Poate că uneori vă întrebați ce poate face cineva atât timp la mare? Nu este plictisitor? Nu este monoton? Ce faci toată ziua când locuiești la plajă? Pe lângă excursiile ocazionale pe care le facem săptămânal, zilele curg destul de lin, bucurându-ne de o iarnă caldă și de ce ne oferă Asia. Atunci când petreci o vreme departe de casă, nu vrei să pui pauză ritualurilor și obiceiurilor care îți plac și care te ajută să te menții în formă, însă nici nu poți să faci lucrurile în același fel ca acasă. Așa că acestea trebuie adaptate. Noi nu prea stăm la soare, așa că cel mai des, pur și simplu ne relaxăm sub vreun copac, în apă sau inventăm jocuri împreună. Ne place tare când ne intersectăm cu alte familii călătoare și încercăm să integrăm în fiecare zi de-a noastră sport și educație în natură – despre care vă voi povesti mai multe în viitorul apropiat.

Pe plajă trebuie să fii de dimineață. Ko Lanta este o insulă care are toate plajele pe vest, adică după prânz găsești adăpost de soare doar în pădurea de lângă mal. Soarele răsare la 6:43 și apune la 18:28. Noi, cam după 6-7 zile de adaptare lentă la fus, ne trezim fără efort la ora 8. După un mic-dejun rapid și o tură de yoga, dăm fuga pe plajă, unde, uneori, bem o cafea Doi Chang, proaspăt râșnită.

De pe la 10:30, soarele începe să ardă destul de puternic, așa că prima grijă când ajungem este să ne “răcorim” în apa transparentă, de culoarea cerului amestecat cu un strop de mentă. Bălăceala de dimineață nu se compară și nu se înlocuiește cu nimic, mai ales că după-amiaza, deși în continuare cu temperatură de supă, apa devine mult mai întunecată.

Ce fac 2 copii mici toată ziua pe nisip? Păi, de exemplu, ne place mult să construim. De multe ori cu nisip, însă, în ultimele zile am dezvoltat o adevărată strategie de construcții cu bucăți de coral fosil. Am construit șantiere, bucătării de jucărie cu tot felul de accesorii din scoici, bețe, cochilii, orășele cu porturi, garaje și căsuțe de calcar.

Ne place să adunăm și să studiem scoici, pe care le lăsăm, în general, acolo unde le e locul. Ne place să privim copacii, să punem întrebări, să culegem fructe, să comparăm frunze. Ne place să privim peștii și crabi refugiați în cochilii sau pe cei mici mici care se ascund în găuri în nisip. Ne place să povestim despre tot felul de lucruri, atunci când călătorești se nasc cele mai multe curiozități. Și pentru mari, și pentru mici. Ne place jocul cu alți copii, de pe orice continent, de orice vârstă sau culoare. Micii știu deja să comunice fără vreo barieră lingvistică, însă joaca e un prilej bun și pentru exersat limbi străine, desigur.

Plaja este prietena noastră. Ne lasă să alergăm pe ea, să facem yoga, să înotăm, să jucăm jocuri cu mingi, să facem tumbe și îngerași în nisip. Ba chiar, unii își fac și somnul de prânz aici, iar alții lucrează cu marea în față. Uneori, ne jucăm cu jocurile aduse de acasă, jocuri cu zaruri și construim povești, desenăm, lipim sau ne întrecem la Piticot.

Uneori, luăm gustări de fructe tropicale, alteori, privim șopârle îndrăznețe care vin aproape de noi și ascultăm păsări talentate. Sau ne uităm la broscuțe țopăitoare, foarte de aproape, atunci când localnicii le prind scurt ca să le arate copiilor. Alteori adunăm conuri, plaja e plină de pini giganți și alți copaci umbroși cu nume necunoscute. Iar câteodată, mergem lângă căsuță pentru prânz și ne oprim pentru o joacă cu mașinuțele sau pentru o tură cu bicicletele, trotinetele și alte jucării cu roți.

Un lucru încercăm să nu pierdem, în nici măcar o zi. Soarele care intră în apă, obosit și el după o zi atât de caldă, căci sărmanul nu are pic de umbră, înțeleg prin ce trece. De multe ori, la apus, are loc marea noastră stropire cu apă, uneori cu hainele deja pe noi. Marea este așa de calmă, mai ales când refluxul coincide cu terminarea zilei, așa că ne plimbăm/jucăm prin valuri încă o vreme. Imediat ce ziua și-a pierdut urma, începe negreșit pălăvrăgeala a cicadelor și drumul nostru spre căsuța de lângă plajă sau direct spre cină.

La urma urmei, acasă e acolo unde suntem împreună. Și dacă sunt valuri, avem un motiv în plus să ne ținem de mână.