12 variante GE-NI-A-LE de Superfood Lattes cu care poți să înlocuiești cafeaua de dimineață

Băuturi, Femeie și mamă, Pasiuni și ritualuri, Rețete, Urban Lifestyle

Mirosul de cafea care îți inundă nările. Starea de nerăbdare pe care o ai ca să îi simți gustul parfumat pe toată limba. Sunetul râșniței atunci când face franjuri boabele tari și crocante. Aburii ciocolatii care umplu bucătăria și sufletul. Sentimentul de împlinire rapidă când iei cana caldă în mână și îți înmoi buzele în spuma efervescentă. Da, și eu am iubit cafeaua. De fapt, încă o iubesc, dar am ales să avem o relație platonică, în care să ne întâlnim ocazional, fără pic de adicție din partea mea, și nu îmi pare rău deloc.

Iubesc ritualurile și ordinea lucrurilor în zi, mai ales atunci când simt să mă agăț cu disperare de ceva ca ziua să curgă oarecum lin. Să beau ceva cald și delicios este un must atunci când mă trezesc dimineața, alături de mișcările de yoga și câteva minute de liniște (dacă vrea roata norocului, nu mă invidiați prea tare).

De când Călin se trezește deloc sau doar o dată noaptea, mi-am luat inima în dinți și am renunțat la acest viciu delicios care te pune pe picioare în diminețile grele pe nume cafea. Corpul meu îmi dădea semnale că nu prea ne mai potrivim, iar posibilitatea ca în ziua în care omit să beau cafea să îmi vâjâie capul și să îmi pierd răbdarea în 3 secunde, mă scotea din minți. Sigur, nu am renunțat chiar de tot la cafea, mai beau super ocazional câte una cu cafeină și, de fiecare dată când îmi doresc, cafea fără cafeină, decofeinizată prin procedee mecanice, nu chimice. Corpul ne povestește întotdeauna când e cazul să schimbăm un obicei în viața noastră, încet, așa că trebuie să ciulim bine urechile ca să ascultăm.

Sigur, dacă tu consumi regulat cafea și nu ai nicio problemă cu asta, articolul ăsta încă poate fi și pentru tine, e super să ai varietate și să te răsfeți cu tot felul de gusturi picante sau interesante, mai ales că mare parte din ele sunt potrivite pentru orice moment al zilei. Atenție, să nu credeți că băuturile astea fabuloase nu creează dependență, doar că toate sunt sănătoase și nu se întâmplă nimic în zilele în care nu vreți sau nu puteți să le beți ;).

Despre spumantul de lapte, pe care l-am luat la întoarcere acasă și de care sunt extrem de îndrăgostită, viața e spumoasă și delicioasă și pot să vă spun cu mâna pe inimă că nu face zgomot, se mișcă rapid și face o spumă groasă și gustoasă din orice lapte mai gras de 3,5%. Toate băuturile de mai jos le prepar cu ajutorul lui, dar ele se pot prepara la fel de bine și cu lapte cald sau rece, nespumat. Însă, pentru iubitorii spumei, încercați rețetele așa cum sunt scrise mai jos, nu o să regretați. Dacă nu aveți spumant, dar totuși iubiți spuma, puteți încerca să mixați laptele cu celelalte ingrediente. Toate rețetele pot fi îndulcite cu un strop de miere, dacă simțiți, eu le prefer fără.

Comandă aici

Până îmi iau căni transparente, nu vă pot delecta cu poze proprii, pentru că toate latte-urile mele arată aproape la fel, se vede doar extra-spuma de la suprafață :)).

1. Golden Turmeric Latte

Este o băutură genială din tradiția Indiei, care își are rădăcinile în Ayurveda. Asta bem și cel mai des zilele astea. Eu îl prepar dintr-un amestec de turmeric, ghimbir, scorțișoară, piper negru , nucșoară, cardamom și șofran (toate măcinate) sau turmeric, scorțișoară, vanilie, ghimbir, lemn dulce și cardamom (de asemenea, măcinate). Dacă vrei amestecul de condimente gata preparat, poți alege varianta cu ghimbir sau varianta cu vanilie care se freacă ușor cu un strop de lapte (atenție, condimentele nu se dizolvă chiar complet), care se adaugă în spumantul de lapte cu restul laptelui și aștepți câteva secunde. Se poate amesteca atât cu lapte animal cât și cu băuturi vegetale (de cocos, de migdale, sau altele, după preferință). Ce-o să iasă? O băutură cremoasă, ușor spicy, catifelată și plăcută, care îți face diminețile mai cursive și mai vesele.

2. Latte cu cacao, cardamom și nucșoară

Asta e o variantă pe care am încercat-o în locul clasicului cacao cu lapte. Pentru că iubesc cardamomul, am adăugat un praf fin peste 1 lingură de cacao și un pic de nucșoară. Prefer acest tip de cacao, pentru că este de calitate superioară și are un conținut foarte mic de cofeină. Totul se amestecă cu un strop de lapte, după care se adaugă în spumantul de lapte, cu restul laptelui.

