Deși călătoria noastră în Fuerteventura cu copiii este abia la jumătate (din fericire!), nu m-am putut abține să scriu câteva impresii despre plajele la care am ajuns până acum. Urmând să stăm aici timp de 12 zile, am hotărât să petrecem primele 6 zile în partea de centru-sud a insulei, iar următoarele 6 în partea de nord, lângă Parcul Natural Corralejo.
Pentru primele 6 zile, ne-am găsit o cazare în Caleta de Fuste, prin Airbnb. Ne doream o cazare mai sudică, însă deoarece planul să vizităm 2 insule în plus (Lanzarote și Fuerteventura) a fost destul de spontan, ne-am adaptat la variantele disponibile.
Prima zi a fost mai mult de acomodare, cazare, desfăcut și organizat bagaje și vizitat orășelul Caleta de Fuste. Locurile de joacă ne-au încântat mai mult decât toate pe care le-am văzut până acum prin Canare, inventive și perfecte pentru C., care ieri a împlinit 1 an și 10 luni :). Construcțiile turistice sunt de bun gust, o grămadă de căsuțe cochete pe faleză și în rest ansambluri cu 2-3 etaje și hot tube-uri în curte.
Caleta de Fuste
Plaja El Castillo din Caleta de Fuste este una mai modestă decât ce urma să vedem, de 800m lungime și 40m lățime, cu nisip auriu și ape cristaline, însă nisipul ne-a cam dezamăgit deoarece pe mare parte din plajă, el este bătătorit și întărit; însă apa este bună de joacă, plaja fiind protejată de valuri.
Pe lângă plajă, există, de asemenea, o zonă de țărm înalt, cu faleză și un castel vechi folosit pentru a apăra insula de atacurile piraților.
A doua zi nu ne-am îndepărtat încă din zonă, deoarece vremea a fost mohorâtă și ușor vântoasă. Astfel, ne-am făcut cumpărături temeinice pentru zilele ce au urmat și am explorat în continuare orășelul Caleta de Fuste cu ale lui locuri de joacă pe gustul nostru.
Ei bine, de duminică am schimbat placa și fiecare zi a fost o explorare delicioasă a plajelor din sudul insulei. Două ne-au atras în mod special atenția și anume Risco del Paso – plajă care face parte din Sotavento – și Morro Jable. Am fi dorit să ajungem și la Cofete, însă timpul scurt și drumul anevoios ne obligă să amânăm vizita pe altă dată.
Risco del Paso
Este o plajă minunată, parte din plaja mai mare Sotavento, în continuarea naturală a plajei Leeward sau Playa Barca. Accesul se face ușor, fiind foarte aproape de Costa Calma, unde există restaurante și supermarketuri pentru aprovizionare. Plaja are și o parcare suficient de mare. Teoretic, zona este destul de vântoasă, se practică windsurfing, kitesurfing – deci este o plajă bună și pentru aventurieri, însă noi am prins zile atât de calme, încât A. nu a putut face decât o lecție de kitesurfing.
Pe lângă asta, plaja este minunată pentru plimbări cu copiii, pe o lungime de kilometri întregi, care în funcție de maree se inundă, formându-se mici lacuri și insule accesibile doar prin apă.
Când am ajuns pentru prima oară, ne-a surprins cât de lată era plaja, mareea fiind joasă, urmând ca în nici 2 ore, aspectul să se modifice dramatic și în locul plajei să fie 2-3 mari lacuri cu apă de culoare turcoaz despărțite de cordoane de nisip auriu.
Apele sunt calme și fără curenți, ca într-o lagună, ceea ce face locul prielnic înotului. Unde mai pui că datorită adâncimii mici din zonele inundate, temperatura apei crește suficient de mult, încât să te tenteze o baie pe cinste (în zona fără sportivi). Am întâlnit o grămadă de familii cu copii, media de vârstă fiind cuprinsă între 25 și 35 de ani, iar mai la sud de barul de kite există și o zonă pentru nudiști. Zmeiele și velele colorate nu pot decât să întregească minunatul peisaj.
Morro Jable
O altă plajă care ne-a impresionat și bucurat este plaja din Morro Jable, plaja Matorral/Solana/Saladar, lungă de 4,5km, lată de 60m și extrem de frumoasă. Accesul la plajă se face instant de pe marginea străzii din Morro Jable, unde, cu puțin noroc, poți găsi și loc de parcare.
Apoi, trebuie să traversezi o punte de lemn așezată peste o zonă de sărături cu vegetație protejată, unde am văzut o gașcă de veverițe “maure” (Atlantoxerus getulus – nu am găsit corespondentul în limba română 🙁 ) specie de veverițe de pământ originare din nordul Africii, care zburdau în tot locul.
Apoi, plaja ți se deschide în față, la fel de largă și primitoare cum ne-am obișnuit aici pe insulă, cu nisipuri alb-aurii și cu ape liniștite și turcoaz, de ai putea să juri că Atlanticul nu e acasă.
Valurile vin liniștite către țărm, pe o distanță de 10-20 de metri, loc în care copiii mici pot alerga în voie, în afara oricărui pericol.
Cofete
Deși nu am ajuns încă aici, din toate imaginile și poveștile pe care le-am întâlnit, am concluzionat că merită un loc pe lista noastră de plaje minunate. Din Morro Jable, accesul se face pe un drum neasfaltat, cam într-o oră jumătate. Plaja măsoară 14km lungime și 50m lățime, nu la fel de prietenoasă pentru bălăceala copiiilor, întrucât valurile sunt puternice, însă potrivită, cu siguranță, pentru plimbări interminabile și joacă în nisipul auriu. Este o plajă foarte liniștită, unde, ca în majoritatea plajelor din Fuerteventura, poți renunța când vrei tu la haine.
Ne plac mult, mult plajele din Fuerteventura și te încurajăm să vii să le cunoști cât mai repede. Oamenii sunt calmi, se dau din drumul tău atunci când văd că ești cu un copil, te salută și îți zâmbesc, fie ei localnici sau turiști. Biletele de avion sunt avantajoase, iar cazările pentru toate gusturile. Și este extrem de plăcut să fugi de iarnă în doar 6 ore de zbor ;).
Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.
Iar dacă ești pasionat de comunități, te aștept în grupul meu de educație prin călătorii – Worldschoolers România și pentru sfaturi de călătorie – în Grupul familiilor călătoare.
0 Comentarii
Confirmări/Notificări