Biscuiți 100 sau biscuiți fragezi cu unt și brânză

Biscuiți, Rețete

E toamnă, e vremea biscuiților. A celor cu măr și ovăz, a celor sfărâmicioși de nu-i poți ține în mână, a fursecurilor cu mușețel, și, nu în ultimul rând, a biscuiților cu unt și brânză – adică a biscuiților 100.

Sau mai bine zis 85-130-150. Asta e varianta care ne place nouă de biscuiți 100. Am auzit de acești biscuiți încă din primele luni de bebelușie din autodiversificare și am avut timp să îi încercăm în fel și chip. Asta pentru că, pe lângă faptul că ne plac la nebunie (și, recunosc, de multe ori mâncam eu mai mulți decât apucau copiii) sunt și o metodă foarte faină de conectare cu cei mici. Noi apreciem mult o mâncare bună, așa că de multe ori avem momente de neegalat între pereții bucătăriei. Copiii iubesc să frământe și să întindă aluatul cu sucitorul lor mic și să decupeze forme din aluat, așa că eu trebuie doar să spun “hai să facem biscuiiiiiți” și treaba e ca și făcută.

Metoda noastră e un pic diferită, nu respectăm exact proporția de 100g din fiecare ingredient, ci, mai degrabă, punem un pic mai multă brânză decât unt, iar ingredientele pe care le folosim absorb mai multă făină. În plus, ne place un pic de extra savoare și nu ne putem abține să nu adăugăm și un strop de parmezan/roșii uscate/măsline, măcar pentru adulți. De asemenea, cred că ierburile transformă total acești biscuiți. Ador varianta cu rozmarin, cu măghiran, cu busuioc proaspăt sau uscat, cu chimen sau cu oregano.

Rețeta este super simplă, numai bună pentru un început în ale bucătăriei atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Ingrediente:

  • 85g unt
  • 130g brânză de casă moale (noi folosim Lacteea sau brânză proaspătă de vacă din surse proprii)
  • 150g făină
  • opțional 40g parmezan/roșii uscate/feliuțe fine de măsline (pentru copii mai mari de 1 an)
  • ierburi aromate (rozmarin, chimen, oregano, măghiran, salvie, busuioc sau ce vă place vouă mult)

Ustensile:

  • sucitor
  • tavă de cuptor (sau tăvi)
  • forme de biscuiți
  • bol
  • hârtie de copt
  • blat de lucru

Mod de preparare:

Se amestecă cu mâinile goale untul lăsat 10-15 minute la temperatura camerei cu brânza rece și cu făina, până aluatul devine o bilă omogenă. Nu se frământă ca să nu se dezvolte rețeaua de gluten și astfel să rămână cât mai fragezi și moi. Se adaugă elementele opționale și se încorporează, după care urmează cel mai important pas al rețetei și, anume, aluatul se pune la rece pentru minim 2 ore. Puteți să îl lăsați și peste noapte sau să îl puneți la rece dimineața și să pregătiți biscuiții seara. Important este ca untul să se întărească și bila noastră să fie dură.

Când doriți să pregătiți biscuiții, se preîncălzește cuptorul la 180 de grade, modul sus-jos și se scoate aluatul de la rece. Se înfăinează ușor blatul de lucru și se întinde aluatul cu sucitorul, într-un strat de aproximativ jumătate de centimetru. Se taie forme de toate felurile, dacă nu aveți forme speciale puteți folosi chiar și gura unui pahar mai mic și se așază cu grijă pe tavă. Se lasă la copt timp de 15-20 de minute, atât cât să se rumenească ușor și se lasă la răcit pe un prosop de hârtie sau de bumbac.

Sunt delicioși, moi în interior și crocanți la exterior și abia așteptăm să avem și noi timp să mai facem o tură.

Poftă bună!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *