Sunt multe lucruri pe care mi le imaginez diferit înainte să plec într-o călătorie sau când de abia am ajuns într-un loc nou. Pe câte plaje am să zac, pe câte trasee am să merg, câte nuci de cocos am să beau, câte cazări o să schimbăm, cât de des vom face poze, câte fructe noi o să descoperim, câte tarantule o să vedem, câți bani o să cheltuim, știți voi, cam toate socotelile diferă față de cele de la fața locului.

Oricâte lucruri auzisem sau citisem bune despre Costa Rica, ne gândeam totuși că Americii Centrale i se duce vorba că nu e totul floare la ureche. Pe final de călătorie, ținem neapărat să tragem o concluzie: Costa Rica e una dintre cele mai faine țări în care am călătorit, în care ne-am simțit super în siguranță și în care am avut unele dintre cele mai grozave experiențe de familie. Firește, voi scrie despre majoritatea dintre ele în articolele care urmează. Dar, până atunci, să vedem ce credeam că vom găsi aici și cum a fost de fapt.

1. Nu credeam că o să ne simțim în largul nostru pe drumuri și în trafic

Auzisem lucruri nu foarte drăguțe despre traficul din Costa Rica, dar adevărul e că ele nu erau scrise de șoferi căliți bine, ca cei români. Partenera noastră de drum, care nu ne-a lăsat niciodată la greu, a fost un Mitsubishi Outlander 2×4, cu cutie automată.

Drumurile sunt extrem de variate, de la autostrăzi la drumuri de piatră, sau chiar drumuri cu pietriș sau nisip, uneori trebuie chiar să treci prin râuri joase, dar nu am avut nicio problemă. Ba chiar șoferii mi se par destul de prietenoși și politicoși. Nu auzi claxoane aiurea, nu simți agitația în trafic, mai sunt câțiva care intră în depășiri un pic nepotrivite și cam asta e. Am evitat totuși San Jose-ul, pentru că din tot ce am citit despre el nu ne-a stârnit deloc curiozitatea; acolo probabil că e un trafic mai bucureștean.

În plus, nu am avut nevoie de o mașină 4×4. Singurele două momente în care ne-am gândit că ne-ar fi fost bună au fost un drum nisipos și cam în pantă de la Avellanas la Santa Teresa, unde am avut mici emoții și într-o parcare la suprapreț de lângă Manuel Antonio, în care ne-am afundat în nisip și câțiva ticos au împins mașina ca să ieșim, de altfel o situație care putea fi evitată, dacă parcagiul nu ne ghida chiar între troienele de nisip.

Am condus liniștiți pe tot felul de drumuri, prin râuri joase sau după ce s-a lăsat întunericul, ceea ce iarăși nu credeam că vom face în afară de dusul și întorsul de la aeroport. În Costa Rica, ca și în celelalte zone tropicale, soarele apune în jur de ora 6 după-amiaza, așa că devine o misiune aproape imposibilă să nu te urci noaptea în mașină. Unele drumuri sunt prost semnalizate și au multe gropi, dar în majoritatea zonelor montane și în cele mai dezvoltate, surprizele au fost plăcute.

2. Nu credeam că o să ne pară rău după hainele groase lăsate de acasă

Știți puloverele alea pe care le pui cu consecvența unei bunici ierni la rând când pleci înspre zonele tropicale, pentru că poate nu ți-ai făcut tot research-ul și la un moment dat ai să ai nevoie de ele? Eh, acele pulovere au rămas acasă în acest an, singurul în care chiar am simțit nevoia să le fi luat. Noroc că nu eram chiar descoperiți, aveam măcar un set de hanorace și câte o pereche de pantaloni lungi.

Există zone în Costa Rica precum Poas, Vara Blanca, Monteverde, Irazu și alte câteva în care noaptea temperatura scade chiar sub 14 grade. Nu ne-am imaginat că vom face focul în șemineu, că vom avea fantezii cu geci groase și nici că ne-am fi scufundat în niște șosete groase de lână înainte de culcare.

3. Nu credeam că o să ne simțim așa în siguranță

Am dormit de multe ori doar cu sita de țânțari trasă, fără pic de grijă; ne-am lăsat bagajul pe plajă cât timp am mers în apă; am lăsat geamurile de la mașină crăpate atunci când mâncam la restaurant.

Nu zic să faceți ca noi, dar zic că totul a fost mult mai în regulă decât credeam, mai ales după ce ne imaginam când am zărit curțile orașelor cu garduri de sârmă ghimpată și ziduri de beton de două ori cât noi. Furturi se întâmplă încă, există hoți care prădează mașini, case/restaurante sau care își fac treaba direct din buzunare, dar din fericire, nu au existat astfel de evenimente în preajma noastră, iar atmosfera generală ni s-a părut foarte prietenoasă și relaxată.

4. Nu credeam că o să ne lăsăm copiii să zburde desculți prin iarbă

Unul din motivele pentru care am amânat călătoria spre Costa Rica pentru încă 1 an, era că puiul mic încă era prea mic ca să poată înțelege ce trebuie să atingă și ce poate fi periculos. Deși este una dintre țările cu cea mai bogată faună pe care le-am vizitat, plină de surprize și animale noi la fiecare pas, nu era cam cum ne imaginam noi atunci când citeam despre. Copiii au putut să se joace unde și cum au vrut ei, să alerge desculți prin iarbă, să studieze furnici și să se cațere după maimuțe.

5. Nu credeam că o să stau să filmez șerpii atunci când îi văd

Credeam că am să fug rupând pământul, mai ales la întâlnirile cu șerpi veninoși. De fapt, mi-am descoperit o fascinație aparte de a-i observa, urmări și filma. Iar copiii au reacționat exemplar la fiecare întâlnire din cele 4. Ne plac mult șerpii și citim mereu despre ei.

Am întâlnit șarpele coral, vipera cu cap de lance, vipera verde de copac și un șarpe necunoscut, direct în natură, pe traseele din pădurea tropicală. Cu fiecare din ocaziile astea, ni s-a întărit credința că animalele sălbatice își văd de treaba lor, cât timp sunt lăsate în pace. Iar șerpii, subtili ca niște șoapte, nu fac excepție de la regulă. În plus, tind să cred că am un ochi aparte pentru ei, nu sunt chiar ușor de găsit sau observat.

6. Nu credeam că o să îmi văd (sau mai degrabă nu o să îmi văd) puiul de 2 ani cum o ia la vale pe tiroliana singurel

Tânjeam de mult timp la o distracție pe tiroliană în Costa Rica, dar părea cam complicat. Traseele sunt în buclă, odată ce ai început nu mai ai cum să te întorci sau să întrerupi, decât, desigur, în caz de forță majoră. Ne gândeam să meargă doar câte unul dintre adulți, pe rând, dar ne-am fi dorit tare să mergem cu toții.

Când am vorbit cu doamna de la casierie, ne așteptam să îl refuze pe Călin, care are doar 2 ani jumate. De fapt, doamna a fost chiar entuziasmată și ne-a spus că îl putem lua și pe el, fără grijă. Ce bine, ne gândeam noi, se va da unul din noi cu el și va fi un fleac. De Carol nu ne făceam prea multe griji, pentru că pe tirolienele (mici, ce-i drept) pe care s-a dat până acum, a fost mega entuziasmat.

Ei bine, când am ajuns în fața primei tiroliene, am aflat, de fapt, că fiecare dintre noi va merge singur, copiii fiind însoțiți doar la două dintre ele, care ar fi fost prea lungi ca să aibă suficientă viteză la greutatea lor. Călinul nu s-a speriat absolut deloc. Mai degrabă m-am speriat eu, când ajunsesem la cea de-a doua platformă, iar copiii mei erau deja la următoarea.

Am avut parte de 13 sau 14 tiroliene, singura distracție pe care am refuzat-o a fost Tarzan Swing, după ce i-am auzit pe bărbații vânjoși țipând ca niște fetițe :D. Anyway, la finalul experienței, am auzit doar cuvinte fericite de la cei mici și dorințe arzătoare să repetăm și a doua zi aventura.

7. Nu credeam că o să împărțim casa cu un scorpion

La Monteverde am stat în căsuța visurilor noastre. Cochetă, de lemn, cu etaj și două dormitoare. Cu o curte uriașă, iaz mic cu pește și traseu privat prin pădurea tropicală din nori (cloud forest). Cu geamuri uriașe ce dădeau direct înspre pădure, găini, vaci și atâta liniște de nu ne încăpea în urechi.

Citisem vag că în zona asta se mai plânge lumea că le intră scorpioni în casă, dar hei, nu ni se poate întâmpla nouă, nu? Partea amuzantă este că nu am nici cea mai mică idee cum de l-am observat. Mă uitam după o gecko de care nu știam dacă se ascunde în casă sau e pe terasă și am observat ceva care se mișcă foarte ciudat pe una din grinzile de lemn, de pe tavanul înalt cât un copac. Cu ocazia asta, am aflat și că scorpionul este o arahnidă, adică rudă cu păianjenii și căpușele, și că, deși mușcătura lui e dureroasă, foarte rar este fatală.

Domnul casei a venit rapid cu o scară înaltă și un spray cu eucalipt, l-a doborât pe micul intrus și ne-a lăsat cu o amintire foarte interesantă.

8. Nu credeam că vom cheltui așa puțin pe apă

Cam în toate țările civilizate, apa potabilă nu este un lux, ci ceva firesc. O primești la restaurant și în frigiderul din cameră, găsești cișmele cu apă potabilă în parcuri și în aeroporturi și așa mai departe, însă în Costa Rica am avut chiar surpriza să găsim apă potabilă la chiuvetă, în aproape toate locurile pe care le-am vizitat.

Apa îmbuteliată este un pic cam scumpă, probabil pentru că nu o cumpără nimeni în afară de noi, atunci când uitam să ne luăm de la cazare. Însă chiar și așa, cred că, până acum, este țara în care am cheltuit cel mai puțin pe apă de băut.

9. Nu credeam că o să plătim toate plimbările în pădure

Mai greu în Costa Rica să faci plimbări libere, pentru că nu e recomandat să te aventurezi prin junglă pe cont propriu, în afara traseelor neamenajate. În plus, cam toate traseele fac parte din Parcuri Naționale, pentru că în Costa Rica se pune un accent enorm pe protejarea mediului și pe regenerarea pădurilor. Așa că fiecare vizită la pădure începe cu un bilet de acces, ceea ce e destul de necomun pentru europeni.

Singurele plimbări gratuite prin pădure pe care le-am făcut au fost cele pe traseele amenajate private de la cazare. Prețul de intrare în Parcurile Naționale nu este însă unul mare, iar pentru rezidenți este chiar de vreo 3 ori mai ieftin. La toate se adaugă și costul de parcare, de obicei 2000 de coloni, iar în zonele precum Manuel Antonio, unde există mai multe tipuri de țepe pentru turiști, chiar 3000 de coloni.

10. Nu credeam că o să fiu așa bucuroasă când voi sta la doar 1m distanță de crocodili și caimani

Mai ceva ca atunci când mă imaginam în mijlocul șerpilor, cele mai adânci coșmaruri dinainte de plecare erau cu prea mulți crocodili furioși în jurul bărcii noastre.

Întâlnirea cu ei a fost, de fapt, delicioasă, iar prima oară i-am văzut în Tortuguero. Crocodili, caimani, puiuți, adulți, toți mi-au plăcut în egală măsură. Și pe măsură ce ne apropiam de ei și îi cunoșteam mai bine, cu atât mai mult îmi doream să îi văd din nou și să îi studiez.

Un moment mai dubios a fost cel de pe plaja de lângă Quepos, când un nene striga agitat “lagarto, lagarto” (adică șopârlă) și gesticula complicat că a văzut un crocodil în apa oceanului. Salvamarul din zonă spunea că vine într-adevăr un crocodil acolo, dar doar mănâncă pește și pleacă. O fi fost, n-o fi fost, nu vom afla niciodată, dar într-adevăr, crocodilii mai vin uneori în ocean.

11. Nu credeam că mă voi simți ca la farmacie când voi cumpăra lapte

În fiecare țară pe care o vizităm, găsim cu greu unul dintre alimentele pe care le consumăm frecvent. În Canare, era iaurtul fără îndulcitori, în Thailanda (pe insule) era brânza, în Costa Rica, este laptele. Adică se găsește lapte, chiar din belșug, că oricum ei cresc și foarte multe vaci de vaci, dar cel din supermarket pare mai degrabă un medicament. Pe eticheta de lapte veți găsi listate toate suplimentele pe care le conține, și anume fier, acid folic, calciu, vitamina A, vitamina D și cred că încă câteva. Nici măcar un singur lapte simplu, așa cum ni-l dorim.

12. Nu credeam că mă voi îndrăgosti iremediabil

Mi-e greu să cred că după aproape 8 săptămâni, încă ne-au rămas o mulțime de lucruri pe listă, așa că o nouă vizită în Costa Rica se impune. Recunosc că m-am îndrăgostit iremediabil de țărișoara asta verde și plină de aventură, de plajele ei conturate cu migdali sălbatici, de pădurile înalte până la nori, pline de viață, de oamenii veseli și dornici să îți povestească despre locurile lor.

Vom păstra cu noi mult timp toate amintirile astea minunate și, mai ales, senzația de Pura Vida, pe care am reînvățat-o pas cu pas săptămânile astea

Dacă ți-a plăcut acest articol, poți susține pagina Momadica distribuind articolul, dând like paginii de Facebook şi/abonându-te la newsletter-ul blogului pentru a fi la curent cu ultimele articole și pentru a primi materiale speciale. Mă găsești și pe Pinterest şi Instagram.