În toți acești ani de worldschooling și călătorii pe termen lung, am învățat un lucru foarte prețios: că bucuria descoperirii este mult mai mare atunci când este împărtășită.
Deși călătorim des doar noi cu noi, ne place tare mult când suntem însoțiți de prieteni sau când, la destinație, descoperim comunități și oameni minunați. Așa că de anul acesta, am luat decizia să organizăm și călătorii împreună cu voi, în care să ne distrăm împreună, să explorăm locuri noi și să întâlnim alți oameni pasionați de a cunoaște lumea.
După experiența din Dubai, în care am însoțit, de asemenea, un grup de familii, copiii ne-au pus să promitem că măcar de 2-3 ori pe an vom face astfel de călătorii, alături de alți copii. Acum, noi nu știm cum va merge planul, dar am promis solemn că vom încerca.
Știți că noi iubim mult Spania, așa că ne-am bucurat nespus să gândim programul acestei excursii în Valencia, un oraș family-friendly, vesel și plin de viață. Această aventură a fost organizată prin Family Travel Bubble și Familia Hai Hui, cu ajutorul cărora ne-am ocupat ca toate cele 7 familii pe care le-am însoțit să aibă parte de o experiență minunată.
Iar dacă vreți să ne însoțiți în următoarea călătorie planificată, vă așteptăm cu noi în Malaysia, în vacanța de Paște 2024.
Cuprins
Cum am ajuns în Valencia
Am ajuns în Valencia cu WizzAir, într-un zbor puțin peste 3 ore și jumătate. WizzAir a fost surprinzător de punctual, iar dimineața ne-am început-o direct pe tărâm spaniol. A fost o adevărată provocare să punem alarma la ora potrivită, pentru că am plecat chiar în noaptea în care se trecea la ora de iarnă, iar ora noastră de trezire era nici mai mult nici mai puțin decât 3 și jumătate, după ora nouă.
De ce Valencia
- Ne plac tare mult destinațiile în care toată familia găsește ceva de făcut. Distanțele între atracții sunt mici și este ușor să te plimbi dintr-o parte în alta. Noi am făcut peste 15000 de pași pe zi din motivul ăsta, iar străduțele din toată zona centrală sunt la fel de cuceritoare ca în orice oraș spaniol.
- În plus, Valencia are o climă blândă, cu temperaturi de final de octombrie între 16 și 23 de grade, adică exact ce aveam nevoie ca să ne pregătim de hibernare.
- Tot la orașele spaniole ne place foarte mult atmosfera destinsă, relaxată, cu oameni binedispuși și dornici de petrecere, daaar și mâncarea absolut delicioasă, cu atât mai mult cu cât în Valencia s-a născut paella.
Ce recomandăm pentru o vizită în Valenciaa
Programul nostru în Valencia a fost de 5 zile în care am vizitat:
Bioparc
Bioparc Valencia este o altfel de grădină zoologică, axată pe fauna din Africa. Veți găsi aici girafe, elefanți, lemurieni, lei, gorile, cimpanzei, hipopotami și multe altele. Ne-a plăcut faptul că animalele nu sunt îngrădite, se bucură de spații largi și pot fi observate din multe unghiuri, însă de la distanță, fără a le suprastimula.
Am ajuns chiar la ora de deschidere și mergând cu grup am beneficiat de o intrare separată, fără să mai stăm la coadă. Deși ne rezervasem un interval cam de 5 ore pentru vizită, lucrurile au mers ceva mai rapid, am terminat de vizitat în puțin peste 3 ore, inclusiv cu pauză de cafea. Și chiar recomand pauza la cafea, unde puteți să savurați o băutură caldă privind girafele cum se adapă și ibișii cum își fac loc printre ele.
Există și mici spectacole la ore fixe, dacă doriți să luați parte la ele este bine să aruncați o privire pe program încă de la începutul vizitei, deoarece multe dintre ele au loc doar o dată sau de două ori pe zi.
Există aici și restaurante și zone amenajate pentru picnic, însă mâncarea este foarte basic și nu ne-am îndurat să ne oprim pentru prânz știind ce gamă largă de restaurante delicioase găsim în Valencia.
Gulliver Park și Grădinile Turia
O altă super atracție pentru toată familia sunt Grădinile Turia care se întind pe lungimea întregului oraș, mai exact reprezintă un parc lung de 9km, în fosta albie a râului Turia. E plin de alergători, de oameni care ies în grupuri și se distrează, de familii cu copii la locurile de joacă, toată viața din Valencia este condensată aici.
Una din cele mai faine atracții pentru toți, dar mai ales pentru copii este Parcul Gulliver, inspirat din povestea lui Jonathan Swift. Gigantul căzut este plin de scări și rampe pe care te poți cățăra, tobogane super rapide și sfori de care să te agăți.
Este un loc de joacă fabulos unde se pot distra chiar și adulții și unde poți petrece ore bune fără să te plictisești. Intrarea este liberă, se stă 5-15 minute la coadă în funcție de ora la care ajungeți, după care puteți rămâne la locul de joacă cât doriți. Țineți cont că programul de iarnă este scurt și verificați mereu în prealabil dacă este deschis.
Muzeul de Științe
Muzeul de Științe este locul expozițiilor interactive și experimentelor fascinante. Există aici expoziții temporare și permanente, pe teme precum misterele spațiului, secretele ecosistemelor planetei noastre, corpul uman, noțiuni de fizică, chimie și biologie.
Deși aveam așteptări mai mari de la acest muzeu, am petrecut două ore interesante aici, iar atracția maximă a fost incubatorul de pui vii, unde copiii au putut să vadă întreg procesul de ieșire din ou al unui pui nou-născut.
Oceanographic
Un acvariu de pus pe lista acvariilor frumoase și unul dintre cele mai mari din Europa ne-a plăcut mai ales prin repartizarea zonelor pe diferite teme.
Ne-a plăcut mult că am întâlnit beluga și că am prins pinguinii în toiul jocurilor lor. Iar tunelurile cu pești sunt mereu în topul atracțiilor preferate de noi și copii.
Am testat și restaurantul de aici, care deși nu este așa cum ni-l imaginam noi, în stil Hurawalhi Maldives :)) (are doar acvarii mari cu pești normali din loc în loc), a fost locul unui prânz foarte reușit, cu servicii foarte bune.
Hemisfèric
O structură spectaculoasă care găzduiește un cinema IMAX. Am vizionat un film superb despre planeta albastră, o experiență de neuitat pentru întreaga familie.
Centrul istoric
Ne-a plăcut mult plimbarea printre clădiri istorice, platani înalți și piețe pietruite, la fel de pline de viață ca și parcurile din oraș.
Personaje deghizate vesele apăreau peste tot, dornice să se alerge cu copiii, animatori care făceau baloane de săpun, locuri de întâlnire și multă vervă, așa ne-a lăsat impresia centrului orașului.
Lecția de gătit Paella
Una din cele mai iubite activități avute în Valencia a fost cea de gătit paella, la care am participat cu mic cu mare. Ne-am întâlnit cu ghidul nostru, Ramon, în fața pieței Ruzafa, de unde am adunat conștiincioși toate ingredientele necesare și am aflat secretele unei paella delicioase.
Copiii au muncit ceva mai mult ca noi, ce e drept, însă la final am mâncat cot la cot cu toții.
Paella, un simbol al bucătăriei valenciene, își are originile în rândul fermierilor din zonele rurale ale regiunii. La început, aceasta consta într-o simplă combinație de orez, legume și proteine disponibile local, cum ar fi iepure sau pui. Însă, pe parcursul anilor, rețeta a evoluat, iar paella a devenit faimoasă prin adaosul distinctiv de șofran, boia și fructe de mare, transformându-se într-un deliciu culinar complex și inconfundabil.
Ne-am adunat cu toții într-un mic bar din centrul istoric, unde am învățat să facem Sangria pentru început, după care fiecare și-a adus contribuția pentru o paella uriașă, pentru peste 20 de persoane. Nu a rămas nicio lingură, asta arată ce bine ne-am descurcat.
Ferma de portocale
La 45 de minute de Valencia, am vizitat și o fermă organică de portocale, care datează din 1870 și unde am descoperit clădirile vechi, grădina mediteraneană, unelte de grădinărit și o varietate de peste 20 de soiuri de citrice.
Copiii au fost mega entuziasmați să testeze lămâia caviar, kumquat, calamundil sau lămâile roșii în interior.
Parcul Natural Albufera
Tot în apropierea orașului se află și Parcul Natural Albufera, o rezervație în care ne-am plimbat cu bărcuța pe canale, în căutarea păsărilor.
*Adâncimea apei este de aproximativ 60cm.
Înainte de a ne îmbarca, am povestit despre istoria locului, pescuit, cultivarea orezului – aici se cultivă cel mai bun orez pentru paella și am vizitat o barraca – o casă tradițională valenciană.
Unde să stai în Valencia
Cele mai potrivite cartiere pentru cazare sunt Ruzafa, Centrul Vechi sau zona din apropierea Orașului Artelor și Științelor, în funcție de ce plănuiți să vizitați.
Cazarea noastră, Valenciaflats Rooms Ciencias a fost la câteva minute de mers pe jos de Orașul Artelor și Științelor, una dintre atracțiile principale din Valencia. De asemenea, de aici se ajunge foarte ușor în Parcul Turia și la locul de joacă Gulliver.
Valenciaflats este un lanț bine cunoscut de apartamente în regim hotelier în Valencia, oferind apartamente primitoare și complet echipate. Cazarea este excelentă pentru familiile care vor să exploreze scena culturală și atracțiile Valenciei, bucurându-se de flexibilitatea și confortul unui apartament.
Ne-a plăcut în mod special micul dejun, absolut delicios și foarte variat, mereu proaspăt. Un alt avantaj este că hotelul are și restaurant, care ne-a fost de ajutor de multe ori, inclusiv la întâlnirea de Halloween pe care am organizat-o cu familiile din grup.
Unde și ce să mănânci
Nu uitați însă că multe dintre restaurante au siesta între 14:00 și 17:00-18:00 și, de obicei, doar cele orientate spre turiști dau skip la această pauză.
De asemenea, țineți cont că pentru cele mai faine restaurante este nevoie de rezervare, mai ales seara și în weekend și mai ales dacă sunteți mai mulți.
Ce să încerci în Valencia?
- paella, născută aici și absolut delicioasă
- tapas, într-o multitudine de forme și gusturi
- fructele de mare
- horchata, o băutură specific valenciană
Ce restaurante ne-au plăcut în mod special:
- restaurant mexican Los Guacamoles
- restaurant balinez Voltereta, Bienvenido a Bali
- restaurantul Submarino din Oceanographic, pentru experiență
- restaurante El Reno
Pentru că știam că vom avea lecția de paella la care o vom și mânca, nu am căutat un restaurant în mod special pentru asta. De asemenea, în zona parcului natural Albufera, sunt o mulțime de restaurante tradiționale, unde se gătește o paella delicioasă, pe care am încercat-o și noi.
Alte recomandări de restaurante tradiționale valenciene sunt Mas Blaiet și La Buleria Tablao Flamenco.
Ce să nu ratezi (opinia copiilor și opinia adulților)
În opinia copiilor, Gulliver Park, Oceanographic și lecția de paella sunt atracțiile de neratat în Valencia.
Adulții nu pot decât să întărească spusele celor mici și, eventual, să adauge o plimbare pe străduțele minunate ale acestui oraș plin de vervă și povești.
De abia așteptăm să ne distrăm împreună în următoarea excursie în care vă vom fi însoțitori. Până atunci, vă invit să înscrieți la newsletter, pentru a descoperi o mulțime de destinații prietenoase cu familiile.
Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, cumpărându-ne o cafea, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Instagram.
Iar dacă ești pasionat de comunități, te aștept în grupul meu de educație prin călătorii și călătorii long-term– Worldschoolers România.
* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.
0 Comentarii