Se simte atât de bine să discuți un pic cu anul ce a trecut. Să capeți claritate despre lucrurile care s-au întâmplat, să le pui în perspectivă, să le simți încă o dată, așa cum au fost ele, ușoare sau grele. Căci fiecare experiență ne mai crește un pic, ne place sau nu, iar anul 2020 a fost plin de experiențe noi, care ne-au modelat frumos și care ne-au făcut mai înțelepți.

Pentru mine nu a fost un an foarte diferit de unul normal. Am călătorit mult, am citit, micuții tot acasă ori prin lume au învățat, ba chiar am și locuit la țară, aproape de București, în perioada în care ca să ieși afară la plimbare, la oraș, trebuiau prea multe explicații. Și am aprofundat tot ce am învățat în anii anteriori.

Ce am eu să îți spun, anule 2020?

Nu credeam că ai să vii cu atâtea surprize. Cu atâtea restricții. Știi, nu sunt obișnuită cu limitările, iar primul impuls este să mă strecor printre ele. Însă, de data asta, mi-ai arătat că limitările ne pot ajuta să ne sprijinim unii pe alții, că uneori să lucrăm în echipă este unica resursă viabilă și că viața poate fi transformată în una care să îți placă, chiar și în cele mai dificile contexte.

Am practicat neîncetat recunoștința. Uitându-mă în spate, nu mă pot plânge de nimic din acest an. Lucrurile s-au aranjat bine de fiecare dată și 2020 m-a ajutat să îmi dau seama cât de norocoasă sunt cu ceea ce am.

M-ai învățat că dacă e să îți petreci noaptea în mișcare, atunci cea mai bună opțiune, este pe apă.

M-ai învățat cât de lungă se întinde răbdarea, dacă mai rămăsese ceva de aflat după ce treci prin perioada doi-copii-sub-trei-ani.

M-ai învățat că sufrageria poate fi, la nevoie, o altă țară, recepția unui bal mascat, o lume de sub ape sau un drum de junglă sau chiar un târg de Crăciun. Ai nevoie doar de un proiector și o boxă.

M-ai învățat că oamenii care contează, vor rămâne acolo. Că cei care vor să se plângă, se vor plânge oricum, că cei care vor să se bucure, se vor bucura oricum. Că frica îi face pe mulți iraționali, dar asta știam deja.

Mi-ai oferit cadrul să practic tot ce am învățat în călătoriile noastre, de a găsi tot ce e mai interesant și de a vedea lumea cu ochi noi, chiar și la doar câteva zeci de km de casă.

M-ai învățat că parcul și ai lui copaci înfloriți se vă frumos și din afara gardurilor, atunci când nu ai voie înăuntru. Iar pașii și amintirile frumoase se numără și dincolo de gard.

M-ai învățat că, în vremuri apăsătoare, ritualurile și credințele sunt cele care ne ajută să ne ridicăm și ne sprijină.

M-ai învățat să grădinăresc. M-ai învățat să cunosc o grămadă de plante și să învăț cum să le mănânc.

M-ai învățat cum poate deveni o curte interioară de 300 de metri pătrați, un oraș, ba chiar o țară întreagă, cu un strop de imaginație. M-ai învățat cum pot face 10 000 de pași în 60 de metri lungime.

M-ai învățat să coc pâine cu maia.

M-ai învățat că acasă e acolo unde ești liber.

M-ai învățat să mă joc cu pământul.

M-ai învățat că să stai cu orele pe bicicletă traversând păduri nu e ușor, but it pays off.

M-ai învățat cât de minunat e să faci parte dintr-o comunitate, mai ales atunci când orașele se închid.

M-ai învățat că poți să ai o super petrecere în 4 la 30 de ani și că orice zi de naștere are material de bal mascat reușit.

M-ai învățat cât de bine se simte să ai cu cine te lua de mână.

M-ai învățat că totul se repară.

M-ai învățat că, dacă ai suficientă imaginație, poți să îi faci pe cei mici să trăiască una dintre cele mai valoroase perioade, fără să simtă îngrijorările adulților.

M-ai învățat să am grijă de resursele mele, pentru că doar când ele înfloresc, resursele familiei există.

M-ai învățat că totdeauna planurile sunt valoroase, chiar și atunci când trebuie să le anulezi; că trebuie să treci prin pașii luării unei decizii ca să te poți răzgândi.

M-ai învățat cum să o iau de la capăt și să înfăptuiesc schimbarea, m-ai învățat cum Praf de Stele se transformă ușor ușor în Momadica.

M-ai învățat să îmi organizez mai bine timpul.

Am făcut pace pe alocuri cu sentimentul de vină, vina de a nu le putea face pe toate și vina de a nu le putea face perfect pe toate, pe care toți părinții îl cunosc așa de bine. M-ai învățat chiar că perfecțiunea e plictisitoare și că trebuie să renunțăm mai des la competiția către ea.

M-ai învățat că momentele grele din primii ani de viață ai celor mici continuă, dar că nimic nu se compară cu momentul în care se iau în brațe; și că se joacă împreună. Cu grija ce și-o poartă și cu privirile prin crăpătura ușii atunci când îi lași la somn, iar cel mare ce nu a adormit încă îl învelește cu iubire pe cel mic.

M-ai învățat, încă o dată, că nu frica este ceea în care trebuie să alegem să trăim. Frica este și ea doar un perete, în fața căruia putem alege să ne oprim și să nu îl depășim niciodată sau un perete pe care putem să îl escaladăm, cu atenție și determinare.

Mi-ai întărit convingerile pe care mi le-am ales cu grijă până acum: că lucrurile se schimbă doar clipind, trebuie să fii flexibil și să îți alegi înțelept provocările și prioritățile.

M-ai învățat, încă o dată, că lumea nu se termină dacă iei o pauză.

M-ai învățat că ce pare foarte departe, este de fapt la un pas distanță. Lumea e atât de mică și de conectată, că distanțele sunt doar o iluzie.

M-ai învățat să sărbătoresc necunoscutul, dincolo de ușile lui stă adevărata cunoaștere.

M-ai învățat că există totdeauna o cale.

M-ai învățat că cea mai fericită sunt lângă ai mei, indiferent ce se întâmplă în jur.

Mulțumesc, încântată de cunoștință, dar parcă nu te mai aștept prea curând înapoi, lecțiile promit că le voi păstra bine. La mulți ani, 2020!

Sursă foto: Pexels