Idei de meniu săptămânal pentru o alimentație echilibrată (pentru toată familia)

Idei de meniu, Rețete

Acum 4 ani, în această perioadă, începeam să scriu primele meniuri săptămânale, pentru familia noastră. Deși începusem să fiu atentă la ce ajunge în stomac deja de ceva vreme, momentul în care puiul C. a început diversificarea ne-a schimbat complet obiceiurile alimentare, zic eu, în bine.

Pentru că la ambii copii am ales autodiversificarea, am obișnuit să mâncăm cu toții aceeași mâncare. Mă rog, fiecare porția lui :D. Am fost bineînțeles atenți la alimentele interzise în diversificare și am încercat să gătim cât mai mult cu elemente din surse de încredere. Și unul dintre lucrurile care ne-au ajutat cel mai mult, a fost să ne planificăm în avans ce dorim să mâncăm, atât pentru o organizare mai bună a meselor, cât și pentru o organizare mai bună a cumpărăturilor.

Principiile de bază pentru conceperea meniului săptămânal

  • cât mai puțin timp petrecut în bucătărie;
  • mâncare cât mai delicioasă și variată;
  • risipă cât mai puțină (mereu verific ce a mai rămas în frigider ca să vedem ce putem recicla);
  • cât mai multă distracție în timpul petrecut în bucătărie – dacă rețetele sunt potrivite pentru roluri ale copiilor, cu atât mai bine.

Iubesc să împart cu voi rețetele noastre preferate și știu cât de ajutor este să găsești inspirație pentru o săptămână întreagă, așa că sper să vă fie de ajutor aceste idei de meniu săptămânal, potrivit pentru toată familia.

Dacă încă nu v-ați abonat la newsletter-ul Momadica, nu mai stați pe gânduri. Așa, veți fi primii care află când apare o rețetă nouă pe blog, un plan săptămânal sau articole pe alte teme pe care le abordez.

Cum faci un meniu săptămânal?

Dacă nu ai mare lucru în frigider, atunci e simplu. Te gândești ce ți-ar plăcea să mănânci săptămâna următoare, urmărești să nu repeți prea mult din același produs în fiecare zi și apoi echilibrezi cu elementele care îți par că lipsesc.

Noi avem câteva criterii pe care le urmăm – mic dejun foarte des sweet uneori savory, gustări 90% din fructe proaspete și nuci, care nu necesită extra timp în bucătărie, carne maxim o dată pe zi, de 3-4 ori pe săptămână. Nu folosim alimente degresate.

Eu fac uneori planul chiar pentru o lună în avans. Pentru că folosesc Google Calendar, mi-e ușor să arunc o privire la următoarele câteva zile, și să dau switch la unele dintre rețete, ca să se potrivească cu ce ne-a rămas în soldat (mica noastră debara din dulap) și în frigider. Vă recomand și vouă același lucru. Meniurile gândite în avans trebuie să ne facă viața mai ușoară, nu mai grea. Iar uneori, când chiar nu avem poftă sau timp să gătim, apelăm la prietenii noștri buni, aplicațiile prin care comandăm la restaurantele preferate (Tazz și Glovo, no way Bolt).

De asemenea, e important să luați în considerare surplusul de mâncare. Poate o pulpă reîncălzită nu face de-o masă grozavă, dar ce-ai zice să o mărunțești și să o transformi în niște chifteluțe de neuitat? Sau atunci când cei mici nu termină terciul de ovăz – de ce să nu faci a doua zi niște super biscuiți din rămășițe de terci și nucă, un mic dejun primit cu bucurie de fiecare membru? Eu recunosc că unele dintre cele mai bune idei, le-am avut atunci când m-am trezit cu un aliment în surplus, sau cu ceva resturi de la masa precedentă și a trebuit să bag maxim de creativitate ca să mă surprind și pe mine cu ceva ce chiar mi-aș dori să mănânc.

Preferăm să gătim proaspăt, nu prea facem mâncare pentru mai multe zile, deși unele feluri se pretează și la așa ceva. Ciorbițele le facem pentru două zile, de exemplu, iar atunci când ne înhămăm la șnițelit și chiftelit, lăsăm să mai fie de-o gustare. Ah, și facem două-trei porții și la tiramisu de adulți. Șșșșș, rămâne secretul nostru!

5 pași pentru a pune la punct meniul pe o săptămână întreagă

  1. Întâi de toate, faceți un brainstorming pentru idei de meniu săptămânal sau downloadați direct meniul nostru – cu un simplu Subscribe.
  2. Adăugați toate ingredientele din rețete pe o singură listă. Eu folosesc la fel de des hârtie și creion, precum Google Keep sau Evernote. Ba chiar uneori Trello, dacă fac planuri serioase.
  3. Aruncați o privire în frigider și în soldat, ca să vedeți ce elemente aveți deja.
  4. Adăugați și alte extra alimente la care faceți stocuri – gen fructe (la noi e inadmisibil să nu existe banane și fructe congelate), condimente, lapte, unt și ce știți că mai consumați în mod frecvent.
  5. Dacă vreți să faceți cumpărături rapide, puteți să grupați lista pe categorii.

