10 activități acasă cu și despre păsări pentru copii – Ziua Internațională a Păsărilor

Parenting

Pe noi nimic nu reușește să ne binedispună așa cum o face natura. Atunci când sunt în mijlocul ei, o absorb prin toate simțurile și, pe bune, nu mai am nevoie de nimic. Zilele astea contactul cu natura a fost destul de limitat și probabil că așa va rămâne pentru câteva săptămâni. Așa că îi simțim destul de mult lipsa, dar facem cât putem pentru a-i aduce amintirea naturii aproape de noi. Ne bucurăm de fiecare floricică pe care o putem mirosi, de fiecare pasăre pe care o auzim sau vedem, de fiecare insectă care se așază pe noi.

Pentru că suntem urmăritorii SOR – Societatea Ornitologică Română (care au și ei niște activități tare drăguțe zilele astea) am aflat din timp că 1 aprilie nu e doar ziua păcălelilor, ci și Ziua Internațională a Păsărilor. Și cum ne plac la nebunie activitățile tematice, am profitat de ocazie ca să ne bucurăm de câteva idei de activități pentru cei mici, cu și despre păsări.

  1. Caută în bibliotecă toate cărțile cu personaje păsări și selectează-le pe cele care vă plac cel mai tare. Așază-te comod pentru o oră de lectură, într-un loc confortabil – vezi numărul 2. În imagine poți vedea cărțile noastre preferate care au ca protagoniști păsări.

2. Fă-ți un cuib, după cum spuneam mai sus. Unul din nuiele, dacă ai materie primă la dispoziție, altfel poți face unul din perne, păturele și eșarfe.

3. Confecționează păsări din hârtie. Deși nu zboară când le dai drumul, sunt foarte potrivite pentru 20 de minute de zbor prin sufragerie.

4. Ascultă păsările din mediul natural și încearcă să ghicești ce sunt. Dacă nu sunt foarte expresive azi, folosește una dintre resursele următoare:

5. Gătește biscuiți în formă de ouă sau în formă de cuiburi. Poți încerca să faci asta atât cu aluat de biscuiți 100, cât și cu cel de biscuiți dulci-acrișori, precum aceștia.

6. Dacă aveți acces la spațiul verde, puteți face o hrănitoare de păsări din coji de portocală sau din rolele de carton de la hârtia igienică, că tot e hit zilele astea.

7. Desenați și colorați/pictați păsări. Aici găsiți câteva tutoriale pentru copii care vă învață să desenați păsări pas cu pas și aici găsiți câteva materiale printabile superbe cu păsări – numai bune de colorat sau de măzgălit pentru copiii mai mari și mai mici.

8. Folosiți cartonașe cum sunt cele de la editura Gama pentru recunoașterea păsărilor sau, pur și simplu, printați câteva imagini cu păsări și jucați-vă cu ele. De aici, puteți face multe alte activități de clasificare și sortare.

9. Câutați cântecele și poezii despre păsări, mai ales dintre cele care încurajează și mișcarea și dansul, precum e acesta.

10. Dacă vreți să vorbiți mai mult despre anatomia păsărilor, vă puteți opri la cioc. Un joc foarte drăguț pentru ca cei mici să înțeleagă mai bine cum se hrănesc păsările am găsit aici, de unde am downloadat și imaginea de mai jos.

În plus, prietenii de la Kindertrips au și ei un articol foarte drăguț cu activități despre păsări, din care vă puteți inspira pentru zile lungi.

Sper să vă distrați cu aceste idei de Ziua Internațională a Păsărilor și, de fapt, toată primăvara și toată carantina :D.

0 Comentarii

Confirmări/Notificări

  1. activități educative despre păsări, de făcut cu copiii acasă și afară - […] Aici găsiți și alte idei de activități cu păsări, realizate de colegii de la Praf de […]
  2. 25 idei de activități pentru copii de Ziua Pământului - Momadica - […] Cu o iarnă așa de lungă, mai ales în zonele mai reci din țară, păsările încă mai au nevoie…

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *