Budincă cremoasă de mei cu sos de zmeură, merișoare și migdale

Budinci, Mic dejun, Rețete

Dacă și voi credeați că meiul este bun doar de pus în colivie perușilor, trebuie să încercați rețeta asta! După ce mi-am luat inima în dinți, am încercat din nou să fac budincă de mei. Prima oară a fost acum ceva ani, când l-am lăsat la înmuiat în apă și a ieșit o leșinătură fără gust. M-am gândit că e ceva greșit cu meiul, că nu are cum să iasă gustos, nu că nu am procedat eu bine, desigur.

Așa că săptămâna trecută i-am mai dat o șansă. Și nu cu orice mei, ci cu unul cu poveste. Meiul meu a venit cu noi toată iarna în Asia, doar că niciodată nu i-a venit rândul la micul dejun și nici nu m-am îndurat să îl las în Singapore. Așa că, iată, la 3 săptămâni de la întoarcere ne-a făcut fericiți două zile întregi, cu o super budincă cremoasă și hrănitoare, care cum apare, așa dispare.

Să vă zic și cum am făcut.

Ingrediente:

  • 2/3 de cană cu mei
  • 4 căni de lapte proaspăt
  • un pic de pulbere de vanilie
  • un pic de praf de scorțișoară
  • zmeură și coacăze roșii
  • midale
  • miere/banană (opțional, pentru cine nu gustă acrișorul pregnant)

Ustensile:

  • 2 vasE de gătit
  • lingură de lemn

Mod de preparare:

Meiul se rumenește ușor, grijă mare să nu îl ardeți, doar îl puneți puțin în oală să își dezvolte aromele, după care adăugați laptele, vanilia, scorțișoara. De obicei, nu combin scorțișoara cu vanilia, dar aici fac o excepție și nu regret nici un moment. Durează aproximativ 25 de minute să fiarbă bine și să absoarbă mare parte din lapte. După ce opriți focul, meiul se va mai umfla în continuare.

Apoi am făcut un sos de zmeură și coacăze roșii, adică puneți zmeura și coacăzele roșii 2-3 minute într-un vas pe plită. Sosul iese foarte acrișor, e posibil să simțiți nevoia de ceva mai soft, caz în care puteți adăuga o banană sau o linguriță de miere (cea din urmă doar pentru copiii peste 1 an).

Am tocat și câteva migdale neglijent, însă dacă folosiți rețeta pentru copii mici, sub 2 ani, vă recomand să adaptați gradul de râșnire până se transformă în făină.

După ce puneți budinca de mei în castroane, presărați un pic de sos și aruncați câteva migdale deasupra șiiii, bucurați-vă de deliciu!

Poftă bună!

0 Comentarii

Confirmări/Notificări

  1. Budincă de mei cu coacăze negre și flori de mușețel - - […] miros atât de bine! Și așa a ieșit această budincă despre care am numai lucruri bune de zis. Aici…

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *