Chiar dacă așteptau cuminți la rând câteva articole despre călătorii, nu m-am putut abține să împart cu voi această rețetă de biscuiți cu portocale care ne-a făcut ultimele zile mai frumoase, mai ales că am primit mai multe cereri de la voi.
Sunt perfecți pentru dimineți mohorâte de iarnă sau pentru după-amieze leneșe, alături de un ceai. Se fac super rapid, mai ales că aluatul nici măcar nu trebuie să stea la rece, și au o textură diferită de alți biscuiți cu care suntem obișnuiți.
Probabil i-ați văzut deja pe stories pe frumușei. Noi nu avem răbdare să îi facem foarte rotunjori, îi punem direct în tavă cu o lingură de înghețată, dar voi îi puteți face mai sferici între palme, dacă vă doriți să fie mai fotogenici.
Biscuiții ăștia și-au făcut apariția în viața noastră deoarece în ultima vreme avem o nouă pasiune. Să radem coaja de portocale și lămâi, pentru că miroase incredibil de frumos. Atenție însă, nu puteți folosi orice fel de citrice. După cum probabil știți deja, coaja este tratată și nu este destinată consumului uman. Așa că aveți nevoie de citrice bio sau categorisite drept “netratate”.
Îi puteți consuma simpli, glazurați cu un sirop rapid de portocală sau stropiți cu miere. Noi i-am încercat și cu glazură de portocală dar și stropiți cu miere de lavandă, combinația este absolut divină, vă imaginați.
Tips&tricks
- cu cât e coaja mai proaspăt rasă, cu atât aroma va fi mai puternică; în plus, pentru a activa toate aromele de citrice, puteți să frecați ușor coaja între degete;
- nu adăugați prea multă făină, pentru că aceasta va face biscuiții prea denși, le va lua din “pufoșenie”;
- o lingură de biscuiți/înghețată este foarte utilă pentru a vă asigura că toți biscuiții vor avea mărimi similare și se vor coace uniform;
- puteți păstra biscuiții la frigider în punguțe sigilate timp de 5 zile sau puteți să îi păstrați la congelator până la 3 luni;
- dacă doriți să faceți aluatul de biscuiți dinainte, el rezistă în frigider până la 3 zile.
Ingrediente:
Pentru biscuiți
- coaja de la două portocale proaspăt rasă (netratate/bio) sau coajă de portocală ambalată
- 115g unt
- 270g făină
- 2 ouă mici
- 120ml de suc de portocale proaspăt stors
- opțional, puteți adăuga vanilie pulbere sau din păstaie de vanilie și cardamom
Pentru glazură
- coaja de la jumătate de portocală
- 2 linguri de suc de portocală proaspăt stors
- 1 lingură de unt topit
- 1 lingură de miere (pentru copiii mai mari de 1 an)
Ustensile:
- mixer
- 1 bol pentru aluat
- răzătoare
- hârtie de copt
- cântar de bucătărie
- tavă de cuptor
- oală mică
Mod de preparare:
Biscuiți
- preîncălziți cuptorul la 190 de grade Celsius, modul sus-jos;
- radeți coaja portocalelor și puneți-o într-un bol încăpător;
- adăugați untul și spumați-l cu mixerul până devine cremos;
- adăugați cele două ouă și mixați până la omogenizare;
- pe cea mai mică viteză a mixerului, amestecați alternativ făina și sucul de portocale cu compoziția preexistentă;
- cu o lingură de biscuiți/înghețată faceți biluțe pe care le puteți apoi perfecționa între palme; așterneți-i pe hârtie de copt la 4-5 cm distanță unii de ceilalți;
- puneți-i la copt pentru 12-14 minute până sunt fermi la atingere;
- lăsați-i la răcit câteva minute și transferați-i pe un grătar pentru a se răcori complet.
Glazură
- Într-o oală mică, puneți coaja de portocală, sucul și untul topit și amestecați-le ușor până se omogenizează.
- Glazurați fiecare biscuit pe partea de sus și lăsați glazura să se întărească pentru aproximativ 20 de minute.
Cam asta ar fi, mai rămâne doar să vă bucurați de biscuiți alături de cei dragi :D.
Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.
* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.
0 Comentarii