3. Beetroot Latte

Un Latte la care culoarea face totul și pe care l-am descoperit la terasa Eden. Unii îl prepară cu suc proaspăt de sfeclă, dar eu prefer să adaug doar pudră de sfeclă uscată și un pic de scorțișoară, astfel gustul pământiu nu este așa de pregnant. Împreună cu laptele, iese o băutură savuroasă și foarte colorată. Îmi place să adaug vanilie și mi se pare că acest latte merge de minune cu laptele de migdale. Pentru varianta dulce, recomand un strop de miere sau de zahăr de cocos. Iar pentru cei care vor să se miște rapid, recomand amestecul de condimente cu pulbere de sfeclă gata preparat.

4. Roiboos Latte

Roiboos este unul dintre ceaiurile mele preferate, care îmi dă mereu o stare de bine, fără să aibă pic de cofeină. Îmi place mult că îl pot împărți și cu copiii, atunci când vrem să ne facem o ceremonie cu ceai și să îl bem împreună.

Pentru un Roiboos Latte cu gust de rai, aveți nevoie de ceai infuzat (proaspăt sau de la frigider), scorțișoară și lapte spumat, evident.

5. Matcha Latte

O variantă pe care încă nu am încercat-o acasă, ci doar în deplasare, dar care se prepară foarte ușor din pulberea de matcha. Ce este matcha? Este o pudră de ceai verde care conține de 137 de ori mai mulți antioxidanți decât infuzia de ceai verde, vă vine să credeți? Atât matcha cât și ceaiul verde provin din planta de ceai, atât că la matcha întreaga frunză este folosită. În mod tradițional, se consumă de multe secole în Japonia, dar în ultimii ani a câștigat popularitate și în restul lumii.

Ai nevoie de pudră de matcha, lapte spumat și, eventual, un strop de miere.

6. Maca Latte

Direct de pe tărâm peruan, maca este o legumă cruciferă care devine din ce în ce mai populară. Cel mai des se folosește rădăcina sub formă de pudră cu gust de nucă, pământiu, care energizează, stimulează fertilitatea și ajută la concetrare. Sună super, mai ales pentru mame, nu? Atenție, dacă aveți probleme cu tiroida sau sunteți însărcinate este recomandat să căutați informații suplimentare despre felul în care cele două pot interfera.

Pentru un latte grozav, amestecați 1 linguriță de pulbere de maca cu 1 linguriță de cacao, un pic de scorțișoară, turmeric și vanilie și apoi adăugați lapte spumat sau altă băutură vegetală.

7. Latte de cocos și vanilie

Aici nu e prea mult de povestit, este doar lapte de cocos spumat cu un praf de vanilie. Pentru decor, folosesc fulgi mari de cocos, astfel că latte-ul pare proaspăt nins.

8. Latte cu dovleac

Un Latte excelent de toamnă sau pentru zile din astea pe care vrei să le privești doar din interior. Se prepară din piure de dovleac combinat cu lapte spumat, scorțișoară, ghimbir, cuișoare, vanilie.

9. Chai Latte

Pentru un Chai Latte delicios, aveți nevoie din nou de arsenalul de condimente: cardamom verde, cuișoare, piper și scorțișoară. Dacă preparați amestecul de la zero, e de preferat să le rumeniți ușor înainte, ca să scoată uleiurile la înaintare. Între timp, puneți ceaiul la infuzat, timp de 5 minute, alături de amestecul de condimente și de o bucățică de ghimbir proaspăt. Apoi, amestecați ceaiul cu laptele spumat (la alegere) și savurați-l, e absolut divin.

10. Earl Grey Tea Latte (cu trandafir sau portocale)

Ceaiul Earl Grey este un mix de ceai (negru, de obicei), și ulei de bergamotă. Se adaugă apă de trandafiri sau de portocale pentru un efect special, se presară petale uscate și se îmbăiază în lapte spumat, cum v-ați obișnuit.

11. Latte turtă dulce

Scorțișoara, ghimbirul, nucșoara, cuișoarele și laptele spumat sunt baza pentru un latte cu gust de turtă dulce. Pentru un efect extra de turtă dulce, adăugați un pic de melasă.

12. Latte de susan negru

O altă nebunie de latte, pentru care ai nevoie de pastă de susan negru (tahini), curmale înmuiate în lapte, lapte spumat, după preferințe și condimente precum scorțișoară, nucșoară și cuișoare.

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.

Sursă fotografii: Unsplash

* Disclosure: acest articol poate conține linkuri afiliate. Aceasta înseamnă că fără nici un cost adițional pentru voi, eu pot câștiga un mic comision dacă voi le accesați și faceți o comandă.

2 Comentarii

  1. Anonim

    interesant! multumesc pentru idei!

    Răspuns

Confirmări/Notificări

  1. Cum să scapi de anxietate în pandemie - idei și ritualuri pentru o viață liniștită - Momadica - […] cu tine, dimineața sau seara, la o ceașcă de latte (eu sunt foarte încântată de ultimele descoperiri în materie…

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *