nu faceți exces.

Profitați de textura delicioasă ca să adăugați din plin fructe proaspete și nuci râșnite, așa veți obține varianta perfectă atât ca gust, cât și ca nutrienți.

Abia aștept să aud variantele voastre de budincă de tapioca, curând revin și cu rețete specifice! Până atunci, vă las doar o sugestie: adăugați fructe de pădure, fulgi de cocos, fistic proaspăt râșnit și cardamom. Este o nebunie totală :).

Poftă bună!

4 Comentarii

  1. Dana

    Ce bine arata!!

    Răspuns
    • Andra

      E printre mic dejunurile noastre preferate 😁.

      Răspuns
    • Anonim

      Gabi Chivu va mulțumesc din suflet pt.ajuniorul dat
      Cu respect.

      Răspuns
      • andra

        Cu mare drag!

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *