În ultima vreme, suntem efectiv înnebuniți după quiche-uri, sau, mai pe românește, după tarte! În afară de faptul că fac parte din categoria noastră preferată, adică cinecaresepotcoaceînavans, le putem prepara cu ce legume/fructe/cărnuri avem noi prin casă, satisfând poftă după poftă, săptămână după săptămână.
Quiche-ul inventat astăzi este unul cu inimi și pipote, pe care nu le avem des în meniu (nu îmi imaginez cum v-aș prezenta o pizza cu pipote, de exemplu) și cu spanac, pe care în preparate cu mai multe ingrediente îl accept cu succes (în timpul ambelor sarcini nu voiam nici să îl văd, d-apăi să îl pun în farfurie).
Ingrediente:
Aluat
- 200 g făină
- 150 g brânză de vaci (eu folosesc brânză cremoasă Lacteea cu 20% grăsime)
- 100 g unt gras
- 1 ou mare
Umplutura
- 2 ouă mari
- 500g inimi și pipote bine curățate
- 300g smântână >30% grăsime
- 40g parmezan (peste 1 an)
- 150g altă brânză puțin sărată rasă (peste 1 an)/brânză proaspătă de vacă
- piper
- oregano uscat
- busuioc uscat
- 200-250g baby spanac
- 2 linguri de ulei de măsline
- 1 cățel de usturoi
Ustensile:
- tavă rotundă
- hârtie de copt
- mixer/tel
Mod de preparare:
Aluatul se prepară super simplu: toate ingredientele se frământă bine cu mâna într-un bol, până se omogenizează. Apoi, se lasă la rece cam 1 oră.
În acest timp, preparăm umplutura. Inimile și pipotele se curăță bine de cheaguri și apoi se lasă la fiert 30 de minute, după care le mărunțim după gust. Spanacul se taie și el și se lasă 4-5 minute în tigaie cu un pic de apă și o fărâmă de unt, până se înmoaie și își lasă apa. Ouăle se bat spumă și se adaugă smântâna, brânza rasă/brânza de vaci, parmezanul. Adăugăm apoi și cățelul de usturoi mărunțit, uleiul de măsline și condimentele și se omogenizează totul bine.
Tarta se montează în felul următor:
Pe o hârtie de copt se așterne puțină făină și se întinde foaia rotundă de quiche. Eu nu prea am tăvi, așa că prepar quiche-ul în tava de tort, cu margini detașabile și cu diametru de 28cm. Foaia se așază cu tot cu foaia de copt în tavă și aluatul se presează de marginile tăvii cu o furculiță.
Se pune compoziția peste aluat și se coace 45 de minute la 190 de grade în cuptorul preîncins. Iese o nebunie de quiche, hrănitor, delicios și sănătos! Se lasă la răcorit și se devorează!
Să aveți poftă!
0 Comentarii