Azi dimineață a fost nebunie în bucătărie. Pentru că am avut un surplus de căpșuni (dacă îl putem numi așa vreodată), am zis să le folosim și în alte feluri decât proaspete și aromate.
Așa că ne-am hotărât să facem niște scones – rețeta este la bază una britanică, un soi de prăjituro-plăcintă cu aluat de biscuite, care se pot face dulci sau sărate. Untul rece făce ca straturile din interior să se separe ușor. Sunt puțin crunchy la suprafață și foarte foarte fragede la interior. Nu au ieșit deloc umede și s-au umflat foarte puțin, deci nu trebuie să lăsați cine știe ce loc între ele în tavă.
Tradițional, din aluat se face un cerc mare, din care apoi se taie felii ca de pizza și se coc. Există însă multe variante de prezentare, ele pot fi și tăiate după coacere, însă atunci timpul la cuptor va crește, pot fi rotunde și înalte, sau chiar pătrate.
Pentru noi a fost micul dejun perfect, merg de minune lângă cafea, ceai sau, pur și simplu, lângă copii :D, dar ar fi, de asemenea, o gustare de succes, un desert sau un fel de mâncare bun de luat la picnic.
Nu aveți nevoie de cine știe ce skill-uri pentru această rețetă, însă este important să fiți atenți la textura aluatului. Și nici de cine știe ce ingrediente, la număr ele sunt doar 5. De multe ori, cantitatea de făină poate varia subtil, în funcție de gradul de absorbție al acesteia. Din această rețetă nu veți obține niște scones cu textură de pâinică, ci unele mai fragede, mai aerate și mai moi.
Ingrediente:
- 280g făină albă 650 și făină pentru întinderea aluatului
- 240g chefir sau alt iaurt de consistență asemănătoare
- 100g unt rece
- 180g căpșuni tăiate în sferturi
- 1 ou
Ustensile:
- tavă
- hârtie de copt
- bol
- mixer
- lingură de lemn
- sucitor
- feliator pentru pizza (opțional)
Mod de preparare:
- Se încinge cuptorul la 200 grade Celsius.
- Într-un bol se mixează oul cu chefirul.
- Se adaugă făina și untul rece tăiat în cubulețe și se amestecă superficial cu lingura de lemn până se omogenizează, puteți folosi și mâinile, dar nu frământați prea mult, pentru că untul se va topi.
- Căpșunile se taie în 4, se scurg de zeamă și se adaugă în aluat.
- Se întinde bine aluatul pe suprafața presărată foarte generos cu făină. Aici este pasul în care puteți să mai adăugați un pic de făină și deasupra, dacă vi se pare prea lipicioasă compoziția. Nu puneți însă prea multă, dacă doriți ca textura să rămână fragedă, altfel se vor transforma în pâinici :D.
- Se modelează cu sucitorul până obținem un cerc pe care îl tăiem în 8 felii egale, ca pe pizza (cu feliator sau cuțit, ce aveți la îndemână).
- Se așază feliile în tava de cuptor, pe hârtie de copt. Nu trebuie să fie foarte distanțate, ele nu vor crește în lățime.
- Se lasă la cuptor 30 de minute. Se scot și se lasă la răcit, cât rezistați.
Nouă ne-au plăcut așa de mult încât, pentru că mai avem căpșuni proaspete pe stoc, probabil vom repeta și mâine dimineață.
Ce trebuie să știți:
- cu cât untul este mai rece, cu atât aluatul va ieși mai savuros
- puteți folosi și fructe congelate dacă cele proaspete nu rezistă la voi în casă pentru a le folosi în rețete
- le puteți și congela, dar de ce ați face asta?
- ale mele au avut cam 2cm grosime, însă le puteți face mai subțiri sau mai groase, după preferințe
Right :))
“Se scot și se lasă la răcit, cât rezistați.”
Nici nouă nu ne iese partea asta prea bine ?
Am incercat azi dimineata, si nu au iesit deloc cum ma asteptam la conaistenta. Gustul nu a fost rau. M-am uitat pe youtube la o alta reteta si cred ca as mentiona 2 chestii pe care o sa le fac diferite data viitoare:1.cantitatea de kefir a fost mult prea mare si au iesit foarte moi. Pe yotube am gasot cu 120 g in loc de 250,deci nici jumate.
2.untul cu faina se amesteca pana untul ajunge cam de dimensiunea unei boabe de mazare. Cum scria mai sus, eu am inteles ca il lasam cubulete. Doar dupa ce se amesteca untul cu faina, si capsuni se adauga mixul de kefir cu ou.
Cam ce am scris mai sus e ce voi incerca data viitoare sa fac diferit.
Ideile de retete de pe site is bune, dar pt mine nu e foarte intuitiv scris si dau gres (am mai incercat si briose cu morcovi si nu au iesit nici pe departe pufoase, si acolo am impresia ca le-a lipsit praful de copt.
Anyway e doar o parere
Bună! Mă bucur că ai încercat rețeta și că ai împărțit cu noi timpul tău să scrii acest comentariu. Îmi pare rău că nu a ieșit consistența pe care ți-o imaginai. Am răspuns greu pentru că am vrut să reiau rețeta de două ori, ca să înțeleg ce putea să meargă prost. În una dintre dăți am mărit cantitatea de făină ca să observ diferența de consistență și mie nu mi-a plăcut în felul ăsta. În rețetă specific la un moment dat că aceste scones sunt ușor diferite de cele clasice, mai fragede și mai moi, nu cu textură de tartă/pâinică. De aici și diferența față de cealaltă rețetă pe care ai găsit-o, care sunt sigură că iese foarte gustoasă, însă diferită de rezultatul pe care eu vreau să îl obțin. În plus, e foarte important ca atunci când întindem aluatul să îl lăsăm să mai absoarbă o tură de făină, înainte de a tăia cercul în felii. Untul l-am adăugat în toate felurile posibile, bucăți măricele, bucăți mijlocii, bucăți foarte mici, nu am observat diferențe deranjante la rezultatul final.
Cât despre brioșe, aici pe blog nu vei găsi rețete cu praf de copt, mai ales din cele pentru copii mici. E adevărat că trebuie să fii foarte atent la cantități, temperaturi și spumarea ouălor, voi aduna toate trucurile despre brioșe pe care le-am înșirat în articole și voi face unul special pentru asta.
Voi încerca să dau mai multe detalii cu fotografii și instrucțiuni acolo unde este un pas mai sensibil. Te mai aștept, mulțumesc pentru feedback.