Acești biscuiți de ciocolată de carob au fost cireașa de pe tortul-șantier pe care l-am făcut de ziua lui Carol. Aveam nevoie de biscuiți baby-friendly, de culoarea ciocolatei, care să imite pământul, gustoși, ușor sfărâmicioși și un pic moi în interior.
Ei merg la fel de bine și simpli, lângă o cană de lapte sau iaurt, ca gustare în deplasare sau ca substitut în farfuria celor mici atunci când aveți voi poftă de puțină ciocolată :D. Eu nu le dau celor mici cacao sau zahăr (cu excepția cazului în care vizităm o plantație de cacao), așa că atunci când vreau să creez ceva ciocolatiu, apelez întotdeauna la prietenul carob.
Carobul sau pudra de roșcove este o pudră obținută din păstaia de carob, cu gust dulceag în mod natural, ceea ce ajută mult la gustul prăjiturilor și blaturilor fără zahăr și cu numeroase proprietăți benefice pentru organism (conține calciu, cupru, magneziu, zinc, vitamine – A, B, B2, B3 și D, pectine, fibre și antioxidanți), și, în plus, fără cofeină sau gluten. Carobul era apreciat încă din Grecia Antică, iar acum sunt populari în toată lumea și, în special, la noi în bucătărie.
Iată și cum am făcut acești biscuiți fără zahăr sau alți îndulcitori, care imită perfect ciocolata.
Ingrediente:
- 2 ouă mici
- 125g făină albă
- 50g carob
- 115g unt la temperatura camerei spumat bine
- praf de vanilie
Ustensile:
- mixer
- tavă de copt
- hârtie de copt
- formă de biscuite sau pahar cu gura mică
- 2 boluri
- folie de plastic
Mod de preparare:
- Amestecați făina cu pudra de roșcove într-un bol, până se uniformizează culoarea;
- Într-un bol mare, frecați untul cu mixerul, la viteză medie, până devine cremos și spumos (aproximativ 2 minute);
- Peste untul spumat, adăugați ouăle și vanilia și mixați ușor până la omogenizare;
- Amestecați ingredientele umede cu cele uscate, mixând la viteză mică;
- Veți obține un aluat destul de moale și lipicios, care trebuie învelit în folie de plastic și lăsat la rece pentru minim 2 ore sau chiar pentru a doua zi; răcirea este obligatorie, nu săriți peste acest pas;
- Când vine vremea coacerii, preîncălziți cuptorul la 180°C și lăsați aluatul câteva minute la temperatura camerei;
- Deoarece este foarte moale, aluatul trebuie prelucrat rapid; eu am reușit să îl întind presărat cu un pic de făină, chiar cu sucitorul și să decupez biscuiții cu o formă de biscuite, însă dacă pentru voi pare prea moale, puteți lua biluțe de aluat pe care să le aplatizați în tavă;
- Așezați biscuiți pe hârtie de copt într-o tavă mare de cuptor și lăsați-i la copt timp de 12-14 minute;
- Lăsați-i la răcorit 5 minute în tavă, după care transferați-i pe un grill de răcire a prăjiturilor până se răcesc complet; sau, dacă nu aveți așa multă răbdare, îi puteți gusta și călduți, sunt la fel de minunați;
Se mănâncă pe loc, se păstrează 5 zile la temperatura camerei sau se pot chiar congela, rezistând până la 3 luni în congelator. Noi i-am folosit ca decor, dar mereu ne-au rămas și biscuiți extra, pe care i-am mâncat încântați ca gustare.
Vă recomand cu drag acești biscuiți de ciocolată, buni pentru toată familia, de la cei mai mici bebeluși mâncăcioși până la cei mai mofturoși adulți.
Voi i-ați încercat? V-au plăcut?
Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.
* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.
Buna ziua, pentru cei cu intoleranta la lactoza, cu ce as putea înlocui untul? Multumesc
Bună ziua,
Ați putea încerca cu ulei de cocos.