Putem face economii dacă planificăm mesele pe următoarea săptămână?

Ei bine, pe lângă faptul că vă va scăpa de griji și întrebări și de situații nasoale în care ai super poftă de orez cu ananas, dar nu ai ce să pui în tigaie, planurile de meniu săptămânal te ajută și să economisești. Cum? Păi, simplu. Mai puțină mâncare aruncată, mai puține drumuri impulsive la Mega în urma cărora te întorci ca și cum ai fi Moș Crăciun (pe furiș și cu sacul plin) și chiar preferința pentru pungi mai mari, care, de multe ori, au un preț mai bun decât alimentele ambalate în cantitate mică.

Meniu săptămânal pentru toată familia

Luni

Mic dejunPancakes cu dovleac plăcintar

Prânz – Linte cu sfeclă roșie și brânză de capră

Cină – Salată cu ton (roșii, castraveți, porumb, ton, mozzarella, eventual frunze de salată și morcov ras)

Gustare – Fructe proaspete

Marți

Mic dejun – Iaurt grecesc cu fructe de pădure

Prânz – Paste cu somon (paste, somon la grill, sos de avocado cu lămâie și usturoi)

CinăOrez cu ananas – rețetă thailandeză

Gustare – Biscuiți cu ovăz și fructe proaspete

Miercuri

Mic dejun – Sandviș cu avocado și ouă poșate/fierte

Prânz – Polenta cu ciuperci (recomand Pleurotus la grill, sunt absolut minunate)

CinăSalată de năut cu morcov

Gustare – brânzică proaspătă și fructe proaspete

Joi

Mic dejunClătite cu banane și sos de merișoare/alte fructe de pădure

Prânz – Curcan cu rozmarin la slow cooker și chipsuri de cartof dulce la cuptor

CinăChifteluțe de dovlecel (dovlicioși) cu sos de iaurt

Gustare – Sticksuri de morcov și castravete

Vineri

Mic dejun – Terci de secară cu pară rasă și nuci râșnite

Prânz – Ciorbă de legume

Cină – Brânză în foietaj cu miere/sos de vișine și salată (pentru copiii sub 1 an, puteți folosi brânză de vaci și fructe proaspete în loc de sos de vișine)

Gustare – fructe proaspete

Sâmbătă

Mic dejun – Omletă cu ciuperci

Prânz – Pulpă de rață slow cooked cu piure de păstârnac și cartof

Cină – Humus cu lipii de casă și tabbouleh

Gustare – Înghețată de casă cu zmeură și banane

Duminică

Mic dejun – Overnight oats cu banane și afine (lapte, iaurt, fulgi de ovăz, banane, afine)

Prânz – Risotto cu busuioc și roșii cherry

Cină – Pizza de casă

Gustare – Struguri, pere și bețe de țelină


Pun super mare accent pe alimentație. Să nu credeți că nu trișez deloc, mai ales pentru că alăptez de 4 ani și jumătate, OMG, cât timp a trecut. Simt nevoia din când în când de un dulce concentrat, de o cafea sau de ceva sărat. Însă eu cred că o proporție de 80-90% alimentație cu care ești ok, permite și mici compromisuri, răsfățuri și nebunii, fără să intervină prea mult în bunăstarea ta și în puterea minții asupra corpului.

Adorăm mâncarea internațională, tradițională și din fiecare țară în care am fost, am furat câteva rețete pe care le reproducem cu ceva succes la noi acasă. Sau, dacă nu ne ies, încercăm până reușim. De asta, am inițiat acum vreo 2 ani marțea internațională, în care ne alegem o țară și gătim ceva specific acelei țări. Când suntem plecați nu ne menținem neapărat rutina, dar încercăm să gătim cât mai des și să căutăm restaurante care ne pot face mâncare fără sare, zahăr, prăjeală, mai ales pentru cei mici.

Pentru meniu în format pdf, numai bun de printat, la rezoluție mare, vă invit să vă abonați la newsletter, unde vă așteaptă multe alte surprize.

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.

4 Comentarii

  1. Gianina

    Wow. Super! De mult îmi doresc să îmi fac un plan săptămânal și să gătesc într-o zi pentru mai multe. Nu tot timpul îmi reușește. Depinde și de apetitul băieților cât de mult ne ajunge mâncarea 🙂. Mulțumesc pentru idei

    Răspuns
    • andra

      Cu mare drag! Ne este super de ajutor să avem un pic de structură, chiar dacă mai modificăm pe parcurs meniul. Și noi ne adaptăm în funcție de ce ne rămâne de la mesele anterioare sau de ce timp avem :).

      Răspuns
      • Iulian

        Mulțumit pentru informațiile utile oferite! Cam cât timp în bucătărie necesită planul de mai sus, tot în săptămâna respectivă?

      • andra

        Depinde dacă punem la socoteală și timpul de preparare în care nu suntem activi lângă mâncare, curățenia de după sau doar gătitul :)). Strict pentru gătit, aproximativ o oră pe zi. Majoritatea rețetelor necesită doar 10-20 de minute pentru pregătire, cu două mici excepții pentru mese mai speciale.

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *